1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

România finanțează în Moldova o guvernare care fură banii „pe ușa din spate”

România vrea să ajute Moldova cu bani în timp ce marii finanțatori externi FMI, Banca Mondială și UE au sistat sprijinul bugetar din cauza semnalelor că banii oferiți se fură „pe ușa din spate”.

Anunțul făcut miercuri (după ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova), de către premierul român Victor Ponta, privind demararea procedurii de oferire de către România a unui credit în valoare de 150 de milioane de euro Republicii Moldova (aproximativ atât reprezintă cheltuielile bugetare pe 2 luni în Moldova), pe un termen de 5 ani, cu dobânda de 1,5% este criticat pe ambele maluri ale Prutului. Potrivit unor comentatori români, România se comportă „ca o asistentă medicală care duce pe furiș un pachet de țigări unui bolnav de pneumonie, în pofida recomandarii doctorilor (FMI, BM și UE)”.

Banca Mondială: „Ar fi ilogic și iresponsabil...”

În luna iunie 2015, când a anunțat întreruperea finanțării Republicii Moldova (din cauza corupției și problemelor din sectorul bancar), directorul Băncii Mondiale pentru Moldova, Alex Kremer, a spus că „ar fi ilogic şi iresponsabil ca Banca Mondială să transfere în bugetul Moldovei banii acţionarilor săi prin uşa din faţă, în timp ce există riscuri ca sume şi mai mari de bani publici să fie pierdute prin uşa din dos, din cauza fraudelor şi corupţiei din sectorul bancar". El a mai spus că bugetul Republicii Moldova nu este pregătit să beneficieze de suport bugetar din partea Băncii Mondiale. „Banca Mondială poate oferi sprijin unei ţări doar atunci când bugetul naţional al ţării respective este sustenabil şi reflectă deciziile în materie de politici", a spus Kremer.

De atunci, criza economică în Republica Moldova s-a acutizat până la dramatism. Guvernul întâmpină dificultăți inclusiv în ceea ce privește plățile curente. Dacă anunțul de oferire a creditului de 150 milioane de euro din partea României se va materializa, România va deveni al doilea cel mai mare creditor al Republicii Moldova după FMI. Potrivit șefului Executivului de la București, acești bani vor fi oferiți pentru ca Moldova să facă față crizei economice până ce va fi încheiat un acord cu instituțiile financiare internaționale: „Este o perioadă dificilă prin care Republica Moldova trece acum din punct de vedere financiar și bugetar. Cred că este de datoria și puterea României ca, într-un moment dificil, să fie prima care spune: da, vă putem oferi acest împrumut rambursabil, în condiții extrem de avantajoase. Nu vedem acest împrumut ca pe o operațiune comercială, ca pe o afacere, ci ca pe un ajutor pe care îl dai celui mai apropiat prieten", a precizat Ponta.

România greșește!

În cazul în care parlamentele ambelor țări își vor da acordul, prima tranșă, de 60 de milioane de euro, din creditul românesc va fi oferită Republicii Moldova până la sfârșitul anului curent. Premierul moldovean Valeriu Streleț a dat asigurări că „Moldova nu intenționează să consume acești bani pe domenii neproductive”. (...) „Vrem să reanimăm proiectele investiționale care au fost temporar suspendate din cauza lipsei suportului bugetar de la partenerii de dezvoltare – bani pe care contam foarte mult”, a spus Streleț.

Unii experți români susțin că România greșește prin oferirea acestui credit Moldovei. Potrivit lor, Republica Moldova nu are nevoie de sprijin bugetar – bani care se cheltuie ineficient, ci de investiții și de reforme care să aducă o dezvoltare sustenabilă și continuă. Ori, cu acești bani promiși, România pur și simplu va menține cheltuielile bugetare ale unui sistem nereformat și super-corupt. În plus, există riscul deteriorării relațiilor FMI/UE cu România.

În prima zi a protestelor non-stop împotriva corupției din centrul Chișinăului, manifestanții au cerut creditorilor și prietenilor externi ai Republicii Moldova să nu mai trimită bani pe linie guvernamentală în Moldova, deoarece aceștia sunt furați și ajung în zone off-shor, iar populația rămâne săracă și datornică.

Încă 100 de milioane de euro – credit nerambursabil

Anterior, România a mai decis alocarea unui ajutor nerambursabil de 100 milioane de euro. La ședința de marți a guvernelor celor două state românești s-a decis cum vor fi cheltuiți acești bani. Astfel, de acoperire financiară vor beneficia proiecte din domeniul transporturilor, ce vizează proiectarea și construcția unor noi poduri peste Prut, proiecte de interconectare a sistemelor de transport de energie și gaze naturale, menite să asigure independența energetică a Republicii Moldova. De asemenea, vor fi finanțate proiecte din domeniul sănătății, mediului și vor fi suplimentate fondurile pentru reparația grădinițelor din Moldova. Potrivit premierului român Victor Ponta, cel mai popular proiect din Republica Moldova finanțat de Guvernul României - construirea și repararea instituțiilor preșcolare - va continua cu alocarea, în perioada imediat următoare, a încă 5 milioane de euro.

Vă mai recomandăm