1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

România - ţara parteneră în 2012 la „Săptămâna Verde“ din Berlin

La Berlin se desfăşoară „Săptămâna Verde“, cel mai mare târg de produse alimentare, agricultură şi horticultură la nivel mondial.

default

În hala animalelor de casă, la Săptămâna Verde 2011

Unii vin din curiozitate sau pentru a degusta specialităţi culinare din diverse ţări. Alţii - pentru a-şi extinde afacerea sau a-şi plasa produsele pe piaţele internaţionale. În total, peste 400 000 de oameni vizitează anual “Săptămâna Verde”, cel mai mare târg de agricultură, horticultură şi produse alimentare la nivel mondial.

O platformă ideală de prezentare aşadar pentru cei mai mari producători şi distribuitori în branşă, la care participă în acest an 15 firme româneşti. În plus, Ministrul român al Agriculturii, Valeriu Tabără, a semnat la Berlin contractul de participare a României, ca ţară parteneră la “Săptămâna Verde”, în 2012.

Grüne Woche 2011 FLash-Galerie

Unii numesc Săptămâna Verde şi "Restaurantul global"

O şansă de extindere a exporturilor

Ce înseamnă însă concret parteneriatul la evenimentul din Berlin?

Polonia, care îndeplineşte această funcţie la ediţia actuală, profită de cel mai mare spaţiu expoziţional şi participă la "Săptămâna Verde" cu 80 de standuri. Prin motto-ul “Polonia are gust” firmele atrag vizitatorii cu cele mai apreciate produse tradiţionale, de la mezeluri, brânzeturi şi dulciuri, până la mâncăruri gătite, băuturi răcoritoare şi alcoolice.

Această manifestare reprezintă o şansă importantă pentru extinderea exporturilor pe pieţele străine, a precizat la Berlin ministrul polonez al Agriculturii, Marek Sawicki:

“Polonia produce mult pentru export. O treime din produsele agroalimentare din ţara noastră sunt destinate pieţelor străine. Dintre acestea, 80% pentru piaţa europeană şi de aici o pătrime numai pentru exporturile către Germania”.

Ministrul Valeriu Tabără a declarat de asemenea, la deschiderea evenimentului de la Berlin, că participarea României ca ţară parteneră va presupune “un spaţiu mai mare de prezentare, dar şi o promovare pe măsură”. Costurile se vor ridica însă la aproximativ 250 000 de euro.

Cu toate acestea, consideră Ambasadorul României în Republica Federală, Lazăr Comănescu, p arteneriatul va însemna revenirea României ca important furnizor de produse alimentare pe piaţa germană”.

Grüne Woche 2011 Flash-Galerie

Produse din carne, expuse la unul dintre standurile Poloniei

85 de ani de tradiţie

Contractul a fost semnat la standul României de către ministrul Tabără şi preşedintele centrului expoziţional "Messe Berlin", Raimund Hosch, care spune că târgul câştigă din ce în ce mai multă importanţă la nivel internaţional. Niciodată participarea firmelor de specialitate nu a acoperit 75 de ţări, ca la această ediţie:

“Istoria "Săptămânii Verzi" e una foarte lungă, a început în 1926. În aceşti 85 de ani, am avut aici mai mult de 78 000 de expozanţi, din foarte multe ţări. În acest an sunt prezente la târg peste 1 630 de firme şi sperăm că o să avem cel puţin un număr la fel de mare de vizitatori, ca în 2010”.

Autor: Lavinia Piţu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu