1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

România, gata să ofere anual până la 150.000 de cetăţenii basarabenilor

Decizia Guvernului român de a înfiinţa Agenţia Naţională pentru Cetăţenie a nemulţumit forţele politice de stânga de la Chişinău.

default

Acestea caută să acrediteze ideea că România îşi foloseşte calitatea de membru al UE, pentru a-i ademeni pe moldoveni. La rândul lor, unele ziare britanice au scris că „UE trebuie să vadă dacă moldovenii au dreptul la paşaport UE”.

Ordonanţa de Urgenţă aprobată vineri de Guvernul României privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie a tulburat apele în tagma politicienilor de stânga din Republica Moldova. Comuniştii din opoziţie susţin că astfel România îi fură cetăţenii Republicii Moldova.

Abordarea Bucureştiului este însă alta. Secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, ne-a spus că prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, România vrea să le ofere o şansă tinerilor basarabeni:

„Acea stă instituţie va putea în timp real procesa un număr mult mai mare de solicitări. Obiectivul nostru este să le oferim, în primul rând tinerilor şansa de a putea, prin cetăţenia română, să circule mai liber în Europa fie la studii sau să-şi găsească un loc de muncă mai bine plătit sau chiar să se stabilească în România ”.

În cadrul vizitei întreprinse săptămâna trecută la Chişinău, preşedintele României, Traian Băsescu, a dat asigurări că după înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, care va avea filiale la Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj şi Timişoara, procesarea unui dosar nu va dura mai mult de 5 luni.

„Vestea bună este că în dorinţa de simplificare, dincolo de a crea o agenţie echipată cu suficienţi oameni ca într-un an să putem ajunge la 100.000 – 150 .000 de dosare procesate, prin noua reglementare nu se va mai solicita nici măcar rezidenţa pe teritoriul României ”.

Ex-premierul Republicii Moldova din perioada guvernării comuniste, Vasile Tarlev, susţine că moldovenii îşi redobândesc cetăţenia română că să circule liber în Europa – nu din considerente patriotice:

„Marea maj oritate a cetăţenilor Republicii Moldova redobândesc cetăţenia României nu pentru că sunt români cu trup şi suflet! Dar obţinând cetăţenia unui stat-membru al UE, el are acces liber de călătorie sau de a face afaceri în spaţiul UE”.

Eugen Tomac a reconfirmat că dreptul la cetăţenie română îl au toţi basarabenii, cei care şi-au pierdut-o în perioada sovietică fără voia lor:

„Noi nu ascundem faptul că oferim cetăţenie română pentru a le permite cetăţenilor Republicii Moldova să beneficieze, cu ajutorul cetăţeniei române, de oportunităţile pe care le oferă statutul de membru al UE pe care îl are acum România”.

Ex-premierul moldovean Vasile Tarlev propune, însă, o formulă care să-i coopteze pe toţi moldovenii:

„Eu consider că acest lucru nu va hotărî problema. Mai bine ar fi dacă România ar depune toate eforturile pentru a obţine libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova în România, în spaţiul UE... în cadrul acordului de asociere la UE”.

Decizia Bucureştiului de a impulsiona procesul de acordare a cetăţeniei române moldovenilor a determinat apariţia unor comentarii critice în presa internaţională.

Publicaţia britanică „Daily Express” publică un comentariu în care se vorbeşte despre Republica Moldova ca despre o sperietoare: “Zeci de mii de cetăţeni din Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, vor putea lucra în curând în Marea Britanie şi în alte state europene, ca urmare a politicii controversate a Bucureştiului de a le oferi cetăţenie română”, scrie publicaţia, care îl citează pe un oficial responsabil de migraţie (MigrationWatch UK, Andrew Green).

Ministrul de stat Eugen Tomac susţine că România şi-a argumentat la Bruxelles decizia de a acorda cetăţenie română moldovenilor:

„Nu suntem singurul stat care acordă cetăţenie altor cetăţeni care nu sunt din spaţiul UE.Alte exemple sunt Bulgaria şi Grecia. Noi de fiecare dată argumentăm, cât se poate de clar, fiecare decizie internă pe care o adoptăm”.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău
Redactor: Rodica Binder