1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România şi sensurile societăţii egalitare

Ce fel de societate propune partidul de guvernământ? Propune oare PDL, aşa cum dau de înţeles ideologii săi, o societate anti-egalitară?

default

Bănuit că ar vota în favoarea moţiunii de cenzură, după ce s-a exprimat pentru demisia întregului Guvern, deputatul de Ploieşti, Sever Voinescu, s-a grăbit să explice de ce nu ar face niciodată acest lucru. „Nu voi sprijini niciodată un demers care ar aduce PSD la putere, a declarat el, deoarece acest partid propune un model de societate asistenţială şi egalitară care suprimă României orice drept la renaştere“. Dar propune PDL în schimb o societate ne-egalitară sau anti-egalitară? O societate a ierarhiilor de clasă şi a privilegiilor? În sfârşit, ce fel de societate propune partidul de guvernământ?

Sever Voinescu, chiar dacă opinia sa privitoare la remaniere a fost ignorată, face parte din acel cerc restrâns al partidului de la care se aşteaptă o clarificare doctrinară. De aceea, scurta sa declaraţie atrage atenţia şi suscită deopotrivă semnale de alarmă chiar dacă neîndreptăţite.

Egalitarismul este în definitiv principiul de bază al tuturor democraţiilor moderne şi probabil că nu există în lume o societate mai egalitară decît Statele Unite care reprezintă modelul absolut al noii „drepte“ din România. Toate modele ideologice, (vezi neoconservatorismul american) şi chiar soluţiile constituţionale (vezi tratamentul acordat în diferite dezbateri publice separaţiei puterilor) vin din America. Ce să înţelegem aşadar prin contestarea modelului egalitar?

În primul rând să observăm că guvernarea prelungită a partidului lui Ion Iliescu (în diferitele sale înfăţişări) nu a creat deloc o societate egalitară. Dacă ar fi fost aşa, ar mai fi câştigat oare preşedintele Traian Băsescu alegerile anul trecut, clamând insistent „desfiinţarea privilegiilor“? Ar mai fi existat oare o veritabilă furie socială împotriva îmbogăţiţilor tranziţiei, a „baronilor locali“ şi a „oligarhilor“, înţeleşi după modelul societăţii post-sovietice? S-ar mai fi publicat pe toate site-urile sondaje pe tema desfiinţării pensiilor speciale? În fine, s-ar mai fi creat cu atâtea eforturi şi rezistenţe dispozitivul legal şi moral al condamnării corupţiei?

Se vede aşadar că, după 1989, societatea româneacă a creat mai curând inegalităţi mari, resimţite în general ca arbitrare şi nedrepte. Dar chiar mai mult decât atât, cercetând etosul profund al PD (devenit ultrerior PDL) descoperim un spirit popular egalitar, unul reprezentat atât de bine de ascensiunea lui Emil Boc, un tânăr provenit dintr-o familie ţărănească săracă. Prin comparaţie cu liderul social-democrat Adrian Năstase, reprezentant al nomenclaturii comuniste care şi-a reprodus privilegiile în noile împrejurări post-revoluţionare, preşedintele PDL, Emil Boc, pare să întrupeze de-a dreptul victoria spiritului republican. Ba chiar şi victoria anterioară a lui Traian Băsescu împotriva lui Petre Roman, în sânul partidului, a părut să fie o lichidare drastică a fostei nomenclaturi.

Ce fel de egalitarism intenţionează atunci să combată Sever Voinescu? Se referă el oare strict la programul economic al PSD, care propune cota progresivă pe veniturile salariaţilor şi opoziţia faţă de reducerea pensiilor? Dar pensiile nu sunt egale, dimpotrivă ele sunt croite după un sistem ocult de privilegii a căror origine se află parţial în societatea comunistă. Iar cota progresivă ar fi ea de natură să egalizeze societatea? Este evident că nu, din moment ce nu poate afecta cu adevărat sursele reale ale diferenţierii şi care se reproduc mereu în forme schimbate.

Probabil că Sever Voinescu are mai curând în vedere ideologiile stângii globale, care condamnă modelul social menit să reproducă privilegiile societăţii burgheze. O asemenea stângă este mereu gata să denunţe nu doar modelul economic, dar poate mai ales modelul educaţional întemeiat pe o selecţie severă. Dacă educaţia a fost gândită de filosofii revoluţiei franceze ca o tehnică de a combate privilegiile genealogice pe cale de constituire, astăzi educaţia este denunţată de gânditorii stângii ca metodă de reproducere a ierarhiilor sociale. Aşa cum spunea mai demult sociologul francez Pierre Bourdieu, selecţia şcolară conferă „privilegiaţilor privilegiul suprem de a nu părea privilegiaţi.“ În acest mod de a gândi se află originea tuturor politicilor de discriminare pozitivă care tind să pună la îndoială valoarea concursurilor şcolare şi profesionale.

Dar ironia teribilă este că PSD nu excelează deloc în acest mod de gîndire, şi că PDL are preocupări „egalitare“ identice, dacă ne gândim la hotărârea cu care condamnă lipsa de şanse a copiilor din mediul rural. Într-un sens mai general însă PSD este mult mai ataşat de o gîndire conservator-tradiţională, cu surse rurale, decât PDL, care se arată chiar mai „avansat“, prin urbanizare recentă, pe linia noului egalitarism al stângii globale.

Aşadar preluarea mimetică a terminologiei politice occidentale nu face decât să creeze confuzii. Condamnând egalitarismul Partidului Social Democrat, ideologii dreptei par să se raporteze mai curând la un model imaginar şi la surse livreşti decât la o adevărată cunoaştere a societăţii. Iar întrebarea privitoare la ce societate propune Partidul Democrat Liberal rămâne, din păcate, fără răspuns.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz