1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România după alegerile americane

Reveria cetăţeanului român bine informat, care aspiră să participe la politica globală, este să voteze şi el în alegerile americane.

Alegerile americane nu au lăsat nici România indiferentă. Aşa se explică de altfel patima cu care comentatorii bine branşaţi au pledat pentru unul sau altul dintre competitorii din Statele Unite.

Poate că nimeni nu a exprimat mai bine această nevoie a lumii întregi de a interfera în politica americana decât filosoful sloven Slavoj Žižek, care, întrebat ce lege ar da dacă ar avea puterea absolută, a oferit un răspuns şocant. Ar fi mai bine inclusiv pentru americani, a spus Žižek, ca numai străinii să aibă drept de vot în alegerile prezidenţiale americane.

Fie că a vorbit serios fie că nu, el a dat glas unei speranţe politice nerostite a non-americanilor care deplâng, de fapt, neputinţa lor de a influenţa politica lumii în lucruri care îi privesc direct. Aşa se explică de ce francezii sau germanii au mereu anumite perferinţe, de ce ruşii sau israelienii ar vota mai curând cu unul dintre candidaţi decât cu altul şamd. Relevanţa globală a acestor alegeri nu mai trebuie demonstrată, deşi nu întotdeauna alegerile aduc schimbări semnificative în politicile americane faţă de diferite regiuni ale lumii. 

Situaţia României a fost însă mereu puţin diferită, deoarece speranţa ei după 1990 nu a fost legată de un candidat sau altul, ci de proiectul ei de a intra în sfera de interes a puterii americane. Aderarea la NATO nu a însemnat altceva decât ieşirea din conul de umbră al privirii geostrategice a SUA. A doua alegere a lui G.W. Bush a părut să aibă cea mai mare miză pentru interesele româneşti în regiune, deşi ulterior analizele s-au mai nuanţat.

Preşedinţia lui Obama a marcat totuşi o anumită continuitate a proiectelor americane la Marea Neagră, aşa încât în preajma alegerilor cei iniţiaţi în subiectele politico-militare au exprimat mai curând speranţa ca lucrurile să rămână neschimbate. Consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu, care a fost şi ministru de externe de două ori a dat de înţeles în preziua alegerilor (vezi interviul de la RFI) că nu ar dori ca relaţia SUA cu Rusia să devină dintr-o dată foarte tensionată. Deşi diplomat exersat, Cristian Diaconescu nu a putut ascunde că, dacă „legea” lui Žižek ar fi fost adoptată, ar fi votat cu Obama.

Cum ar fi votat majoritatea românilor ar fi greu de spus, deşi există anumite indicii. După criza din vară şi după intervenţia administraţiei americane în reglarea raporturilor de putere de la Bucureşti, preşedintele Obama a părut să piardă o bună parte din capitalul său de simpatie, cu toate că nu există niciun indiciu serios că o administraţie republicană nu ar fi procedat la fel. În orice caz cei iniţiaţi se felicită pentru realegerea lui Obama.

Dacă nu vorbeşte în nume propriu (ceea ce nu ar fi recomandat să facă) consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a pus în lumină că preşedintele Traian Băsescu, în ciuda retoricii sale antiruseşti, nu mizează pe o încordare a situaţiei în regiune. Cei care vorbesc despre rivalitatea SUA- Rusia în zona Mării Negre ignoră însă cel mai adesea că UE joacă un rol tot mai important de factor moderator şi că nu poate fi exclusă din această ecuaţie.

Se vede aşadar că „legea” lui Žižek ar fi avut mare succes şi în România. Legarea dezbaterii publice interne de marile probleme globale ar fi, în orice caz, profitabilă şi, de altfel, nu e greu de văzut că pro-republicanii şi pro-democraţii din România, adică pătimaşii politicii de peste ocean, par mai inteligenţi decât atunci când se exprimă despre politica locală. Aici până şi oamenii cu largi calificări intelectuale se transformă în mărunţi partizani ai unor interese mici, expediind lupta politică în câteva injurii. În schimb, o dezbatere despre Barack Obama şi Mitt Romney ridică inevitabil ştacheta, căci încorporează subiectele însele ale politicii americane, care, deşi nu se referă neapărat la idei au o mai mare legătură cu filosofia politică decât blatul din colegiile uninominale.