1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România şi Europa în maşina timpului

Cât de norocoasă a fost România să aibă la timonă în ultimul deceniu un preşedinte competent! Date fiind provocările actuale, ce par a irumpe dintr-un trecut barbar, e clar că următorul scrutin prezidenţial va fi vital.

Preşedintele României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu

Dincolo de cvasipermanenta hlizeală derizorie a unui Victor Ponta, sau de scăpările necontrolate ale aliatului său, varanul, care nutreşte himera că ar putea intimida ziarişti independenţi ameninţându-i cu justiţia, există şi lucruri serioase care se cer abordate coerent în politica românească.

Ele ţin de primejdiile majore care planează în prezent asupra României şi amintesc de presimţirile cele mai întunecate din anii 30 ai veacului trecut. Ele ameninţă dinspre Rusia neoimperială şi terorismul interpuşilor ei, trimişi să destabilizeze şi să terorizeze estul Ucrainei. Deloc neglijabil este şi tot mai agresivul militantism islamist, cu tot cu exploziile de antisemitism primitiv generate, mai nou, de acest tip de fanatism religios în Europa.

Din păcate, prea puţini politicieni români au luat, din timp, poziţie faţă de aceste riscuri ieşite din comun. Sau măcar faţă de o parte dintre ele. Incompetenţa şi inadecvarea par să se fi lipit definitiv, ca marca de scrisoare, de toate guvernările conduse de Victor Ponta. Un ministru al apărării, ca Mircea Duşa, avansa recent afirmaţii din care, vai, reieşea, că doborârea avionului de pasageri malaezian nu-l privea nici cât negru sub unghie.

Ce ministru fabulos! I-a spălat ruşinea, zilele trecute, Traian Băsescu. Preşedintele a luat poziţie cerând Europei să-şi reamintească de valori şi de necesitatea întăririi flancului estic al NATO în reacţie „războiul hibrid” din estul Ucrainei, la terorismul manifestat în atacul soldat cu uciderea a sute de oameni nevinovaţi asupra aparatului de zbor malaezian.

Declaraţiile preşedintelui s-au dovedit ferme şi dure, dar potrivite, din unghiul intereselor româneşti, ca şi din perspectiva intereselor altor state din regiune. Ţări, al căror acces la democraţie şi la umbrela NATO, ca şi la statutul de membre ale Uniunii Europene s-a produs anevoios, după o îndelungată captivitate şi dezvoltare întârziată, la care fuseseră condamnate de comunism şi postcomunism.

Acest blestem istoric nu e încă, aşa cum le-a plăcut multora să se autoiluzioneze, de domeniul trecutului. Şi nu doar pentru că independenţa justiţiei româneşti e departe de a fi fost asigurată pe vecie. Întrucât Rusia lui Putin încearcă să reconstituie cu toate mijloacele posibile demolatul spaţiu sovietic, din care face parte şi Republica Moldova, Europa a revenit nu doar la războiul rece. A revenit la încleştarea democraţiilor cu urgia antiliberalismului virulent.

Nu întâmplător, metodele, pseudoargumentele şi instrumentele contondente ale regimului Putin au alarmat o lume întreagă. La anexarea Crimeii şi investirea masivă în operaţiuni interne şi internaţionale de sinistră intoxicare propagandistică a opiniei publice s-au adăugat, rând pe rând, alte nenorociri. Destabilizarea militară Ucrainei a fost urmată, ce trist apogeu, de monstruoasa crimă a doborârii avionului de pasageri, probabil de către secesionişti pro-ruşi înarmaţi de Kremlin cu arsenale sofisticate şi conduşi, tot de Kremlin, prin intermediul serviciilor secrete ruse.

Că Rusia are, neîndoielnic, o responsabilitate directă pentru curmarea de vieţi europene e tot atât de clar ca faptul că această răspundere implică şi reclamă o reacţie fermă din partea Occidentului. E salutar că Traian Băsescu a cerut-o fără echivoc. Ea e stringentă, dacă vestul vrea să-şi păstreze credibilitatea, dacă mai respectă valorile europene, valorile democraţiei liberale şi ale statului de drept.

Faptele Rusiei le-au amintit celor pe care, pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic, nu i-a părăsit încă memoria, de metodele, diversiunile şi armele aruncate în luptă de Hitler. Führerul a profitat la vremea sa de pacifismul, laşitatea, comoditatea şi împăciuitorismul democraţiilor spre a–şi construi în deplină imunitate o infernală maşinărie de război, pretextând, după fiecare încălcare a tratatelor internaţionale, că obrăznicia tocmai comisă ar fi fost, chipurile, ultima. Că el, unul, pasămite doar "pace" ar dori. Urmarea se cunoaşte. Preţul opririi acestui tiran a însumat multe zeci de milioane de victime.

Or, Hitler ar fi putut fi oprit cu un cost minimal în vieţi omeneşti încă de la începutul anilor 30, dacă Franţa şi Anglia nu s-ar fi complăcut, ani la rând, în împăciuitorism laş. Dacă tot ne regăsim sechestraţi într-o maşină a timpului, să nu uităm de această lecţie esenţială.

Ar fi naiv să se creadă că Putin, un lider care, ca mai toţi tiranii, una zice alta face, n-ar fi şi el, ca alţi dictatori sau şefi totalitari, în război cu democraţia. Că Putin a luat-o de mult pe drumul fascismului demonstra recent, convingător, filosoful francez Bernard Henry Levy.

Prin urmare, România şi statele ameninţate acut nu doar de terorism islamist ci şi de Rusia nu au decât o singură opţiune spre a obţine o brumă de linişte şi siguranţă. Vor trebui să ceară cât mai răspicat şi insistent ajutorul concret al NATO şi al SUA şi să-şi întărească simultan şi propria apărare şi democraţia, cea prea uşor de subminat de reţelele securisto-oligarhice şi de alergia lor la justiţie independentă şi presă liberă. Foarte recomandabile ar fi întărirea flancului estic al alianţei defensive occidentale, ajutorarea militară a Ucrainei şi a celorlalte republici situate, ca Moldova, în zona tampon, dintre UE şi Rusia şi grabnica lor integrare în structurile euro-atlantice.

Pentru a se schiţa această concluzie în materie de politică şi de securitate dezirabilă nu era nevoie de raţionamente foarte complexe, ci doar de oarece bun simţ. Ar fi trebuit să le poată face şi Victor Ponta. Băsescu l-a surclasat şi în această instanţă. Reiese, odată în plus, cât de norocoasă a fost România să-l aibă la timonă în ultimul deceniu pe Băsescu. Reiese cât de important, ba vital va fi următorul scrutin prezidenţial şi ce dezastru incomensurabil s-ar putea produce şi pe plan extern, nu doar în justiţie, dacă inabilul premier şi-ar face incursiunea la palatul Cotroceni.