1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România Hertei Müller – văzută cu ochii celorlalţi

De cînd Hertei Müller i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru literatură, nu trece o zi fără ca România, trecutul ei dictatorial, istoria minorităţii germane să nu fie tematizate în mass media.

default

În fotografie cîţiva membri ai cenaclului Adam Müller Gutenbrunn, la Timişoara în 1984.

Scriitorul suedez Richard Swartz, bun şi vechi prieten şi cunoscător al ţării, declarat persona non grata de regimul comunist, povesteşte acum în paginile cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG cum i-a fost dat să o cunoască într-o vizită făcută demult la Timişoara pe cea care avea să devină în 2009, laureata Premiului Nobel pentru Literatură. În urmă cu doar cîteva zile, în coloanele suplimentului literar al ziarului DIE WELT, criticul literar Uwe Wittstock dezvăluia potenţialul de creativitate literară existent în ceea ce s-ar putea numi a Treia Europă, periferia spaţiului de limbă şi cultură germană sau, cu alte cuvinte, marginile fostului Imperiu Habsburgic. Erau citaţi, desigur, Paul Celan şi Rose Ausländer şi, mai aproape de noi, regretaţii Oskar Pastior şi Rolf Bossert, apoi Richard Wagner, Ernest Wichner, Gerhard Csejka, Franz Hodjak…şi fireşte, la loc de cinste, Herta Müller.

Binecunoscutul critic literar era uimit de miraculoasa productivitate literară a acestui spaţiu. Dacă Uwe Wittstock ar fi citit cîteva fragmente din scrierile lui Nicolaus Sombart, care şi el mai demult s-a oprit asupra „inexplicabilului” fenomen, rezumîndu-se doar la perioada interbelică, ar fi intrat în posesia cîtorva lămuriri.

Herta Müller a descris foarte inspirat ce a însemnat pentru ea învăţarea la vîrsta de 15 ani a limbii române: ”Am învăţat-o ca şi cum aş fi mîncat-o. Şi gustul ei mi-a plăcut.”

Cînd Richard Swartz, pe atunci ziarist la SVENSKA DAGBLADET, vizitase România, oprindu-se şi la Timişoara, Herta Müller era studentă, apropiată grupului literar Aktionsgruppe Banat. Membrii acestuia erau genii tinere şi pe deasupra, bărbaţi. Doar o singură femeie se afla acolo, neinfluenţabilă, tăcută, prost dispusă, cu părul tuns scurt, vopsit strident, într-un roşu-orange. Am întrebat-o în cele din urmă, mai mult din curtoazie decît din interes, ce face. Mi-a răspuns morocănos:”Şi eu scriu”. Pe-at unci ea nu publicase încă nici o carte. Numele ei : Herta Müller.

Ca puţini ziarişti şi publicişti, Richard Swartz a rămas legat de locurile prin care a trecut, traversînd Europa de est de-a lungul şi de-a latul. Mărturiile acestor călătorii, multe dintre ele aventuroase, ba chiar periculoase în perioada războiului rece, sunt consemnate în volumul Room Service, apărut şi în limba română, în urmă cu zece ani.

Fragmentul citat este extras însă din articolul publicat de Richard Swartz în cotidianul bavarez, fireşte după ce s-a aflat că Herta Müller este laureata din acest an a Nobelului pentru Literatură.

Scriitorul suedez crede că autorii germani originari din România sunt prea puţin cunoscuţi, că literatura lor deţine şi unele particularităţi lingvistice, cum o dovedeşte pînă şi cazul lui Nicolaus Lenau care, din fericire, nu a avut parte de o „dictatură” care i-a făcut pe Celan sau pe Pastior să se îndoiască de capacitatea limbajului de a rămîne „incoruptibil”, şi să se teamă de eventualitatea de a fi instrumentalizaţi de el.

Richard Swartz poposeşte în România cam prin 1981, îl cunoaşte pe Nikolaus Berwanger, redactorul şef al ziarului Neuer Banater Zeitung, membru al nomenclaturii dar în acelaşi timp ocrotitor al tinerilor scriitori germani pe care-i numea „poeţii mei”.

Figură ambiguă, măcinat interior de compromisurile pe care trebuia să le facă, Berwanger avea să-i declare oaspetelui străin cu curaj, la Bucureşti, cum vede el comunismul: un amestec de bizantinism, fascism şi naţionalism.

C ercul tinerilor literaţi pe care el i-a luat sub aripă erau oricum suspecţi, dictatorii urîndu-i pe toţi cei care ţin pana în mînă, din care motiv şi maşinile de scris au f o st înregistrate la poliţie. Swartz schiţează şi un portret de grup al tinerilor poeţi ca şi foarte sumar, episodul emigrării etnicilor germani, pe care Ceauşescu îi lăsa să plece în schimbul sumei de „răscumpărare” achitată de Germania…

În cele din urmă, va lua calea apusului şi protectorul grupului de poeţi din care făceau parte Johann Lippet, Horst Samson, William Totok, Rolf Bossert, Richard Wagner, care trecea şi drept cel mai talentat dintre ei.

Aproape toţi s-au stabilit după emigrare, în Berlinul de vest. Richard Swartz nu-şi aduce aminte ca atunci cînd l-a vizitat pe Niki Berwanger la Timişoara, acesta să fi vorbit de plecarea în Germania. Tot din amintiri, Swartz înclină să creadă că tinerii scriitori germani voiau pe atunci să rămînă în România cu statutul de autori de limbă germană, poate şi dintr-un anume patriotism local.

Articolul lui Richard Swartz, publicat în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG ar putea avea şi un post scriptum care de fapt este deja o altă poveste.

Imaginile fotografice ale satului natal al Hertei Müller, Nitzkydorf, sunt de-acum de notorietate internaţională. Autoarea şi-a înregistrat amintirile din copilăria bănăţeană, pe două discuri compacte, apărute la editura Supposé din Berlin sub titlul „Noaptea-i făcută din cerneală”. Despre acest album, însoţit şi de o hartă a de-acum celebrului sat german din Banat, mai pe larg, data viitoare.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Alexandra Sora