1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România în cursă contra cronometru

Numărătoarea inversă a început. Viitorul Europei şi deci şi-al României se joacă acum. Cu actuala ei conducere, fixată asupra demontării statului de drept, România riscă nu doar să ajungă a cincea roată la căruţă.

Întâlnirea celor patru mari state vesteuropene la Versailles marchează începutul unei ere noi, între altele pentru un Bătrân Continent căruia numai bine nu-i merge după Brexit. Care are notabile dificultăţi în a identifica o consistentă poziţie comună în raporturile cu noua Americă a lui Donald Trump. Şi care întâmpină mari greutăţi în a-şi perpetua atitudinea faţă de Rusia lui Putin, în a-şi articula o strategie de apărare credibilă, în a-şi reforma astfel economia, încât să-şi redobândească şi să-şi asigure pe termen lung competitivitatea.

În mod evident, rezultatele alegerilor prezidenţiale, legislative sau regionale care vor avea loc în acest an în câteva din principalele state vesteuropene, în special în Franţa şi Germania, vor atârna greu în eforturile de configurare politică şi economică a viitorului continentului.

În mare măsură, aceste scrutine vor da răspuns întrebărilor cu privire la frânarea, stoparea sau continuarea integrării europene. În centrul atenţiei se situează lupta dintre globalişti şi naţionalişti. Primii, susţinuţi de mainstreamul franco-german, se confruntă cu mişcările populiste sprijinite de Rusia lui Putin. Lupta dintre cele două tabere e, încă, departe de a fi fost decisă.

Dar, indiferent de rezultatul alegerilor şi deznodământul acestui conflict, apărut nu în ultimul rând din cauza exagerărilor şi derapajelor postmodern-relativiste, un fapt ar trebui să fie cert. Dacă istoria şi experienţa ne pot livra vreun reper, e clar că victoria finală va aparţine modernităţii şi nu tribalismului. Democraţiei şi nu tiraniilor xenofobe. Economiei de piaţă performante şi nu colectivismelor de tip socialist.

Motivul e clar. Interdependente fiind, în mare măsură, democraţia, statul de drept şi economia de piaţă sunt, împreună, eficiente şi viabile pe termen lung. Tiraniile colectiviste sau oligarhiile de tip Putin sau Erdogan nu rezistă în schimb decât perioade relativ scurte, la capătul cărora survine, de regulă, dezastrul. În Europa vor câştiga, în cele din urmă, ţările care se vor adecva bunului simţ şi cerinţelor libertăţii. Celelalte vor pierde.

Or, sub conducerea PSD-ALDE, România pare a se rătăci deopotrivă politic şi economic. Deşi nou, executivul ei populist a angajat-o foarte ferm pe un drum perdant, de vreme ce, politic, guvernul pare hotărât să-i demonteze, cu ajutorul unui CCR politizat, statul de drept, dependent de prezervarea cât cât de cât intactă a instanţelor sale de control reciporc.

Concomitent, cleptocraţia românească a pus ţara pe făgaşul unui debordant deficit bugetar şi al unei inflaţii galopante. Căci, spre a-şi susţine drumul politic antieuropean, singurul în stare să-i garanteze pe termen lung supravieţuirea ca oligarhie, clica mafiotă înstăpânită peste ţară se crede obligată să mituiască poporul cu daruri salariale nefinanţabile. Nu e prima oară că, la adăpostul propagării de conspiraţionisme, având scopul de a deturna atenţia victimelor de la malversaţiunile făptaşilor şi de a le acoperi netrebnicia, oligarhia recurge la asemenea metode, reportând scadenţa astfel încât piperata notă de plată să fie achitată de generaţiile viitoare.

Unii români din segmentul celor care gândesc cu propriul cap şi nu cu al televiziunilor de ştiri şi analize false intuiesc şi deplâng această traiectorie, fără să se alarmeze, însă, excesiv. În fond, „nu e nimica nou sub soare” şi „totul e vânare de vânt” îşi  spun unii, biblic, crezând că manifestă o înţeleaptă placiditate.

Realitatea ar putea fi însă mai cenuşie decât îşi închipuie mulţi. În disperare de cauză, unii, ca Nero, îşi incendiază casa, oraşul sau ţara, dacă îi dăm crezare lui Dio Cassius despre focul care, pornind de la Circus Maximus, a distrus bună parte din cetatea zisă eternă.

Ţepeş a pus în aplicare el însuşi tactica pământului pârjolit. „După noi potopul” şi-a spus şi Hitler, la finele apoteotic al carierei sale de criminal în masă. În bătaia tunurilor ruseşti i-a dorit moartea poporului său, în numele "dragostei" pentru care pusese în operă, cu impact etern, exterminări fără egal în istorie. Spre sfârşitul conflagraţiei, liderul celui de-al Treilea Reich a ordonat distrugerea întregii infrastructuri germane, de care ar fi putut „profita” trupele aliate.

Comparaţiile istorice sunt întotdeauna riscante, România nu e în război iar PSD nu e, deocamdată, partidul nazist. Dar are mari probleme şi cu democraţia şi cu economia. În faţa protestelor maraton pe care e nevoit să le gestioneze, PSD şi-a multiplicat eforturile de a-i cumpăra pe români cu daruri salariale. Or, inflaţia, deficitul şi neîncrederea în autorităţi şi măsurile lor legislative discutabile, ca şi în cadrul juridic şi legislativ general, vor sfârşi prin a anula aceste cadouri părelnice şi a pune pe butuci o economie lăsată de tehnocraţi în stare excelentă. Simultan, guvernul Grindeanu şi adulatorii săi le ascund cu grijă românilor că sunt pe cale să le amaneteze viitorul, marginalizând ţara, spre bucuria Rusiei, în „no man's land-ul” asiatic, într-o fază în care ar fi urgent să-i facă loc României la masa europenilor cei mari.

Escamotarea acestei netrucate informaţii majore are loc prin amplificarea la maximum a cacofoniilor conspiraţionist-naţionaliste, regizate pe ecranele de pseudoştiri. Depinde de români să boicoteze circul maxim al propagandei tv spre a-şi cere uniţi şi, deci, eficient, dreptul la un autentic viitor european şi la o ţară neincendiată de isterici şi demenţi gen Nero.