1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

România în faţa unui nou început

Dacă în ediţia de azi cotidianul DIE WELT consemnează laconic, plecarea lui Adrian Năstase de la conducerea executivului , ziarul elveţian NEUE ZURCHER ZEITUNG se opreşte pe larg asupra noului preşedinte al ţării, într-un articol intitulat "Noul căpitan al României".

Textul portretului este ilustrat şi de o fotografie a lui Traian Băsescu.Dorinţa liderului democrat de a fi un preşedinte al tururor românilor , spre deosebire de predecesorul său Ion Iliescu, ex comunistul prefăcut în social-democrat este la rîndul ei subliniată. Deocamdată Băsescu nu are încă aerul unui părinte al naţiunii, natura lui fiind mai degrabă cea a unui combatant îndîrjit care nu prea are de-a face cu legendara aliură a căpitanului de vas care în tăcere îşi conduce nava pe valurile unei mări răscolite de furtună. Dimpotrivă, "şarmantul fumător " - ştie ce le stă oamenilor pe suflet dînd cu abilitate expresie grijilor naţiunii în faţa camerelor de luat vederi şi a microfoanelor deschise. Adversarii îl acuză pe Băsescu de populism ; într-o ţară ca România însă, unde persoanele şi nu programele şi argumentele politice determină controversele politice, un astfel de reproş este nerelevant - afirmă ziarul elveţian citat, trecînd în revistă şi evenimentele care au dus la victoria la urne pe 12 decembrie a lui Traian Băsescu. Funcţia de primar al Bucureştilor este cea care, în cele din urmă, i-a consolidat renumele de spirit pragmatic şi om al faptei, fostului ministru al transporturilor, care în perioada comunistă a făcut parte din aparatul de stat. În 2001 , Băsescu a reuşit să-şi repoziţioneze partidul imprimîndu-i un curs politic de centru stînga, într-o opoziţie fundamentală faţă de social democraţii lui Năstase.In campania electorală, fostul căpitan al marinei comerciale române s-a profilat ca un autentic "Terminator" în campania anticorupţie.Adversarii au încercat zadarnic să-l răpună pe Băsescu cu propriile arme: reproşurile au rămas lipsite de dovezi concrete. Proaspătului preşedinte al României îi stau în faţă obstacole dificil de surmontat - între care cel mai serios pare a fi formarea unui guvern apt de funcţionare dar fără participarea social democraţilor. Un obiectiv greu de atins dar nu inaccesibil pentru abilitatea tactică de care noul căpitan al României dispune - opinează ziarul NEUE ZURCHER ZEITUNG, la finele portretului lui Traian Băsescu.

Un alt ziar german - TAZ - se opreşte azi şi asupra trecutului României evocînd împlinirea celor 15 ani de la prăbuşirea regimului Ceauşescu într-un interviu acordat ziaristului William Totok de Octavian Gheorghiu, unul din cei trei soldaţi care au împuşcat cuplul Ceauşescu. Mărturisirile făcute presei de cel care a făcut parte din comandoul de execuţie al fostului dictator român au un caracter spectaculos pentru cititorii străini - ele find rezumabile la chiar formula din titlu : "Aş face-o din nou" .

Presa germană şi străină analizează azi pe larg şi evenimente stringente ale actualităţii mondiale : relaţiile occidentului cu Rusia, din perspectiva întrevederii Putin -Schroder , războiul din Irak şi şansele respectării termenului stabilit al alegerilor de la 30 ianuarie în ţara de pe Tigru şi Eufrat.

Intre cîştigurile vizitei intreprinse de Putin în Germania se numără posibilitatea de a aborda în viitor şi tema delicată a războiului din Cecenia, în dialogurile internaţionale notează FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND după ce trece în revistă profiturile certe - economic vorbind, ale prieteniei Schroder- Putin. Si cotidianul economic HANDELSBLATT salută disponibilitatea Sefului Kremlinului de a discuta de acum înainte un subiect care pînă nu demult a fost un tabu.Iar dacă Schroder crede că nu s-a înşelat deloc sprijinindu - l pe Putin şi abţinîndu-se să-l critice pentru politica sa în Caucaz, sau în cazul concernului Jukos - s-ar putea să fie în cele din urmă decepţionat atrage atenţia TAGESSPIEGEL din Berlin. Clemenţa occidentului - a Americii şi Europei - faţă de gravele încălcări ale principiilor unei autentice democraţii în Rusia - este explicată de cotidianul ABC de la Madrid în termenii următori: pentru occident preţurile scăzute ale materiilor prime de care dispune Rusia sunt mai importante decît democraţia.Vestul are nevoie de Rusia şi în lupta împotriva terorismului. Care terorism se extinde în Irak cel puţin, aidoma unor metastaze scrie de la Roma LA REPUBBLICA. Şi în timp ce trupele străine pierd tot mai mult controlul asupra situaţiei din Irak - aşa cum crede IL MESSAGERO, la actuala politică americană în regiune nu ar exista nici o alternativă - decretează WASHINGTON POST. Motiv pentru care de la Londra THE TIMES recomandă menţinerea cu străşnicie a actualului curs politic - deşi THE NEW YORK TIMES emite unele îndoieli referitoare la reuşita Washingtonului de a impune respectarea întocmai a datei alegerilor din Irak - pe 30 ianuarie .

  • Data 22.12.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B16i
  • Data 22.12.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B16i