România solicită un loc la masa negocierilor

Înaintea plecării la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie foarte precisă bazată pe o evaluare a acordurilor internaţionale existente şi a calificat acţiunile Rusiei ca fiind ”o agresiune la adresa Ucrainei”. Preşedintele României a considerat că premisele oricărei discuţii despre Ucraina ar trebui să fie Memorandumul de la Budapesta din 1994 prin care SUA, Marea Britanie şi Rusia garantau independenţa şi suveranitatea Ucrainei şi acordul bilateral încheiat între Ucraina şi Federaţia Rusă prin care sunt precizate în detaliu condiţiile în care trupele ruseşti pot staţiona în Crimeea până în 2047.

Dar aspectul cel mai important este că preşedintele a expus în dimineaţa de joi nu doar o poziţie teroetică de principiu, ci platforma unui negociator. Anunţul său principal a fost acesta : ”Nu în ultimul rând, în cazul în care se decide crearea unui format de negociere pentru soluţionarea tensiunilor dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, urmare a acţiunilor din Crimeea, România trebuie să facă parte din formatul de negociere ”. Principalele sale argumente : peste 400.000 de etnici români în Ucraina, 640 de kilometri de frontieră cu ţara vecină şi distanţa extrem de mică din Crimeea şi până la coastele româneşti ale Mării Negre, de cel mult 10 ore de navigaţie.

Dorinţa preşedintelui României de a se implica în rezolvarea conflictului din Ucraina este pe deplin îndreptăţită. A fost ciudat, în schimb, modul în care preşedintele a părut să ignore complet realitatea diplomatică în curs de desfăşurare. Traian Băsescu a susţinut ferm că cei care ar fi chemaţi să negocieze rezolvarea crizei sunt americanii şi britanicii. Or, în toate zilele din urmă am asistat la o puternică implicare a Germaniei, Franţei şi Poloniei, pe care, prin declaraţiile sale Traian Băsescu, o pune între paranteze. Riguros vorbind prin invocarea strictă a Memorandumului de la Budapesta preşedintele României pare să conteste germanilor, polonezilor şi francezilor îndreptăţirea de a participa în prim-planul operaţiunilor diplomatice.

În realitate aşa cum am putut vedea există o concertare a tuturor marilor cancelarii occidentale. Ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier a încercat de la bun început să demonstreze că Germania este hotărâtă să asume de aici înainte mai multe responsabilităţi pe scena internaţională, iar cancelarul Angela Merkel a susţinut un dialog intens cu Barack Obama şi cu Vladimir Putin. Franţa a avut la rândul ei o implicare foarte puternică, Laurent Fabius şi Frank-Walter Steinmeier lucrând permanent în tandem asupra dosarelor celor mai importante.

Echipa celor trei miniştrii de externe europeni care negociau cu Victor Ianucovici în timp ce se trăgea în stradă cu gloanţe de război a eşuat în încercarea de restabilire a păcii. Cu toate acestea, Germania ca una dintre cele mai importante partenere comerciale ale Rusiei, este foarte bine plasată pentru a se implica în aceste negocieri şi în plus are o mare responsabilitate. Germania este chemată să demonstreze nu doar că poate restabili calmul şi ordinea, dar şi faptul că nu se transformă într-un avocat al Rusiei din cauza importurilor sale masive de gaz. Este în joc însăşi credibilitatea ei ca lider de facto al Uniunii Europene. Aluzia preşedintelui Românie la handicapul moral al celor care importă gaze ruseşti a picat foarte prost.

Iată aşadar o imagine a scenei diplomatice care face ca recursul exclusiv la Memorandumul de la Budapesta din 1994 să pară cu totul neadecvat. De atunci şi până astăzi putem spune că întreaga scenă a lumii s-a schimbat semnificativ.

În acelaşi timp însă lipsa de tact evidentă cu care preşedintele Traian Băsescu vrea să se impună pe scena internaţională nu exclude faptul că România ar putea, dacă ar şti cum, să aibă la rândul ei o contribuţie importantă.