1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

România intelectualilor

„Intelectualii români sînt de stînga iar minoritatea celor care nu sînt, sînt de dreapta pentru că îi plăteşte străinătatea”, a afirmat de curînd fostul preşedinte Ion Iliescu.

Cărţi de stânga sau de dreapta, pe treptele Universităţii din Bucureşti???

Cărţi de stânga sau de dreapta, pe treptele Universităţii din Bucureşti???

Un cotidian central publică informaţia că poeta Ileana Mălăncioiu a fost urmărită de fosta securitate şi după 1990, aşa cum reiese dintr-o notă informativă din dosarul aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Poeta Ileana Mălăncioiu a fost „lucrată” informativ de SRI după o apariţie la televiziunea publică la începutul anului 1990, în care a criticat mineriadele, politica lui Ion Iliescu faţă de regimul proprietaţii, subordonarea politică a televiziunii de către preşedintele instituţiei Răzvan Theodorescu.

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu a declarat despre „Raportul Mălăncioiu” că a fost „un exces de zel” şi că oamenii mai şi greşesc.

Puse faţă-n faţă, afirmaţia lui Iliescu despre intelectualii români care ar fi în marea lor majoritate de stînga şi urmărirea poetei Ileana Mălăncioiu de catre serviciul secret in slujba regimului Iliescu reiterează ceea ce e îndeobşte ştiut: cel care a condus România zece ani nu a reuşit să îşi apropie intelectualii autentici, la fel cum nu a reuşit să convingă nici presa independentă de politica pe care a dus-o.

Veninul prezidenţial şi post prezidenţial l-a determinat pe fostul lider de la Cotroceni să despartă cu barda intelectualii în două tabere: pe cei care s-au înregimentat în FSN, PDSR, PSD i-a numit de stînga, iar pe ceilalţi, fie inregimentaţi în partidele din Opoziţie, fie neînregimentaţi politic i-a numit de dreapta.

După părerea mea, poeta Ileana Mălăncioiu este departe de a fi un intelectual de dreapta, cum o serie de alţi intelectuali care au criticat constant regimul Iliescu nu au convingeri de dreapta. Distincţia care ar trebui făcută este cu totul alta, şi anume între intelectualii autentici, care pe lîngă faptul că îşi fac bine meseria, şi-au păstrat verticalitatea morală şi libertatea de exprimare, şi intelectualii aserviţi puterii politice, care de regulă se comportă şi în post comunism sub umbrela aceluiaşi autism moral ca şi în timpul regimului comunist.

După 1990 intelectualii s-au plasat în două tabere ireconciliabile nu datorită convingerilor ideologice, ci aş spune simplu din pricină de caracter. Unii, mai puţini, şi-au păstrat dreaptă coloana vertebrală, pe cînd cei mulţi şi tributari vechiului regim, oportuniştii, au stat constant la pîndă pentru a vîna un post, o funcţie, o stipendie de la puterea politică.

Încrederea pe care o serie de intelectuali de calitate o acordă actualei administraţii de la Bucureşti este o şansă enormă pentru şeful statului şi coaliţia guvernamentală. Dacă Traian Băsescu va reuşi să îşi apropie cît mai mulţi intelectuali care să nu fie oportunişi, România are o şansă în plus să deratizeze autismul moral din rîndul intelectualilor „de stînga” agreaţi de Ion Iliescu şi partidul său.

  • Data 13.04.2005
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2t0
  • Data 13.04.2005
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2t0