1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România şi confuzia generală

E Băsescu un erou? Sau dimpotrivă? Dar Macovei? La torentele de calomnii abătute asupra unora se adaugă idolatrizarea masivă a neaveniţilor. Riscă să se işte o psihoză în masă care ar distruge complet democraţia.

Ce îi speria cel mai rău pe comunişti şi naţional-comunişti? Ideea joncţiunii dintre intelectuali şi muncitori într-un efort comun de răsturnare a dictaturii.

Spre a o împiedica, spre a isca şi menţine o stare generală de perplexitate şi confuzie, poliţia politică a depus, decenii la rând, eforturi incomensurabile. O amplă contribuţie li s-a oferit dezinformatorilor Securităţii, trimişi să-i calomnieze sistematic pe disidenţi, astfel încât muncitorii să-i urască din rărunchi.

Periculoşi erau cotaţi, stalinist, toţi cei având legături cu străinătatea. Puteau compara. Puteau afla ce înseamnă altundeva să fii cinstit şi capabil. Erau încondeiaţi la dosare oamenii cu rude în occident, sau cetăţenii care avuseseră ei înşişi norocul să trăiască o vreme în Apus şi să descopere, stupefiaţi, că se poate totuşi şi altfel, că se poate trăi şi demn, că libertăţile individuale se pot respecta fără să se prăbuşească obştea.

De un tratament şi mai abject au avut parte intelectualii nesupuşi. Jigniţi, târâţi în noroi, demişi, trimişi la munca de jos, înfometaţi, maltrataţi şi întemniţaţi, când n-au fost „accidentaţi” ori ucişi, puteau fi toţi. Şi nu doar intelectualii, ci şi muncitorii. Cazul lui Vasile Paraschi sau al lui Ionel Cană sunt exemplare. La cheremul puterii erau şi neobedienţii şi căciuliţii, dar primii nu erau iertaţi. Cum nu erau iertaţi nici inşii pur şi simplu competenţi, constituind un risc pentru regimul totalitar prin însăşi competenţa lor.

În România inventatorii şi promotorii Fenomenului Piteşti, unic în lagărul comunist european, au alimentat nu doar extremismul stângist şi, în genere, colectivismul ci şi, de la un moment dat, naţionalismul cel mai deşănţat. În special prin ortodoxism şi naţionalism au încercat sistematic să calomnieze occidentul, să adâncească falia dintre vest şi est, să alimenteze toate teoriile conspiraţiei antiromâneşti, toate suspiciunile izvorând din clivajul dintre răsăriteni şi occidentali, dintre români şi ceilalţi.

Şi paradigma democraţiei originale, din deceniile post-totalitare s-a situat sub semnul aceleiaşi dezbinări sistematic induse. „Noi muncim, noi nu gândim”, strigau masele de protestatari scoase din fabrici şi mine în siajul manipulărilor regimului fesenist spre a le dori public "moarte intelectualilor".

Cuplată cu emigrarea masivă şi apariţia mediocraţiei, a unor sufocante maşinării de propagandă extremistă, antioccidentală şi antidemocratică puse la dispoziţia foştilor securişti, deveniţi oligarhi şi deputaţi, îndelungatul bombardament de ură a provocat, în conjuncţie cu izolarea şi cu tare mai vechi, un veritabil cataclism în mentalul colectiv al unor segmente largi.

S-a săpat la temelia autenticelor valori româneşti şi s-a aruncat în aer fragilul eşafodaj axiologic creat cu mari eforturi în anii în care în România s-a mai putut respira, graţie, între altele, posturilor de radio occidentale, denigrate şi ele astfel încât arbitrajul vestului să nu mai fie acceptat. Nu e de mirare că azi, societatea românească e una dintre cele mai polarizate din Europa. Poate chiar cea mai polarizată şi debusolată.

Dacă USL ar fi fost o alianţă de partide democratice şi patriotice ar fi trebuit nu doar să realizeze această catastrofă, dar şi să ia măsuri urgente spre a o remedia. Or, USL a făcut contrariul. Prin Antene şi prin nemiloasa ei politică de cadre, alese pe sprânceană spre a fi aruncate într-un război pe viaţă pe moarte contra competenţei, actuala putere a amplificat cât a putut polarizarea şi dezorientarea.

Între timp s-a intensificat violenţa verbală, s-a permis perpetuarea linşajelor mediatice şi denigrarea intelectualilor oneşti şi capabili, sporindu-se astfel confuzia generată şi întreţinută în scopul obţinerii accesului la cârmă şi eternizării propriului regim.

S-a ajuns astfel, ce oroare, să se cânte în România osanale foştilor adulatori şi propagandişti ai dictaturii. Ba li s-au ridicat busturi şi statui unor figuri politice sinistre, doar pentru că, într-o atmosferă văduvită de valori reale, asfixiată şi saturată de extremism şi incompetenţă, versurile ori filmele lor s-au bucurat la un moment dat de oarecare succes.

Dacă lucrurile continuă aşa, e posibil ca societatea românească să ajungă să fie un caz de nation-building. Cum oare să se descurce românii ca naţiune în complicata lume contemporană, într-un tot mai complex univers globalizat, informaţional şi în continuă mişcare, dacă li se refuză şansa unui consens valoric?

Reconstrucţia din temelii a României pro-occidentale, pro-democratice şi pro-europene va trebui să pornească, strategic, de la rectificarea ierarhiilor, astfel încât oamenii să ştie să se orienteze etic şi politic, să reziste tentaţiilor totalitare şi să-şi poată apăra propria libertate şi libertatea altora.