1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România şi Europa regretelor târzii

Nu doar Ponta şi Antonescu sunt de vină pentru cele petrecute în România. O parte a responsabilităţii revine Europei.

Înainte de a pleca la Bruxelles spre a încerca să-i convingă pe mai marii europeni că el unul, nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase, Ponta a dat semne că ştie şi de frică. A declarat că ar „regreta” replica dată cancelarului german. E oarecum tardiv.

Dar nu obrăznicia incalificabilă proferată de Ponta la adresa Angelei Merkel e problema lui majoră. De altfel, de impertinenţele sale vituperate împotriva creştin-democraţilor germani, conduşi, să nu uităm, de Merkel, care i-ar „jigni”, chipurile, „pe români”, premierul a avut grijă să nu amintească.

În logica mentalităţii postcomuniste a mai tuturor liderilor de stânga de la Bucureşti, Ponta îşi închipuie pesemne că asemenea mostre de aroganţă şi tupeu iresponsabil dau bine la europarlamentarii socialişti din Apus.

În pregătirea aceleiaşi misiuni externe, mult mai dificile decât sarcina de a le face în continuare capul mare celor de acasă care, prin antenele lui Felix, şi-au luat ani la rând zilnica doză de venin şi nu mai pot rezista lesne propagandei, Ponta a dat, oficial, indicaţii preţioase.

S-a adresat noilor şefi ai celor două camere parlamentare. Potrivit premierului, le-ar fi cerut proaspăt schimbaţilor lideri ai Camerelor Forului Legislativ „să armonizeze” situaţia ordonanţelor de urgenţă cu deciziile Curţii Constituţionale.

Dar credibilitatea sa, grav avariată de rapiditatea cu care a făcut ţăndări imaginea României şi electrocutată de plagiatul comis în teza sa de doctorat, se resimţea grav încă înainte de a i se da miercuri lovitura de graţie.

Imaginea lui Ponta fusese, altfel spus, distrusă chiar înainte de arestarea celor doi procurori interceptaţi în negocieri cu liderul PSD, în timp ce, potrivit magistraţilor anti-corupţie, puneau la cale cu premierul preluarea funcţiilor cheie din justiţie.

Una din aceste funcţii, nota bene, continuă să fie exercitată excelent de Daniel Morar, omul susţinut ani la rând de Traian Băsescu şi elogiat în tot acest timp în occident pentru munca vizibil eficientă depusă la DNA întru combaterea marii corupţii româneşti.

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta

Ponta ştie bine că în occident actualitatea românească şi în special modul ceauşist în care USL a vitregit până acum justiţia şi Curtea Constituţională se vede relativ clar.

Acesta e şi motivul pentru care şeful grupului popular din Parlamentul Europei, Joseph Daul, îl tratează aşa cum merită un paria: refuzând să-l primească.

E adevărat că unii dintre tovarăşii săi socialişti şi social-democraţi din Parlamentul European i-au dat lui Ponta, în numele idealurilor stângii, o gură de aer, amânând zile în şir lansarea obligatorie a semnalului de alarmă.

Dar şi această pauză s-a terminat după ce, somaţi frontal, liderii german şi austriac ai social-democraţilor din Parlamentul European au schimbat în fine placa.

Deşi pe Orban al Ungariei socialiştii europeni îl văzuseră enorm şi îl simţiseră monstruos, lui Ponta aceiaşi social-democraţi par să fi vrut să-i dea răgazul necesar să răpună definitiv opoziţia de centru-dreapta.

Într-un târziu, după critici dure şi perfect justificate din partea colegilor din celelalte grupuri ale forului legislativ european, Hannes Swoboda a sfârşit prin a-şi abandona atitudinea partinică. Spăşit într-un târziu, liderul social-democrat a cerut preşedintelui Comisiei Europene „să analizeze rapid evenimentele din România”.

Ceea ce echivalează cu recunoaşterea, fie şi tardivă, că situaţia între Carpaţi şi Dunăre nu e deloc în ordine.

Swoboda s-a referit în context la „rolul jucat (în România) de toţi actorii instituţionali în acţiunile care au iscat actuala criză”, precum şi la elaborarea unei posibile soluţii privind sustenabilitatea statului de drept.

Ceea ce, formulat delicat şi diplomatic, echivalează cu un clar vot de blam socialist şi social-democrat la adresa tovarăşilor lor români, de vreme ce Ponta şi aliatul său PNL-ist controlează cea mai mare parte a instituţiilor şi sunt, deci, responsabili pentru perpetuarea statului de drept. Ca şi pentru demolarea lui în România.

Dacă, până la 10 iulie, socialiştii ezitaseră să sune goarna, s-au alarmat în schimb cu atât mai abitir colegii lor de centru-dreapta din grupul popular din care face parte Uniunea Creştin-Democrată a Angelei Merkel.

