1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România: Lupta pentru integrarea romilor

UE a cerut României să îşi intensifice eforturile de integrare a minorităţii roma. Însa guvernul de la Bucureşti s-a dovedit incapabil de a obţine ajutor din partea UE pentru comunităţile care au cea mai mare nevoie.

default

În ciuda mirosului de vopsea proaspătă, în curtea şcolii numarul 136 din cartierul Ferentari persistă un puternic miros de gunoi alterat. Tabloul este întregit de haitele înfometate de câini comunitari ce dau târcoale clădirii în căutarea hranei.

Însă şcoala 136, situată în cartierul Ferentari, poate fi considerată un caz fericit.

Guvernele europene duc lupte grele de integrare a comunităţilor de etnie romă ce locuiesc in ţările lor. În acelaşi timp, încercări similare se fac şi în România, care a fost admisă în UE în anul 2007.

Prin eforturile unui grup de organizaţii având ca scop îmbunătăţirea vieţii romilor din România s-a lansat un program de educaţie la şcoala 136 precum şi la alte 90 de şcoli de pe teritoriul României. Scopul este acela de a sprijini procesul de integrare a romilor în societatea românească.

"Încercăm să oferim un loc sigur copiilor de pe stradă", spune Valeriu Nicolae, fondatorul organizaţiei pentru romi Policy Center for Roma and Minorities. "Dacă fiecare comunitate ar avea parte de aceeaşi abordare, sau chiar mai bună decât aceasta, unde copiii să fie fericiţi la şcoală, cred că s-ar schimba foarte mult modul de funcţionare al acestor comunităţi".

Programul de educaţie este orientat către copii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, cu precădere de etnie romă, care sunt expuşi în prezent unui comportament cu risc ridicat şi anume crimelor, drogurilor sau prostituţiei. Cei mai mulţi dintre aceşti copii sunt aproape analfabeţi.

Scopul este menţinerea acestor copii în şcoală oferindu-le oportunităţi precum echipe de fotbal, lecţii de fotografie şi film sau cursuri de formare. Porţile cluburilor create de aceste programe sunt deschise oricărui copil din ghetou care doreşte să se înscrie.

Aproximativ 40% dintre romi sunt tineri şi educaţia are un rol important în distrugerea cercului vicios al sărăciei şi delincvenţei din comunităţile de romi, a explicat Nicolae.

În Europa trăiesc peste zece milioane de romi, dintre care aproximativ două milioane doar în România, care este ţara cu cea mai mare minoritate romă de pe întreg continentul.

Uniunea Europeana a alocat 17 milioane de euro unui fond dedicat iniţiativelor pentru educarea romilor în cateva state membre, însa în România proiectele au fost demarate mai lent.

Eforturile de dizolvare a educaţiei segregate a romilor, practică ce trebuie să ia sfârşit în România până la încheierea anului 2010, sunt sprijinite de Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii(CRISS). Însă implică mai mult decât simpla acţiune de combinare a claselor de romi şi români, potrivit declaraţiilor Cezarei David de la CRISS.

"Problema nu este doar că elevii sunt separaţi fizic, este vorba şi despre calitatea educaţiei şi formării dascălilor din şcolile pentru romi", a declarat Cezara David pentru Deutsche Welle.

Mai puţin de zece procente dintre copiii de etnie romă reuşesc să termine gimnaziul, în vreme ce doar 1% absolvesc liceul. Personalul didactic este de asemenea greu de păstrat. Mai mult de jumătate din profesorii ce predau în şcolile din ghetouri părăsesc unităţile lor de învăţământ în fiecare an.

Autori: Sasha Pavey / Alina Mitroescu
Redactor: Petre M. Iancu