1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România între evaziune și investiții

Guvernul Tudose a profitat de ambianța globală privitoare la combaterea evaziunii fiscale, dar situația din România e puțin diferită de cea din Europa occidentală, care se plânge de Google și Amazon.

Una dintre cele mai tari măsuri pe care Comisia Europeană le-a luat pentru a combate criza de încredere care traversează continentul a fost Directiva 1164 din iulie 2016. În linii mari, aceasta stabilea cadrul general care permite guvernelor să combată evaziunea fiscală practicată de companiile multinaționale. Presiunea stângii politice (socialiști, ecologiști) a făcut impresie, dar susținerea a fost mult mai largă. De altfel unii deputați ai stângii radicale (GUE/NGL) s-au abținut, considerând că Directiva nu e destul de exigentă sau unii dintre ei, în calitatea lor de britanici, au votat contra, în numele suveranității naționale.

În contextul dezbaterilor de anul trecut, un deputat socialist susținea: ”Concetățenii noștri sunt, pe bună dreptate, exasperați când văd că unul din marile principii ale democrației noastre - adică egalitatea în fața impozitului - este terfelit și subminat prin diferite practici de optimizare fiscală care permit unor companii multinaționale să plătească un impozit ridicol de mic și, pe deasupra, tocmai în acele țări în care nu au nicio activitate economică reală (Eric Andrieu - S&D)”. Iar un deputat liberal ducea critica și mai departe: ”Țin totuși să precizez că evaziunea prilejuită de optimizarea fiscală este podusul politicilor rușinoase ale statelor membre (Jean Arthuis, ALDE)”.

De altminteri, președintele Comisiei, Jean-Claude Jucker, fusese el însuși ținta multor replici acide în Parlamentul European din cauza locului deținut de statul Luxemburg pe harta paradisurilor fiscale. Ulterior el avea să pledeze cu multă hotărâre (inclusiv în discursul despre starea Uniunii) pentru impozitarea întreprinderilor în locul în care își obțin profitul.

În fine, un deputat PPE definea foarte succint perspectiva dreptei favorabile: ”Lupta împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale este necesară în scopul asigurării unei bune funcționări a pieței interne (Jens Gieseke)”. De data aceasta nu mai era vorba de ”justiție”, sau de ”egalitate în fața marilor principii”, ci, pur și simplu, de pragmatism european.

Sursa inițială a acestei Directive a reprezentat-o însă un studiu OECD, care punea în evidență că, din cauza evaziunii legale a multinaționalelor, bugetele domestice pierd anual pe tot globul între 100 și 240 de miliarde de dolari. O estimare destul de vagă, desigur. A existat însă un acord larg printre țările OECD și în cadrul G20 cu privire la faptul că regulile ar trebui schimbate la nivel global. Investigațiile jurnalistice privitoare la paradisurile fiscale au fost, de altfel, inițiate tocmai în siajul acestor noi orientări.

Ca urmare a aceleiași preocupări, miniștrii de finanțe ai Germaniei și Franței au formulat, nu demult, o propunere discutată (fără rezultate) la summit-ul de la Tallin privitoare la taxarea giganților americani ai internetului (GAFA) care activează în Europa. Directiva 1164 ar fi, prin urmare, aplicarea principiilor OECD la nivelul pieței comune europene.

Acesta este contextul general în care a apărut ordonanța de urgență a Guvernului Tudose. Desigur ea se ocupă și cu alte subiecte mai arzătoare pe termen scurt cum ar fi trecerea contribuțiilor sociale de la patron la salariat și care a prilejuit protestele unor sindicate care se tem că angajatorii vor profita de situație ca să scadă salariile.

Dar poate că impactul cel mai puternic asupra mediului de afaceri va fi provocat totuși de aceste măsuri împotriva optimizării fiscale, subsidiare Directivei 1164. În linii mari, guvernul a operat în patru direcții: 1. limitarea deductibilității dobânzilor; 2. impozitarea la ieșire, în cazul unui transfer de active în afara României; 3. consolidarea regulii antiabuz; 4. evitarea evaziunii prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

Desigur ordonanța conține toate detaliile, dar fără să vezi cum se aplică aceste măsuri într-un caz concret sau altul este imposibil de înțeles impactul real. În orice caz, multinaționalele din România nu au întârziat să formuleze obiecții. Astfel, ”Coaliția pentru Dezvoltarea României” (forul cel mai cuprinzător al investitorilor străini) și-a formulat criticile cu privire la toate aspectele aflate în discuție încă de săptămâna trecută.

Dar cât privește problema evaziunii fiscale, marile companii acuză cel puțin două aspecte principale. Primul este graba. Directiva citată mai sus impune statelor membre să adopte măsuri subsidiare până cel târziu la sfârșitul anului 2018, încât să fie aplicate de la 1 ianuarie 2019. Într-adevăr, Guvernul a luat-o înaintea tuturor poate pentru că se află în mare criză de bani sau pentru că se teme că, dacă nu se grăbește, nu mai apucă să schimbe nimic.

Al doilea aspect privește exigența măsurilor adoptate. Coaliția investitorilor străini acuza pragul mult prea mic pe care îl stabilește Ordonanța privind deductibilitatea și avertiza că în aceste condiții nimeni nu o să mai poată investi nimic.

Prin urmare ne găsim în mijlocul unui conflict destul de serios. Guvernul Tudose a profitat de ambianța globală privitoare la combaterea evaziunii fiscale, dar situația din România e puțin diferită de cea din Europa occidentală, care se plânge de Google și Amazon. Economia românească depinde într-o proporție prea mare de firmele străine care activează aici și care, așa cum se vede, au forța de a pune problema ca pe o alegere între evaziune și investiții. Așa încât, până la urmă, negocierea rămâne singura soluție.