1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

România, ţara contradicţiilor

În seria sa de articole "Europa de Est - după 20 de ani", cotidianul berlinez Die Welt a publicat la sfârşitul săptămânii un eseu semnat de scriitoarea de limbă germană, Carmen-Francesca Banciu.

default

Carmen-Francesca Banciu, la Salonul de Carte din Leipzig, ediţia 2008

Autoarea, stabilită în Germania din 1990, face o radiografie a socităţii româneşti de astăzi, punctând câteva din momentele care au marcat România în perioada comunistă şi ajungând la evenimentele din decembrie 1989. "România este o ţară a contradicţiilor", "ţara tututor posiblităţilor şi surprizelor", ai cărei locuitori par, priviţi din afară "haotici şi imprevizibili", dar plini de umor şi autoironie, scrie autoarea, între altele, a romanului "Cântecul unei mame triste". Umorul şi autoironia - explică Banciu - au reprezentat pentru români, în timpul dictaturii comuniste, atât o cale de salvare cât şi o capcană. Aceste calităţi au avut funcţia unei supape, au făcut posiblă supravieţuirea, dar au redus în acelaşi timp dimensiunile răului, ale terorii regimului. În ce priveşte Revoluţia din decembrie 1989, autoarea aminteşte că nici până astăzi multe amănunte legate de evenimentele acelor zile fierbinţi nu au fost clarificate.

Cititorul german află că există "două Românii", şi că "fiecare din ele are mai multe chipuri". O Românie urbană, care şi ea oferă mai multe imagini, cu centrul marilor oraşe, în mare parte renovat şi cu periferia, unde trăiesc, în condiţii mizere, "cei uitaţi de societate", cei care cândva "şi-au părăsit satele fără a fi devenit cu adevărat orăşeni". Apoi, mai e şi România rurală, totodată "vechea şi noua Românie".

Carmen-Francesca Banciu consideră că marea speranţă o reprezintă tinerii, dintre care mulţi au călătorit în străinătate, au studiat în afara ţării, stăpânesc tehniceile moderne. "În România" - mai citim în paginile cotidianului Die Welt - există multe lucruri care nu funcţioenază cum trebuie şi care trebuie schimbate. Corupţia e doar un exemplu. Dar, există şi progrese notabile, despre care se vorbeşte mai puţin".

Scriitoarea stabilită la Berlin recomandă cititorilor să-şi facă o imagine diferenţiată despre această ţară est-europeană. Cel mai bine vizitând-o.

Dacă la finele săptămânii ziarele avertizeau că ajutoarele internaţioanle ajung doar cu greu la sinistraţii haitieni, astăzi putem citi că operaţiunile de ajutorare se desfăşoară cu intensitate, deşi situaţia rămâne dramatică, după cum subliniază pe prima sa pagină acelaşi Die Welt din Berlin: "mii de persoane sunt încă în aşteptarea apei potabile şi a asistenţei medicale".

Şi la München, Süddeutsche Zeitung consacră mai multe articole tragediei haitiene. Unul din corespondenţii ziarului relatează de la faţa locului şi prezintă situaţia disperată a oamenilor, care nu numai că duc lipsă de hrană, apă şi medicamente, ci se tem de un nou seism.

Frankfurter Allgemeine Zeitung îşi opreşte atenţia asupra a ceea ce însăşi organizaţia mondială numeşte "cea mai mare catastrofă din istoria ONU" şi asupra rolului important pe care l-au preluat Statele Unite în cadrul operaţiunilor de ajutorare.

Primul an de la preluarea preşedinţiei SUA de către Barack Obama este o altă temă aflată astăzi în atenţai comentatorilor de presă. Süddeutsche Zeitung, de pildă, e de părere că şeful Casei Albe "trebuie să facă dovada a ceea ce americanii numesc Leadership. El trebuie să definească limpede ceea ce vrea, prioritară fiind asanarea bugetului de stat."

Autor: Medana Weident
Redactor: Rodica Binder