România şi-a pierdut entuziasmul pentru zona euro

Preşedintele, Traian Băsescu, a declarat că România menţine, deocamdată, ca obiectiv aderarea la zona euro în 2015, dar că perioada de criză economică a provocat anumite îndoieli: „În prima jumătate a anului viitor, a anunţat preşedintele, vom face o evaluare cu toate părţile responsabile şi cu specialişti pentru a vedea dacă vom revizui obiectivul de a fi în zona euro în 2015".

Anunţul preşedintelui a fost o veste bună pentru aceia care nutreau la rândul lor o bună doză de scepticism faţă de moneda comună. Fostul prim-ministru liberal, Călin Popescu Tăriceanu, a apreciat că subiectul aderării la euro a fost un tabu nejustificat. Cehia, de exemplu, a remarcat Tăriceanu, „a spus nu monedei unice, pentru că economia nu este suficient de competitivă". „România, a mai spus fostul premier, are cu atât mai mult nevoie de o discuţie largă la nivel politic, economic şi academic în legătură cu această opţiune: dacă merită sau nu menţinut acest obiectiv de aderare, cu orice preţ, la euro."

Primele întrebări mai îndrăzneţe despre utilitatea aderării la zona euro au început să fie puse în primăvara anului 2009, atunci când România a încheiat un acord cu FMI. Liberalii s-au opus acelui acord, considerându-l o greşeală de mari proporţii, dar, aflându-se în opoziţie şi purtând răspunderea pentru deficitul bugetar din anul anterior, ei n-au avut nici autoritatea politică şi nici pe aceea morală de a influenţa dezbaterea publică.

România - condamnată etern la subdezvoltare?

În orice caz, de atunci este tot mai insistent pusă următoarea întrebare: Cum va reuşi România să se dezvolte, dacă de aici înainte va fi obligată să ţină deficitele bugetare în limite foarte stricte, de cel mult 3% pe an? România nu a putut termina nici măcar o singură autostradă, a ratat o mare parte din fondurile europene care pretind cofinanţare şi situaţia nu va fi mai bună nici pe viitor. Aşa numita reformă a statului care şi-a propus să reducă cheltuielile cu salariile şi cu pensiile îşi are limitele sale de suportabilitate şi, de altfel, s-a văzut că, în ciuda economiilor, nu au mai rămas bani pentru investiţii. Liberalii afirmă, de aceea, tot mai apăsat că, fără deficite mari pe seama investiţiilor publice, România va fi etern condamnată la subdezvoltare.

Dar argumentul cel mai important ar fi acela că aderarea la zona euro, chiar dacă România va reuşi să ţină deficitele în limite strânse, va împiedica ţara să profite de fluctuaţia monedei proprii şi să obţină astfel un avantaj la export. Spre deosebire de o ţară ca Germania, care se bazează mai ales pe exporturi, România are un mare deficit al balanţei externe, care ţine de chiar defectele sale structurale.

Problema aderării la zona euro are însă şi o importantă dimensiune morală. De la declanşarea crizei, responsabilii politici de la Bucureşti au deplâns faptul că România nu este încă membră a zonei euro şi că nu pot profita astfel de solidaritatea care a fost pusă în sprijinul Greciei. Chiar şi aşa preşedintele Traian Băsescu – şi alţi politicieni din zona stângii mai cu seamă – au făcut apel la solidaritate europeană, deplângând „egoismul” naţiunilor care ar risca să pună din nou în pericol unitatea europeană.

Se poate remarca însă că apelul acesta insistent la solidaritate europeană are ca premisă nemărturisită o slabă încredere în capacitatea României de a-şi remedia defectele structurale şi de a iniţia o creştere economică sănătoasă. Dincolo sau dincoace de aspectele tehnice ale dezbaterii se află, aşadar, o problemă morală: îşi va lua România destinul în propriile mâini sau va continua să spere că va fi, de fiecare dată, salvată de alţii?

În sfîrşit asistăm la începutul unei dezbateri pe care, de data aceasta, preşedintele Traian Băsescu o crede la rândul său necesară.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident