1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România şi riscul expulzării

Traian Băsescu ar fi vrut crearea Statelor Unite ale Europei. Dar acţiunile adversarilor săi ar putea ajunge să scoată România din aceste "State".

Ochii UE, din nou pe România

Ochii UE, din nou pe România

În faţa masivului tir de baraj generat în occident de intempestiva scoatere din funcţiune, de către USL şi aliaţii ei, a statului de drept, Victor Ponta a dat înapoi şi a promis marea cu sarea. În România se vor rectifica urgent greşelile făcute, a promis el la Bruxelles, făgăduind totodată, în faţa liderilor occidentali, altfel decât oamenii săi de la Bucureşti, că se vor respecta cu stricteţe deciziile Curţii Constituţionale.

În timp ce Şefii Comisiei Europene şi al Consiliului European îl avertizau pe Victor Ponta, ambasadorul României era convocat la cancelariatul federal de la Berlin. În faţa reprezentantului Bucureştilor, Angela Merkel şi guvernul ei şi-au exprimat odată în plus „puternica îngrijorare” în legătură cu restrângerea prerogativelor Curţii Constituţionale româneşti. Şi cu manipularea Monitorului Oficial.

Convocarea unui ambasador reprezintă un instrument de exprimare a alertei, care vorbeşte un grai clar şi puternic. Nu e de mirare că ministrul de externe, Marga, a încercat s-o scalde, la Bucureşti afirmându-se că la Berlin ar fi fost vorba de o întâlnire de rutină.

Exactitate şi fiabilitate

Or, credibilitatea serviciului de presă al guvernului german nu lasă de regulă prea mult de dorit. Exactitatea nemţească e, oricum, proverbială. Dacă afirmă că s-a produs o convocare, iar marile ziare germane preiau ca atare acest comunicat, punându-şi la bătaie reputaţia şi prestigiul, nu există nici un motiv să se pună la îndoială formularea sa.

În schimb, e bine ştiut faptul că Andrei Marga are o adecvare problematică la adevăr. Într-o scrisoare adresată omologilor săi occidentali înainte de plecarea lui Victor Ponta la Bruxelles, şeful diplomaţiei române semnase un text în care, potrivit prestigiosului cotidian Frankfurt Allgemeine Zeitung, Marga „amalgamase” nu doar „propaganda de partid”, ci şi „semi-adevărurile cu minciunile”.

Astfel, actualul ministru de externe pretinsese că USL nu ar fi avut niciodată intenţia de a-i schimba pe judecătorii Curţii Constituţionale. Or, devansând această aserţiune aflată în răspăr flagrant faţă de realitate, Crin Antonescu, omul care avea apoi să-l înlocuiască interimar pe Traian Băsescu afirmase la 2 iulie că, dimpotrivă, miza era, culmea, „intrarea în normalitate a Curţii Constituţionale”.

În antologica sa declaraţie, Antonescu a spus textual că „miza principală, sub o formă sau alta, este… mai explicit, ….schimbarea componenţei acestei Curţi. Presupun, pe scurt, că parlamentul …are dreptul să-i revoce. (...) Eu, Crin Antonescu, consider că în actuala componenţă Curtea Constituţională este o ruşine".

Ruşinea acestei declaraţii n-o va putea şterge nimic din bilanţul ex-liderului PNL. Fiindcă afirmaţia lui precum şi vizita la Bruxelles, la Consiliul European, a premierului Ponta, efectuată în dispreţ făţiş, odată în plus, faţă de sentinţa Curţii Constituţionale ce-i dădea dreptate preşedintelui Traian Băsescu reprezintă probele irefutabile, condamnând fără drept de apel USL.

Faptele, nu numai vorbele

Aceste probe, cuplate cu atacul în trombă al puterii USL-iste asupra instituţiilor a minat în profunzime credibilitatea guvernului şi a majorităţii parlamentare. S-au adăugat la toate acestea decapitarea peste noapte a unor instituţii cheie şi tentativele de intimidare a justiţiei, precum şi guvernarea ţării prin ordonanţe de urgenţă mitraliate în foc continuu în condiţii de vădită desconsiderare a spiritului Constituţiei.

Ştergerea progresivă a separaţiei puterilor şi trecerea cu superbie peste deciziile paznicilor legitimi ai ordinii constituţionale n-aveau cum să nu sfârşească prin a îngrijora statele de drept occidentale în cel mai înalt grad.

