"România este mai puţin coruptă decât este percepută"

La începutul acestei săptămâni a fost publicat Indexul Transparency International de percepţie a corupţiei. România este clasată pe locul 84, cu un scor de 3,1, în urcare cu o poziţie faţă de anul trecut. Un semnal de alarmă pentru UE – dar oare reflectă indicele realitatea din România?

Cu o zi înainte de aderarea ultimelor 10 ţări la Uniunea Europeană, la 1 mai 2004, Miklos Marschall declara că Uniunea nu are nici mijloacele nici strategiile necesare pentru a combate corupţia din noile state membre. S-a schimbat de atunci situaţia? - l-am întrebat pe domnul Marschall.

„Cred că au avut loc mai multe schimbări. UE a adoptat o atitudine mai riguroasă la adresa corupţiei, ceea ce este evident acum în cazul României şi Bulgariei. În fiecare raport de ţară, UE a subliniat corupţia ca fiind un posibil impediment în calea aderării. Este totuşi adevărat că UE nu a stabilit nişte criterii unitare de evaluare a problematicii corupţiei, dar percepţia acestui fenomen este mai acută în prezent, iar corupţia, per se, a devenit un factor mult mai important în cadrul procesului de evaluare a ţărilor candidate.”

La începutul săptămânii, Transparency International a dat publicităţii ultimul clasament al indicelui percepţiei corupţiei la nivel mondial. România ocupă locul al 84-lea, în urcare cu o poziţie, în timp ce Bulgaria se clasează a 57-a, în scădere cu două locuri. Un posibil semnal de alarmă pentru România, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Totuşi, Miklos Marschall explică faptul că, „ţara este mai puţin coruptă decât este percepută”, pentru că indicele nu ia în considerare ultimele reforme din ţara respectivă.

„A afirma că indicele Transparency International este mereu un pic în urma tendinţelor prezente este absolut corect. Acesta este însă rezultatul unor acţiuni conştiente din partea noastră. Noi nu dorim să supraestimăm o serie de schimbări foarte recente. Luând în considerare ultimii doi ani, şi cunoscând regiunea destul de bine, îndrăznesc să afirm, că situaţia corupţiei din România este ceva mai bună decât o arată indicele de percepţie. Cred că România a făcut progrese semnificative în combaterea corupţiei. Progresele macroeconomice, creşterea gradului de atractivitate pentru investitori, cota unică de impozitare care a redus birocraţia în sistemul fiscal, toate acestea au contribuit la diminuarea ponderii economiei subterane. În plus, să nu uităm de reforma sistemului judiciar, şi de creşterea voinţei politice de eradicare a corupţiei.”

Ascultând ultima afirmaţie a domnului Marschall, este imposibil să nu ne gândim la proiectul înfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a fost sprijinită de Transparency International în tentativa de a crea un for care să joace un rol determinant în strategia anti corupţie din România. Cum vede aşadar Miklos Marschall respingerea proiectului iniţial ANI de către parlament, mai ales în contextul acelei voinţe politice, care până în prezent s-a manifestat numai în forma unor anchete cu mai multe sau mai puţine rezultate.

„Sunt foarte dezamăgit de decizia parlamentului. Eu cred că Agenţia ar putea reprezenta un instrument independent şi foarte important în lupta împotriva corupţiei, care ar fi urmat să se bucure şi de un mandat de a supraveghea persoane în funcţii publice şi politicieni. Respingerea proiectului este bineînţeles o veste proastă, dar ne putem întreba pe bună dreptate, dacă nu cumva este mai bine ca România să înceapă de la zero cu o nouă iniţiativă, decât să se înfiinţeze o Agenţie fără nici un fel de competenţe sau putere decizională.”

În afara României, întregul scandal din jurul Agenţiei Naţionale pentru Integritate, dă impresia că politicienii români duc o campanie anti corupţie de faţadă.

