1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România preşedinţilor de guvern, de partid şi de stat

Ion Iliescu, preşedintele electoratului său

Ion Iliescu, "preşedintele electoratului său"

După ultimele evenimente politice de la Bucureşti, cred că este interesant de analizat comportamentul celor trei preşedinţi pe care i-a avut România după 1990 faţă de partidele din care au făcut parte înainte de a ajunge în fruntea statului. Premisa de la care pornesc şi pe care voi încerca să o dezvolt este aceea că, odată aleşi, preşedinţii post decembrişti nu numai că nu au pierdut nimic din influenţa asupra partidelor care i-au susţinut în alegeri, ci şi-au sporit-o considerabil, prin acele pîrghii de putere neconvenţionale, altfel spus oculte, pe care le-au avut la îndemînă. Excepţia de la această regulă este fostul preşedinte Emil Constantinescu, iar explicaţia este aceea că susţinerea sa politică s-a datorat unui aliaj de partide, Convenţia democrată, care s-a dovedit de altfel mai ales în timpul guvernării mult mai şubredă decît i s-a arătat electoratului. Şi aici însă lucrurile nu au stat întru totul diferit. Să ne aducem aminte că în momentul în care primul ministru Victor Ciorbea a încercat să iasă de sub tutela Cotroceniului prin consolidarea poziţiei sale în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, acesta a fost înlăturat din fruntea guvernului, în urma unei crize guvernamentale provocate artificial de aliaţii din Partidul Democrat.

Cazul tipic de preşedinte de partid şi de stat este desigur Ion Iliescu. În cei zece ani cît a fost preşedinte, Ion Iliescu a numit în fruntea guvernului ucenici ascultători care să-i aplice ideile iremediabil de stînga şi să nu-i ştirbească autoritatea în partid. Ion Iliescu nu a fost nici o clipă preşedintele tuturor românilor, ci doar al electoratului său fidel şi al clientelei politice. A făcut Ion Iliescu o declaraţie într-una din vizitele sale de lucru că trebuie să se termine cu retrocedarea prin justiţie a caselor naţionalizate? - imediat Procurorul general al României a procedat întocmai, prin instrumentul recursului în anulare. A spus Iliescu că proprietăţile ţărăneşti sînt ineficiente? – s-au înfiinţat degrabă asociaţiile agricole care să exploateze pămîntul ţăranilor. Şi aşa mai departe. Primul şef de guvern care a fost în acelaşi timp şi preşedintele partidului de guvernămînt, Adrian Năstase, s-a situat tot timpul pe poziţia de luptă pentru putere în cadrul partidului cu Ion Iliescu. Dar cu toate acestea, în momentele cheie ale perioadei 2000 – 2004, s-a văzut clar că puterea executivă s-a aflat de fapt tot la Cotroceni.

Faptul că în urmă cu cîteva luni Ion Iliescu a pierdut şefia PSD nu arată decît realitatea că între politicienii partidului, cei care printr-o lovitură de palat l-au înlăturat pe Iliescu, şi electoratul acestui partid este o ruptură care cu siguranţă în următoarea perioadă îşi va arăta şi efectele. Pe scurt, noua conducere a PSD are partidul, iar Ion Iliescu are electoratul partidului.

Evenimentele politice recente de la Bucureşti spun şi ele acelaşi lucru. Refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a numi reprezentanţii preşedinţiei în consiliile de administraţie ale societăţilor de Radio şi Televiziune a fost urmat întocmai de Partidul Democrat. Şi s-a ajuns astfel la prima confruntare parlamentară între aliaţi, anume între PNL şi PD. Construcţia aşa numitei Comunităţi de informaţii, care să unească serviciile de informaţii în subordinea preşedintelui, va fi cu siguranţă următorul măr al discordiei între liberali şi proaspeţii democraţi cu doctrină populară. În fond, nu asistăm la nimic altceva decît la lupta pentru putere în cadrul alianţei, mai exact între preşedinte şi primul ministru.

Preşedintele Băsescu, prin popularitatea pe care a reuşit să şi-o construiască pas cu pas, a atras după sine şi creşterea popularităţii partidului pe care în realitate îl conduce. Astfel că puterea executivă se află în realitate la Cotroceni, după aceeaşi reţetă a ultimilor cincisprezece ani. În concluzie, deşi formal lucrurile au stat altfel, în realitate România ultimilor cincisprezece ani a fost o republică prezidenţială.

  • Data 29.06.2005
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33V
  • Data 29.06.2005
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33V