1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

România la Frankfurt pe Main

Reîntoarsa fiind de putina vreme din tara, unde am participat între altele, si la festivalul si colocviul international Zile si nopti de literatura (organizat de Uniunea Scriitorilor ) am fost cu atît mai curioasa sa vad, odata ajunsa la Frankfurt, care este prestatia promotionala a României în materie de carti si autori, într-un context international. Soseam dupa o baie de literatura , eram reconfortata de oferta excelenta de carte a librariilor din tara. Aveam sentimentul binefacator - ca iata - în materie de circulatie de idei, de cultura si inteligenta, înmagazinate si "accesabile" în registru livresc, România este perfect bransata la pulsul european, ba chiar mondial al actualitatii. Cu atît mai amara avea sa-mi fie dezamagirea atunci cînd m-am aflat în fata standului românesc, învecinat cu cel al Cehiei, Ungariei Sloveniei, Poloniei, în pavilionul numarul cinci al complexului expozitional de la Frankfurt, în care se afla si studioul postului nostru de radio Deutsche Welle.
Intr-un spatiu restrîns, fara nici un fel de semnalmente speciale apte sa indice vizitatorului o prezenta specifica, individualizata, atragatoare, oferta de carte româneasca este mai mult decît dezamagitoare.Este saraca, insignifianta, palida ...
Amplasata sub egida ministerului culturii - care se vede ca nu numai ca nu dispune de fonduri dar, ceea ce este mai grav, pare si complet lipsit de constiinta faptului ca o prezenta onorabila a tarii la cel mai mare tîrg de carte din lume, confera blazon si amelioreaza imaginea Românei de care sunt preocupati pîna la obsesie, liderii de la Bucuresti - prezenta Romaniei la Frankfurt mi-a dat sentimentul recidivei unei unei boli pe care o credeam demult vindecata ... Ce impresie îsi vor fi facut vizitatorii straini ai standului românesc - nu am putut afla în putinul timp cît mi-a fost dat sa poposesc la salonul de carte si sa stau de vorba cu putinii editori si autori români aflati acolo.M-a coplesit o imensa amaraciune, dublata de o consternare neputincioasa.
Stiam ca la salonul automobilului din România, se vîndusera toate masinile de lux care au fost expuse , ca lista amatorilor era lunga ... .Stiam ca premierul Adrian Nastase, caruia i se atribuie si un anumit interes pentru cultura, si-a luat suficient timp, mai mult chiar decît îsi propusese, pentru a admira miraculosele automobile expuse la Bucuresti. Mai stiam ca nu a avut însa nici macar un sfert de ora ragaz pentru a onora cu prezenta sa fizica, la Casa Vernescu în ultima seara a festivalului si colocviului Zile si Nopti de literatura, un festival pe care l-a patronat si scriitorii care-l asteptau. Am aflat si am vazut ca în România exista oameni bogati, dar ca foarte putini dintre ei sunt dispusi sa sponzorizeze cultura: o investitie ce-i drept, neproductiva în plan material, dar avind o valoare sigura intrinseca, nedegradabila în timp , fiind pe deasupra si o sursa de prestigiu personal, local si international. Faptul ca România, care se pregateste sa intre în NATO si Uniunea Europeana, nu onoreaza macar îndreptatitele ei ambitii culturale exact in momentele si ocaziile decisive cum ar fi si cel mai mare salon international de carte, este din nefericire simptomatic pentru unele carente grave de autentica cultura politica europeana a responsabililor politici de la Bucuresti.Si, în loc de concluzie, as afirma ca România a pierdut în acest an partida de la Frankfurt - nu numai în competitia pe baza de emulatie cu fostele tari comuniste vecine ci confruntata cu ea însasi, cu felul în care s-a prezentat la cel mai mare salon de carte din lume , abia cu cîtiva ani în urma.


  • Data 10.10.2003
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2up
  • Data 10.10.2003
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2up