Promptitudinea lor şi nivelul la care au recuzat încălcarea brutală a principiilor democraţiei şi statului de drept, înainte şi după suspendarea lui Traian Băsescu, explică enervarea ieşită din comun manifestată fără echivoc de Ponta. Violenţa şi agresivitatea reacţiei sale la adresa cancelarului şi a CDU au corespuns vigorii neaşteptate a protestelor lor.

Ponta ştie de asemenea că, din unghiul experţilor apuseni, ceea ce a comis el în România, împreună cu şeful PNL, actualul preşedinte interimar, Crin Antonescu, nu e învăluit în ceaţă şi nu e un secret. Faptele celor doi pot fi desemnate drept puci şi constituie, în orice caz, o lovitură grea, poate chiar fatală, aplicată la baza statului de drept.

Fiindcă nu altceva este repetatul, sistematicul abuz parlamentar, săvârşit la ordinul şefilor USL. Prin acest abuz s-a schimbat natura statului român şi s-a schimbat faţa republicii semi-prezidenţiale, în care ar fi trebuit să domnească legea, iar justiţia să fie respectată.

Or, cei doi au recurs la toate instrumentele pe care o democraţie slabă şi o constituţie plină de neclarităţi le poate pune la dispoziţie unor ambiţii tiranice, spre a transforma legislativul într-o putere potenţial şi efectiv dictatorială.

Au făcut-o prin atacul la instituţii, prin decapitarea lor şi eliminarea liderilor lor prea competenţi şi prea oneşti spre a se lăsa manipulaţi. Au făcut-o prin mutarea peste noapte la guvern a Monitorului Oficial, întru tergiversarea intrării în vigoare a amendamentelor legislative hotărâte de judecătorii supremi. Au făcut-o prin eliminarea din scenă a Avocatului Poporului, prin intimidarea magistraţilor şi prin arbitrariul guvernării prin ordonanţe de urgenţă.

Fără să le explice românilor consecinţele faptelor lor, au continuat să mitralieze libertatea cetăţenilor, abuzând imperturbabili de ordonanţe. Care, la rândul lor, au devenit inatacabile la Curtea Constituţională, după ce tot liderii USL au procedat la demiterea Avocatului Poporului. Astfel, neutralizarea celorlalte puteri a devenit un fapt împlinit.

Nu miră pe nimeni că USL încearcă să profite acum de efectele austerităţii asupra imaginii lui Băsescu, spre a obţine validarea prin referendum a suspendării unui preşedinte ce a garantat un minim de separare a puterilor în stat şi de independenţă a justiţiei.

Uimitoare e, în schimb, naivitatea liderilor USL, care par să creadă că pot resuscita cu succes defunctele tactici şi practici postcomuniste. De pildă cele din timpul ceauşismului şi al barbariei ortacilor din Valea Jiului, când una se spunea acasă şi cu totul altceva în vest.

Ca şi cum de-atunci încoace nu s-ar fi inventat nici internetul, nici telefoanele mobile şi nici reţelele de socializare, tabăra antiprezidenţială pare să creadă că ar putea activa uşor instrumentul dezinformării. Prin intermediul lui s-ar putea gâdila reflexul xenofob, iar românii, aşa cred unii din partizanii suspendării lui Băsescu, ar putea fi asmuţiţi, naţionalist, împotriva criticilor externi ai actualei puteri.

Surprinzător le pare totodată multora, de această dată şi în vest, că, la peste două decenii de la mineriade, statul de drept românesc s-a văzut vidat în doi timpi şi trei mişcări de miezul său, iar democraţia carpato-danubiană s-a trezit scoasă din funcţie cu atâta lejeritate.

Or, cauza acestui naufragiu nu rezidă câtuşi de puţin doar în anemia sistemului politic românesc. De vină nu e doar oportunismul şi clientelismul cronic al partidelor şi deficitara autonomie a instituţiilor, arbitrariul cotidian al guvernanţilor de pe malurile Dâmboviţei, hipercentralizarea şi birocratizarea excesivă a unui aparat administrativ corupt, cum afirma recent un expert elveţian.

De vină e şi Europa. Ea ar fi trebuit să vadă din vreme pericolele prezentate de fostele mafii nomenclaturisto-securiste, arbitrând capitalismul oligarhic la periferia ei.

Înainte de a aluneca într-o criză din care nu e clar în ce măsură va ieşi, Bătrânul Continent ar fi trebuit să elaboreze din timp mecanismele necesare abordării adecvate a derapajelor antidemocratice din fostul imperiu comunist. Regretele actuale ale Europei ar putea să fie la fel de tardive ca ale lui Ponta.