În faţa unui puci parlamentar precum cel românesc, sau a unei „lovituri de stat constituţionale”, cum îi spun conservatorii din vest, Europa n-ar fi avut încotro. Mai devreme sau mai târziu ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă, chiar dacă n-ar fi fost articolele ziariştilor şi opiniile argumentate ale unor oameni politici neîntinaţi de vreun plagiat sau de scandaluri de corupţie, precum Monica Macovei.

În vest, ca şi în România curată, vocea ei are greutate. Ponderea Monicăi Macovei se datorează nu faptului că sistematicele denunţuri securistice privind carierea ei de „procuror în timpul regimului ceauşist” n-ar fi ajuns de mult la urechile occidentalilor, ci faptelor ei. Niciodată nu s-a putut constata vreun clivaj între aceste fapte şi vorbele ei. Ca demnitar, a ştiut întotdeauna să acţioneze consistent şi congruent cu declaraţiile pe care le-a rostit.

România faţă în faţă cu europenii

Dacă România a ajuns în Uniunea Europeană, acest lucru i s-a datorat Monicăi Macovei şi bilanţului ei ca ministru al justiţiei reformist, mai mult decât oricărui demnitar român în afară de Traian Băsescu.

La antipodul acestei contribuţii esenţiale pentru aderarea României la UE se situează anii grei ca plumbul ai politizării justiţiei româneşti. O politizare împotriva căreia au luptat din greu şi Traian Băsescu şi Monica Macovei.

Rezultatele incontestabile ale acestei lupte dure s-au văzut când, în sfârşit, după ani de pertractări, justiţia românească a reuşit să-i condamne la închisoare cu executare nu numai pe doi dintre cei mai notorii delincvenţi din România postcomunistă: Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vântu, ci şi pe unii din marii corupţi din PDL.

Nu întâmplător, mulţi analişti occidentali atribuie tocmai acestor condamnări valoarea de semnal care a speriat cleptocraţia bucureşteană într-atât încât să declanşeze o lovitură de stat.

Potrivit altor analişti ar fi provocat-o plagiatul lui Ponta şi dorinţa premierului de a se răzbuna. Dar, chiar dacă nu vindicta a fost mobilul iureşului de săptămâna trecută, un lucru este cert. Absenţa demisiei lui Ponta, în conformitate cu standardele europene pe care premierul plagiator afirmă că ar dori să le respecte scrupulos, ar fi fost de-ajuns că să torpileze definitiv încrederea vestului în şeful guvernului român.

Încât, credibilitatea liderilor actualei puteri este egală cu zero. Şi fiindcă ei conduc România, ţara a ajuns, ca în timpul mineriadelor, "oaia neagră a Europei", după cum scrie El Pais.

Primejdia expulzării

În aceste condiţii, avertismentele UE sunt cât se poate de binevenite. Dar e greu de crezut că vor fi suficiente. Dimpotrivă, modul în care unii responsabili au continuat şi după promisiunile lui Ponta de la Bruxelles să trateze derularea referendumului şi a campaniei electorale după cum li se pare mai convenabil e de natură să reaprindă focul îngrijorării.

Or, dată fiind această situaţie, România se găseşte în mare pericol pe plan european. În chestiune nu e doar amânarea accesului la Schengen ori intrarea în vigoare a articolului 7 al Tratatului European, care stipulează ridicarea dreptului de vot al unui stat care încalcă flagrant normele şi valorile europene.

E vorba de faptul că România sporeşte masiv problemele politice de la periferia Uniunii Europene, adăugând noi şi serioase dureri de cap celor iscate Bătrânului Continent de ungurii, grecii şi slovacii din interior şi de ucrainenii situaţi la răsărit de graniţele comunitare.

În aceste condiţii n-ar fi cu totul improbabil ca unele state cheie ale Europei să ia în considerare crearea unei noi Comunităţi, în care aceste ţări problemă să nu mai fie incluse. Uniunea Europeană ar putea fi lăsată să moară paşnic, fără mari convulsii. Şi s-ar putea crea o nouă Uniune, din care ţări ca România să nu mai facă parte. Depinde acum nu în ultimul rând de alegătorii români ca acest risc mortal să fie înlăturat.