România între criteriile politice şi cele economice

Amendamentul privitor la România, propus de Emma Nicholson, schimbă în mod radical perpsectiva asupra stadiului în care se află pregătirile de aderare. El a produs de fapt o dramatică schimbare de accent de la economie la aspectele care ţin de calitatea democraţiei din România.

Criteriile politice au fost considerate ca fiind îndeplinite încă din 1997, atunci cînd a avut loc în România prima alternanţă la guvernare, dar s-a putut observa pe parcurs că progresele, care atunci erau considerate de la sine înţelese, nu s-au produs întotdeuna, şi mai mult, că în anumite privinţe, s-a înegistrat un recul. Independenţa Justiţiei şi libertăţile politice sînt din nou ameninţate.

Rapoartele Comisiei Europene din ultimii trei ani nu pun în discuţie respectarea criteriilor politice de aderare, cu toate că ele fac observaţii dintre cele mai critice asupra unor aspecte particulare. Aşadar, deşi aceste rapoarte consemnează agresiunea politicului asupra Justiţiei, deşi consemnează corupţia şi calitatea slabă a actului de guvernare, cu toate acestea nu trag concluziile care s-ar fi cuvenit, considerînd că defectele se vor remedia de la sine.

S-a văzut însă că acest fapt a încurajat administraţia de la Bucureşti să ignore observaţiile, considerînd că procesul integrării europene este ireversibil şi că decizia politică privitoare la România nu mai poate fi deturnată orice s-ar întîmpla în ţară. Poate că cea mai bună dovadă a acestei făţişe ignorări a reprezentat-o atitudinea ministrului de Justiţie, Rodica Stănoiu, care a persiflat criticile Comisiei Europene, bazîndu-se pe un solid sprijin politic. În ciuda unor imixtiuni dovedite şi stridente ale sale în afacerile judiciare, ca să amintesc numai scrisoarea trimisă Curţilor de Apel în care le cerea să ia partea chiriaşilor în litigiul cu proprietarii sau modul cum au fost numiţi judecătorii la cele mai înalte instanţe, ministrul a continuat aceeaşi politică discreţionară, făcînd doar cîteva concesii. Probă stă proiectul de lege privind organizarea judiciară. Problema politicului este însă mult mai amplă şi nu se limitează la independenţa Justiţiei.

Un raport al Băncii Mondiale de anul trecut şi care investiga calitatea actului de guvernare în peste 100 de ţări din lume, punea în evidenţă că România sub aspectul acesta se plasează în urma tuturor candidatelor la Uniunea Europeană şi chiar în urma unor ţări care nu au dobîndit această calitate cum este Croaţia. Un raport al Societăţii Academice Române identifica cauza acestei stări de lucruri în corupţia care afectează chiar inima sistemului politic din România. Absenţa unei alternanţe regulate la putere, a permis construirea unor reţele clientelare care monopolizează toate resursele economice ale societăţii. Corelativul este politicianul client, gata să migreze la partidul care îi oferă cele mai multe avantaje. Raportul SAR obervă că Revizuirea Constituţiei a fost superficială şi că a ratat şansa unei reforme a sistemului politic. Se simţea nevoia unor mecanisme care să-i responsabilizeze pe politicieni faţă de alegătorii lor, a unei reforme a mecanismelor parlementare şi a unei clare delimitări a puterilor în stat. Dezbaterile din Comisia constituţională arată că toate propunerile bune au fost respinse. Aşadar, potrivit acestei perspective, nu economia trage România în jos, ci corupţia politicului.

În esenţă se poate constata că punctele de vedere critice din ţară şi cele exprimate la Bruxelles se întîlneasc. Dacă pîna acuma s-a crezut, mai ales la nivelul Comsiei, că evoluţiile economice pozitive vor duce trepatat şi în mod necesar şi la evoluţii în plan politic, că prosperitatea altfel spus va adînci democraţia, acuma ar putea cîştiga teren un punct de vedere diferit. Ca să schimbi lucrurile s-ar părea că este nevoie de o presiune puternică de natură politică, capabilă să disloce inerţiile. S-a văzut în România că deşi economia a mers mai bine decît în anii anteriori, că deşi s-a înregistrat o creştere economică de ea beneficiază doar o minoritate discreţionară. De aceea este de prevăzut că indiferent de soarta amendamentului Nicholson, dezbaterile vor avea urmări şi presiunile politice asupra României se vor înteţi. Dar dacă pînă acum, Guvernul a recurs la replieri strategice păstrîndu-şi linia conservatoare, de aici înainte se simte mai mult ca oricînd nevoia unei schimbări de direcţie politică, una care să creeze o receptivitate reală.