„Dacă vorbim de politicieni, cred că fiecare dintre noi este conştient că au un discurs ambivalent. Problema este dacă se aplică destulă presiune asupra clasei politice, pentru a împiedica transformarea iniţiativelor anti-corupţie în măsuri făţarnice. Bătălia cu politicienii, pentru a-i determina să combată flagelul corupţiei este continuă, iar asta este treaba unei societăţi civile puternice. Corupţia nu se poate eradica de sus în jos, ci procesul trebuie să aibă loc de jos în sus. Dacă societatea civilă nu le forţează mâna politicienilor, aceştia nu vor face niciodată ceea ce trebuie, pentru că este împotriva intereselor lor pe termen scurt.”

La Bruxelles, temerile cele mai mari se concentrează în jurul pericolului, ca subvenţiile acordate noilor membrii să ajungă mai degrabă în buzunarul unor oficiali, decât unde trebuie. Iar scepticismul cetăţenilor Uniunii faţă de noi valuri de extindere este şi el motivat financiar, doar subvenţiile provin din impozitele plătite de ei. Miklos Marschall declarase în urmă cu câteva zile, că scorul României în clasamentul indicelui de percepţie a corupţiei este devastator pentru o ţară care urmează să adere în scurt timp. Dar dacă luăm exemplul Poloniei, care se situează în raport între România şi Bulgaria, vedem că un stat membru cu un scor apropiat primeşte totuşi miliarde de EUR subvenţii. Nu este această situaţie o dovadă că UE şi TI folosesc standarde duble în evaluări?

„Sper că nu aplic standarde duble în evaluarea mea. Este adevărat! Am spus că scorul României este un semnal de alarmă, dar acelaşi lucru l-am spus şi la adresa Poloniei. Mai mult, Polonia este de departe cea mai mare economie dintre cele 10 noi state membre, deci sunt de acord, şi în spiritul corectitudinii, nu este drept să subliniem numai cazul României. În această ordine de idei, putem aminti nu doar cazul Poloniei, ci şi Italia sau Grecia, care au la rândul lor probleme mari în materie de corupţie. Dacă ne place sau nu, ţările candidate sunt supravegheate mai intens decât celelalte, şi putem afirma că viaţa nu este întotdeauna corectă cu ele. România şi Bulgaria sunt în lumina reflectoarelor, deci guvernului României nu-i ajută deloc să arate cu degetul către alţii, pentru că trebuie să mai facă mult, ca să-i convingă pe contribuabilii europeni, că România este pregătită pentru aderare.”

Ar fi oare corect să afirmăm, că nici o ţară care a aderat la Uniunea Europeană, nu a îndeplinit în totalitate criteriile Comisiei Europene la momentul aderării?

„Sunt de acord cu această afirmaţie, în ciuda faptului că este totuşi greu de dovedit. Dar dacă ne uităm la stadiul Spaniei sau al Portugaliei la momentul aderării lor, cred că este corect să spunem că nu erau deloc cu mult înaintea României şi Bulgariei. Şi cred că trebuie să fim şi corecţi faţă de fiecare ţară care doreşte să se integreze în Uniune.”

Studiind raportul Transparency International, în special metodologia de cercetare, am observat că din întregul tabel al Europei de Est şi Asiei Centrale, România şi Rusia au fost singurele ţări unde s-au utilizat 8 surse pentru elaborarea indicelui final. Celelalte state din regiune aveau maxim 7 surse statistice. Este acesta un semnal pozitiv sau negativ?

„Noi folosim cât mai multe surse independente, mai exact toate care sunt disponibile. Cu cât există mai multe surse, cu atât mai exact va fi indicele percepţiei, deci cu atât mai elocvent. Numărul surselor disponibile este într-un fel reflecţia interesului comunităţii internaţionale de afaceri pentru ţara respectivă. Aşadar este un semnal pozitiv pentru România, pentru că multe agenţii internaţionale şi instituţii au fost foarte interesate de evaluarea României.” - a conchis Miklos Marschall