1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

România, mai mult decât Dracula şi Carpaţi

În oraşul german Langenfeld, situat nu departe de Köln, a debutat programul de manifestări dedicat în 2013 României, sub motto-ul "Salut România". Evenimentele vor avea loc pe tot parcursul anului.

default

Symbolbild Dracula Schloss

Cotidianul Rheinische Post şi-a informat cititorii în ediţia sa electronică, RP online, că în următoarele 12 luni ale anului vor avea loc numeroase manifestări dintre cele mai diverse consacrate României. Organizatorii şi-au propus să depăşească obişnuitele clişee, de pildă cele care prezintă Românai drept "ţara lui Dracula", deşi subiectul nu va fi cu totul exclus din program. Cu ajutorul clişeelor e uneori mai uşor să te apropii de o ţară încă necunoscută, e de părere Ingrid Bembennek, care conduce o trupă experimentată de actori amatori. Împreună cu artiştii a pregătit, în deschidere, un spectacol din care nu lipseşte nici muzica, având drept titlu "România, mai mult decât Dracula şi Carpaţi".

Dar şi mai mult decât "bande organizate", "ţigani" şi "corupţie", acestea fiind actualele prejudecăţi privind România, adaugă Bembennek. Că e aşa a putut verifica cu ajutorul unui mini-sondaj. Legat de România, e cam ceea ce ştiau cei mai mulţi. Unii au mai indicat şi numele "Ceauşescu". Şi, mărturiseşte Ingrid Bembennek, înainte să înceapă să se documenteze cu privire la ţara căreia oraşul îi rezervă în acest an un spaţiu larg de evenimente, nici ea nu ştia prea multe.

Deutsch Weißkirch

Biserica fortificată din Viscri

România e al şaselea participant aflat în centrul acestui proiect, după Republica Cehă, Irlanda, Ţările Baltice, Portugalia şi Danemarca. Imaginea României nu e adesea dintre cele mai bune, umbrită de "încălcări ale drepturilor omului la adresa romilor sau a pacienţilor aflaţi în tratament psihiatric, de corupţie şi stilul autoritar al guvernului Ponta, precum şi de moştenirea Securităţii ceauşiste", mai citim în RP online.

Regizorul Constantin Marinescu, originar din România, conduce ansamblul de teatru al oraşului Langenfeld. El aminteşte că "drumul spre o reală demcoraţie e adesea anevoios", apoi România nu a beneficiat, ca fosta RDG din partea RFG, de sprijin pe calea transformărilor politice economice şi sociale. Marinescu va monta la Langenfeld "Cântăreaţa cheală" a lui Eugen Ionescu.

Aceasta în luna iunie, mai înainte, însă, în aprilie, va coordona un program de o săptămână cu titlul "Impresii de călătorie şi literatură". Gerhard Lück, unul dintre germanii din Langefeld care au vizitat România, e foarte impresionat de cele văzute. De exemplu de bisericile fortificate din Transilvania şi de prietenia cu care au fost primiţi de români.