1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România înaintea aderării

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu29 decembrie 2006

În câteva zile, ecuaţia UE 25+2 va avea cu adevărat rezultatul 27. După un proces de negocieri care a durat aproape 6 ani, România şi Bulgaria vor adera la Uniunea Europeană. Dar care este starea de spirit a populaţiei?

https://p.dw.com/p/B2x0
Imagine: AP

Bucureştiul şi întreaga Românie se pregătesc pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ceasul din Piaţa Universităţii mai numără doar puţine ore până când românii vor putea afirma în sfârşit că sunt cetăţeni ai Uniunii Europene. Fiecare visează la libertate de mişcare, venituri mai mari şi la o societate care se va elibera după complicata tranziţie de elementele fostului regim comunist. Simona Irimie are 30 de ani, şi este mamă a unui copil.

Pentru mine... mă rog... dar pentru ai mei, da!

”Pentru mine nu cred să se schimbe ceva prea curând... Eu sunt deja in clasa medie care, să zicem, că o duce bine acum... Părerea mea personală este că am mai multe oportunităţi. În schimb, pentru părinţii mei, mi se pare că e o posibilitate ca peste doi ani să o ducă mai bine. Peste mult timp, peste 10-20 de ani, copiii români or să o ducă la fel cum o duc aucm cei din Uniunea Europeană şi mi se pare un lucru bun.”

Atât - cât şi...

În economie, managerii şi patronii sunt precauţi, întrezărind atât părţile bune cât şi cele mai nefaste ale aderării României. Gabriel Miloş este patronul unei companii care rezistă pe piaţa constucţiilor de mai bine de 6 ani.

”Depinde până la urmă tot de noi, de calitatea şi performanţa muncii depuse, să creştem ca firmă şi să valorificăm oportunităţile generate de noul statut de membru UE, dobândit de România. Şi nu am mari îndoieli în această privinţă. Altfel nu mă mai apucam de afaceri.”

România şi euroscepticii

Dar proporţia euroscepticilor creşte în România. Economista Maria Florescu este de părere că România nu ar fi făcut o afacere bună cu integrarea europeană.

”De la Alexandru Macedon încoace, toată lumea a visat să unească Europa. Numai că Europa nu este o nouă Americă în care să faci o federaţie de state. Pe mine mă afectează negativ întrucât lucrurile nu numai că nu se vor îmbunătăţi, dar nici măcar nu se vor conserva în starea în care sunt acum, dimpotrivă...”

Românii de afară

Care este însă starea de spirit în rândurile românilor care locuiesc în UE de ani de zile? Roxana Halsall lcuieşte în Marea Britanie de 12 ani, şi este de părere că nu se va schimba nimic peste noapte.

”Eu ca româncă mă bucur că am trăit să văd şi acest moment la care nu speram. Înainte de 1989 nici prin gând nu mi-ar fi trecut. Soţul meu care este englez, vede primirea României în UE ca pe o recunoaştere şi ca pe o datorie pe care Vestul o plăteşte ţărilor estice.”

Extinderea UE şi preşedinţia germană

Printre cele 25+2 state ale Europei, românii sunt de departe în fruntea clasamentului eurooptimismului. Dar problema care începe să se contureze în prezent este că diviziunea în optimişti şi sceptici devine prea simplistă. În contextul actual, mai trebuie adăugată o a treia categorie: euroindiferenţii.

Cele mai recente sondaje arată că tendinţele sunt după cum urmează: în statele Europei de Est creşte numărul euroindiferenţilor, iar în Europa de Vest numărul scepticilor. Acum că viitoarea preşedinţie germană a Uniunii Europene doreşte să revitalizeze proiectul Constituţiei Europene, starea de spirit din România şi Bulgaria este de importanţă strategică. Dacă sprijinul acestor cetăţeni va fi pierdut, perspectivele dezbaterilor constituţionale sunt de-a dreptul sumbre.