1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

"România, gaură neagră în Europa"

"Procurorul trebuie că a avut curajul unui nebun". O frază, preluată din presa bucureşteană, care i-a plăcut ziaristului german de investigaţii Jürgen Roth, autorul unor cărţi de anchete despre corupţie.

Copyright: DW / Cristian Ştefănescu

"Unfair Play", cartea despre corupţia din sport, semnată de Jürgen Roth

Ion Ţiriac, Marius Vizer, clanul Becali. Câteva dintre numele care apar în volumul "Unfair Play. Cum stăpânesc sportul manageri corupţi, funcţionari scrupuloşi şi pariori", apărut zilele acestea la editura germană Eichborn. Oameni cu putere financiară, într-un fel sau altul legaţi de lumea sportivă românească, sunt prezenţi în capitolul dedicat României, ţară considerată "gaura neagră în Europa".

Campionul şi condamnatul pentru droguri

Primul, Ion Ţiriac, a fost campion, a inventat campioni şi a ajuns preşedinte al Comitetului Olimpic Român - poziţie din care, constată Roth, nu s-a sinchisit să atace corupţia din lumea politică şi din sistemul public, deşi acestea sărăcesc societatea. Autorul a încercat să afle mai multe despre legăturile de afaceri ale fostului tenisman, dar s-a lovit de o tăcere mormântală.

După ce povesteşte despre un anturaj mixt al fostului tenisman, anturaj în care apar, pe lângă mari oameni de afaceri de anvergură internaţională, şi figuri suspecte, şi în care îl plasează şi pe fostul ministru de Interne Vasile Blaga, Roth merge îndărăt până la primele afaceri de anvergură ale lui Ţiriac în România.

Informaţia care aduce plus-valoare faţă de ceea ce, oricum, se ştie în lumea românească despre bogaţii apropiaţi sportului, este că, atunci când şi-a fondat holdingul, a fost asociat cu un anume Ricardo Fanchini, un personaj cu contacte până la vârful Formulei 1 (a şi sponsorizat una dintre echipele din circuitul automobilisitc) şi care, între timp, a sfârşit prin a petrece - la New York, sub numele de Richard Rotmann - ani de închisoare pentru afaceri cu droguri.

O căutare pe Google după cele două nume ale personajului relevă complicitate în reţele de crimă organizată şi fapte de natură mafiotă demne de a fi inserate în istoria gangsterimii.

Clanul Becali

Buch Unfair Play Jürgen Roth Buchcover

Despre modul în care a urcat George Becali în lumea afacerilor (până ce a devenit, temporar, cel mai bogat român), Jürgen Roth pune cap la cap numeroase informaţii aflate în circulaţie şi relativ cunoscute - desigur, nu şi publicului german, pentru care există destule motive de a cumpăra cartea. Mai precis: recentele scandaluri cu aranjamente de rezultate, puse la cale de mafia pariurilor sportive, au atins şi fotbalul din Republica Federală - iar de suspiciuni nu a scăpat nici cel mai titrat club din Germania, Bayern München.

Povestea lui Becali este un amestec de corupţie şi ridicol, care, dincolo de profilul individului, aruncă o anatemă asupra întregii societăţi în care personajul a făcut carieră şi care societate oscilează între a-l tolera şi simpatiza. Lucrurile se complică atunci când apar în relatările jurnalistului german conexiunile lui Gigi Becali.

Prima, directă, ni-l prezintă pe vărul Giovanni, despre care autorul scrie că este "foarte periculos", că "are contacte cu lumea subterană bulgară şi italiană", că şi-a clădit averea vânzând, imediat după Revoluţie, elita fotbalului românesc pe bani gheaţă, că face afaceri prea puţin transparente şi călătoreşte des în Columbia, unde are o plantaţie de cafea şi "alte afaceri".

Placa turnantă Bamboo

Legat de aceste din urmă personaje - printr-un alt controversat om de afaceri afiliat sportului românesc, Nicu Gheară - este lumea care se învârte în clubul de nopate fără de care nu poate fi concepută viaţa în înalta societate bucureşteană. Bamboo aparţine unui italian, Giosue Castellano, prieten cu Gheară şi nepotul lui "Madame Camorra", Pupetta Maresca, una dintre cele mai influente persoane din fruntea organizaţiei criminale napoletane, în anii 80. Presa italiană a descoperit legături între stabilimentul din Bucureşti şi miliardele de euro ce s-au învârtit în scandalurile gunoaielor din Napoli.

Nicu Gheară este, scrie Jürgen Roth, "Naşul", cunoscut pentru anvergura actelor de corupţie de care este periodic învinuit - şi foarte apropiat unui alt "naş", anume, Mircea Sandu, una şi aceeaşi persoană cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. În acest decor, împânzit cu bani murdari, scandaluri cu droguri, afaceri lipsite de transparenţă şi diverşi actori din economia subterană, se joacă fotbalul românesc.

Petrolul, Putin, Famiglia şi ardelenii

Jürgen Roth

Jürgen Roth

Povestea lui Jürgen Roth se întoarce de unde a plecat: în judeţul Bihor, acolo unde se află domeniul Balc, al lui Ion Ţiriac, şi cartierul general al lui Vasile Blaga. Serviciul Federal german de Informaţii (BND) a avertizat, anul trecut, că România este, pe mai departe, un refugiu pentru diversele grupări criminale italiene ('Ndrangheta, Cosa Nostra, Sacra Corona Unita sau Camorra). Iar anchetatorii de la Roma au descoperit legături între poliţia de frontieră din Bihor şi Camorra, căreia funcţionarii orădeni le oferă şansa unor mari câştiguri ilegale.

Sportul intră în conexiunea bihoreană prin numele lui Marius Vizer, fost judoka, ajuns în fruntea federaţiei europene şi, între timp, atotputernic rege local. Dar nu numai local: în afara patronatului din fotbal şi judo, controversatul om de afaceri român cu cetăţenie austriacă deţine automate pentru jocuri de noroc, săli de bingo şi de biliard, împânzind cu ele întreaga Europă.

Influenţa sa a crescut, probabil, şi pentru că a reuşit să intre în graţiile nimănui altcuiva decât Vladimir Putin, pe care l-a desemnat preşedinte de onoare al federaţiei europene de judo. O relaţie cu siguranţă reciproc avantajoasă. Vizer, reiese din cartea lui Jürgen Roth, a adus cu sine în structurile care administrează pe plan mondial sportul în kimono corupţie şi afaceri subterane - genul de acte controversate pentru care planează şi în România numeroase suspiciuni asupra fostului sportiv.

De la Vizer, iţele duc la Liviu Luca, preşedintele federaţiei naţionale de judo şi unul dintre cei mai influenţi lideri sindicali din România, provenind din lumea petrolului şi avându-şi fieful în Prahova, acolo unde, mai scrie autorul cărţii apărute zilele acestea în Germania, funcţionează Familia Unită, din care fac parte - sub protecţia instituţiilor corupte ale statului - antreprenori, judecători, procurori, poliţişti şi politicieni.

Înapoi, prin Luca, la Vizer: petrolul este una dintre cele mai profitabile afaceri în judeţul Bihor, pe graniţa cu Ungaria. În care afacere, desigur, sunt prezenţi şi numeroşi prieteni ai lui Marius Vizer - în bună împărţeală şi deplină armonie cu filierele care spală şi înmulţesc fondurile Famigliilor italiene.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu