1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România la ceasul anarhiei

Prin tradiţie, intervalul dintre Crăciun şi Anul Nou e un răstimp al bilanţurilor. Cel al anului politic românesc e, de această dată, deosebit de alarmant.

Prin tradiţie, intervalul dintre Crăciun şi Anul Nou e un răstimp al bilanţurilor. Cel al anului politic românesc e, de această dată, deosebit de alarmant.

Mai mult decât protestele de stradă i-a pus pecetea marţea neagră de la începutul lunii decembrie. Îngrijorătoare nu e, în context, doar ticăloşia politicienilor aflaţi la putere care, în cea mai pustiitoare zi a parlamentarismului românesc, au încercat să întoarcă roata istoriei.

Extrem de periculoase sunt şi dezinformarea, diversiunile şi propaganda care alimentează o tendinţă de masificare a cetăţenilor, spre a-i determina să abandoneze de bunăvoie jocul democratic.

Scopul schimbărilor operate în marţea neagră

În special, deputaţii majorităţii conduse de liderii USL au căutat efectiv, printr-un vot nocturn şi clandestin, să transforme democraţia românească in statu nascendi, o democraţie oricum foarte precară, într-o combinaţie de stat autoritar, mafiot, feudal şi oligarhic.

Sustrăgându-se controlului justiţiei, ale cărei instituţii s-au văzut vidate de putere, aceşti inşi cocoţaţi în vârful politicii dâmboviţene atentaseră nu doar la Codul Penal, ci şi la principiile sacrosancte ale celei mai elementare echităţi, constituindu-se într-o elită intangibilă, situată deasupra legilor.

La un an de la validarea lor, prin alegeri, la cârmă, sute de parlamentari ajunşi în Parlament în special în baza opoziţiei lor faţă de opţiunile economice ale guvernului precedent, de centru-dreapta, şi a apartenenţei lor la stânga USL-istă, reîmpărţiseră prin lege societatea românească.

Elita, deţinând întreaga putere a decis să se despartă de prostimea de „rumâni”, de oameni prevăzuţi a decădea din calitatea de cetăţeni liberi şi a fi transformaţi pe viitor cu precădere într-un soi de „vecini”, de şerbi, de robi şi de iobagi moderni.

Ecouri Apusene

Or, dacă neajunsurile anului politic se opreau aici, ar fi fost oricum mai rău decât oricând, de la mineriade încoace.

Occidentul a reacţionat ce-i drept, dar a făcut-o tardiv. Intens preocupat de propriile sale probleme, de finalul crizei şi provocările ei, de aporia siriană, de aplanarea conflictului iranian, de retragerea din Afganistan şi de tertipurile Moscovei, precum şi de crescândele tensiuni iscate de China în Extremul Orient, Vestul s-a văzut luat prin surprindere.

Această inadecvare, corectată într-un târziu de salutara băgare de seamă a ambasadorilor statelor apusene de la Bucureşti şi a comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, ţine şi de confruntarea elitelor occidentale cu surpriza unor simultane ascensiuni rapide şi aparent irepresibile ale populismelor din mai multe ţări europene.

Mase de manevră antidemocratice

Încă şi mai grav e modul în care, în România, au reacţionat mulţi cetăţeni la provocările politice interne. Pulverizaţi, rămaşi la cheremul televiziunilor de partid, izolaţi în bătaia tunurilor unei propagande masive, eficiente şi pe alocuri subtile, din ce în ce mai mulţi perdanţi ai modernizării au început să îngroaşe masa celor evacuaţi de la masa democraţiei.

Marcat de o crescândă lehamite politică, extrem de utilă tocmai forţelor antidemocratice, un grup apreciabil de români a devenit vulnerabil la agitpropuri totalitare şi la teorii făţiş sau mascat antidemocratice.

Considerând, nu fără temei, că se confruntă cu o castă politică în mare parte imorală şi coruptă, care ameninţă să le fure libertatea şi să le deturneze şansele de viitor, mii de oameni au ieşit în stradă spre a demonstra, bunăoară, contra proiectului de la Roşia Montană. Sau împotriva tentativelor de utilizare a gazelor de şist. Iar într-un final fericit şi împotriva modificării Codului Penal.

Dar, cuprinşi de o totală mefienţă care nu-i vizează doar pe guvernanţi, ci îi cuprinde din principiu pe toţi „ceilalţi” în sensul cel mai larg, nu puţini manifestanţi au eliminat din panoplia instrumentelor lor politice ideea esenţială a alternanţei la putere ca mijloc de igienizare a vieţii publice.

După aproape un sfert de veac de absenţă a lustraţiei şi de impunitate a poliţiştilor politici, a crimelor securiste şi postcomuniste, ideea de justiţie s-a discreditat şi ea, laolaltă cu deprecierea galopantă a credibilităţii clasei politice.

Iar criza şi prăbuşirea securităţii sociale într-o ţară masiv etatizată de către comunişti, cu o populaţie păstrată şi în postcomunism în mare măsură la discreţia favorurilor baronetului birocraţiei de partid şi de stat au alimentat şi potenţat varii tendinţe catastrofale. Au sporit angoasele multora, ca şi tendinţa lor de a nu se delimita de diversiuni şi de a se constitui într-o masă potenţial violentă şi violent antidemocratică de tipul celor utilizate de regimul iliescist în timpul mineriadelor.

Deloc de mirare că, din luările de poziţie ale multor protestatari din România se desprinde o tot mai viguroasă idiosincrasie faţă de alternanţa politică şi deci, prin implicaţie, faţă de statul de drept, democraţia liberală şi economia de piaţă.

Cui prodest anarhia

Ura contra foştilor guvernanţi, reuniţi sub steagul băsismului, întreţinută ani la rând, la televiziunile oligarhiei, în scopul eliminării lor de la putere şi a opririi reformelor introduse întru aderarea la UE, s-a extins astfel, încât să-i includă cât mai ineficient pe unii din actualii guvernanţi.

Fiindcă i s-a adăugat o tot mai accentuată propensiune spre apolitism şi anarhie, spre ultranaţionalism antieuropean, spre antisemitism şi diverse mişcări neo-totalitare.

Inutil de subliniat că tentativa evacuării din cetate a oricărei alternative politice manifestată în expresii de genul „toţi politicienii sunt hoţi”, ori „USL- PDL aceeaşi mizerie e”, ca şi în lozinci flagrant antioccidentale şi antisemite ale multor forumişti, convine de minune mai marilor politici actuali.

Fiindcă asemenea atitudini le protejează şansele electorale, determinând îndepărtarea perspectivei înlocuirii lor la cârmă, prin alegeri, ca şi a obligaţiei de a da, politic, socoteală. La finele anului 2013, extrem de alarmant e, prin urmare, riscul ca proliferarea acestor atitudini să oblitereze viitorul democratic românesc şi să torpileze apartenenţa României la familia naţiunilor cu societăţi deschise.