România şi frăţia copiuţelor

Orice elev de clasa a 12-a ştie cum stau lucrurile la examenul de bacalaureat. Cu săptămâni bune înainte, părinţii trepidează aşteptând aflarea „din surse” a numelui preşedintelui comisiei alocate liceului la care învaţă progenitura. De acribia acestuia depind multe, inclusiv direcţionarea „banilor de protocol”, care au fost strânşi deja de câteva luni. În ziua Z, doar fetele slabe de înger tremură palide…găştile fumează pentru a-şi masca nervozitatea generată de întrebarea: „ne lasă să copiem sau nu?”. Pentru orice eventualitate, liceenii îşi vor lua măsuri de prevedere…

MASCARADĂ CÂT O ŢARĂ

Că bacalaureatul este un uriaş examen de mucava ştie mai toată lumea. Puţini sunt însă dispuşi să o recunoască, pentru că fiecare a fost participant direct sau indirect la acest simulacru de mărimea unei întregi ţări. Mulţi vor povesti peste ani cu o plăcere nedisimulată cum au copiat la bacalaureat. Fiindcă în ochii lor, ca şi în ochii românilor acomodaţi tranziţiei permanentizate, cea mai înaltă formă de mândrie personală este fentarea sistemului şi implicit a statului. Iar bacalaureatul este un examen de stat care prezintă în oglindă toată galeria de monştri hidoşi sau comici ai societăţii româneşti.

Se întâmplă foarte rar ca reprezentanţii statului român să recunoască atât de limpede că bacalaureatul este în cele mai multe locuri doar o simplă mascaradă. La sesiunea din această toamnă, sesiunea corigenţilor cum i se mai spune, Inspectoratul Şcolar General din Bucureşti se va folosi pentru supravegherea probelor de concurs de camere video. Indirect, Inspectoratul recunoaşte că profesorii nu sunt îndeajuns de eficienţi pentru a supraveghea examenul. Căci între elevii bucureşteni şi profesorii supraveghetori s-a stabilit o frăţie a copiuţelor.

CEL MAI LA MODĂ TAPET ÎN ŞCOLILE ROMÂNIEI

Doamna Svetlana Preoteasa, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a declarat pentru Deutsche Welle că: „ Inspectoratul Şcolar Bucureşti se foloseşte de aceste camere video pe perioada bacalaureatului datorită situaţiei create în Bucureşti când am fost obligaţi să excludem din examen foarte mulţi elevi pentru tentativă de copiere. Ca urmare a controalelor făcute pe timpul sesiunii din vară la examenul de bacalaureat în centrele din Bucureşti, s-a constatat că toate toaletele şi coridoarele liceelor erau tapetate, după ce se dădeau subiectele, cu materiale din care copiii s-ar fi putut inspira în momentul în care doreau să meargă de exemplu la toaletă. Acesta este motivul principal” pentru care s-a ales ca profesorii supraveghetori să fie secondaţi de camerele video.

100 DE PROFESORI: SUPRAVEGHETORI SAU FACILITATORI?

Cine se va întreba de ce prezenţa profesorilor nu este suficientă, fie este rupt de realitatea românească fie suferă de ipocrizie. Într-un sistem în care profesorii sunt plătiţi în bătaie de joc, aşa-numitele protocoale ale părinţilor reprezintă o ispită prea consistentă pentru cadrele didactice care sunt impropriu numite supraveghetori, mai potrivit fiind calificativul de „facilitatori”. Datele oferite de doamna Svetlana Preoteasa risipesc orice iluzie. Fenomenul este de multă vreme generalizat: „Din 1990 tentativele de fraudare s-au perpetuat de la an la an şi acesta este anul în care am luat cele mai dure măsuri. Am luat măsuri foarte dure şi împotriva domnilor profesori supraveghetori care de cele mai multe ori au închis ochii la încercarea de copiere. Sunt profesori care în urma comisiilor de anchete nu vor mai putea participa la examenele de bacalaureat, unii pentru 5 ani, alţii pentru toată viaţa. Pot să vă spun că în minim 10 judeţe ale ţării au fost sancţionaţi în jur de 14-20 de profesori pe judeţ, cei mai mulţi din Bucureşti. Per total se apropie de 100 numărul profesorilor sancţionaţi în urma bacalaureatului”. Aşadar, în România, există detaşamente de profesori care practic sabotează examenul cheie al sistemului educaţional românesc. Examenul în funcţie de care se despart apele la intrarea în facultăţi. Iar autorităţile statului român admit nu doar că sistemul educaţional românesc este într-o criză profundă, ci şi că bacalaureatul, cheia sa de boltă, nu este altceva decât o gogoaşă dezumflată.

Împăratul este gol strigă câţiva inadaptaţi ai unei Românii în care copiatul este oficializat începând de pe băncile şcolii şi până la băncile parlamentarilor. Se caută vinovaţii desigur. Dar ei nu sunt nici profesorii şi nici autorităţile. Ci noi toţi, ţara care de 20 de ani conjugă cu plăcere verbul „a copia”. Eu copiez! Tu copiezi! România copiază!