Rolurile s-au schimbat!

Deputații PDL din Parlamentul European au declarat unanim că Opoziția, prin demersurile sale antiguvernamentale din cercurile socialiste europene, pune în pericol interesele majore ale țării.

Sună atât de familiar! Guvernele României au acuzat aproape întotdeauna opoziția de practici neloiale. Pe la începutul anilor ‘90, FSN-ul denunța trădările țărăniștilor care nu conteneau să se plângă în diferite capitale occidentale sau la nivelul creștin-democraților europeni de practicile brutale ale ”cripto-comuniștilor”.

ONG-urile dedicate drepturilor omului, care făceau periodic rapoarte bine informate către Consiliul Europei sau către alte foruri au fost la rându-le fixate la stâlpul infamiei. Faptul că România întârzia să fie admisă cu drepturi depline în Consiliul Europei era pus pe seama „dezgustătoarelor trădări” naționale a Opoziției și ONG-urilor, deconspirate nu odată ca o coloană a cincea a unor puteri vag precizate.

Revizionismul maghiar nu a lipsit niciodată din meniul acestor acuzații, UDMR fiind privit mereu cu mare cirscumspecție patriotică. De altfel UDMR, la fel ca PNȚCD, a dus mereu problematica sa proprie în cele mai înalte cercuri europene sau americane. Realitatea este că și unii și alții au primit mai puțin ajutor decât și-ar fi dorit. Țărăniștii cel puțin au fost, din păcate, desconsiderați, permițându-se ani la rândul regimului Iliescu să-și continuie politica de intimidare.

UDMR, grație dosarului maghiar binecunoscut de la 1918, a fost mai norocoasă, reușind să devină din 1996 prin participarea la guvernare, o garanție că problema naționlă nu o să cunoască derapaje grave.

Astăzi mulți deplâng faptul că UDMR face și desface participând mereu la formarea Cabinetului, dar acest lucru se datorează în primul rând naționalismului agresiv și stupid al Vetrei Românești, PUNR-ului, și FSN-ului care crease celor dintâi un spațiu larg de manifestare. În 1996 și în 2000, în ochii occidentalilor abia prezența UDMR într-o formulă guvernamentală oferea garanția că în România nu se va repeta episodul tragic din martie 1990 de la Târgu Mureș.

În aceste zile, reprezentanții majorității guvernamentale susțin că ”denunțurile” pe care le face Opoziția sunt contraproductive și că nu fac decât să scadă credibilitatea globală a României. Este perfect adevărat. Dar la fel era și în anii ‘90. Plângerile necontenite ale PNȚCD și UDMR au făcut ca România să pară o țară incapabilă să asigure, de una singură, o tranziție democratică. Dar nu era oare așa? Și cine era în fond răspunzător de acele agasante lamentații diplomatice? Nu avea FSN-ul o răspundere majoră pentru felul cum își ducea politica în țară?

Deputații europeni, Teodor Stolojan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu, s-au mobilizat pentru a denunța demersurile Opoziției, procedând exact la fel ca regimul Iliescu din anii ‘90. La fel ca atunci mesajul este că Opoziția trădează marile interese ale națiunii pentru un meschin avantaj partizan. Or, așa cum se vede invariabil de pe băncile guvernului, marele interes al națiunii este identic cu stabilitatea politică și absența contestațiilor.

Decepționant este că liderii PDL au adoptat integral și fără nici o distanță critică vechea retorică a FSN-ului asediat. E ușor de înțeles că ”denunțurile” acestea externe nu fac bine României, după cum nu făceau bine României nici ”denunțurile” din trecut ale Monicăi Macovei, care avertiza mereu forurile externe asupra corupției din țară și asupra defecțiunilor din sistemul judiciar.

Nu făceau bine României nici articolele din presa străină despre situația copiilor părăsiți sau internați în orfelinate de coșmar. Imaginea de ansamblu a țării a pierdut cu siguranță după toate acele demersuri. De fapt singura morală este că nu poți ascunde faptul că lucrurile merg prost.

Noutatea oarecum surprinzătoare este că rolurile s-au inversat. Monica Macovei care a fost acuzată insistent de PSD pe toate tonurile și cu toate ocaziile că nu ar fi făcut decât să înăsprească supragherea României cu efecte colaterale dramatice (vezi comentariile recente ale Guvernului pe tema relației din MCV și Schengen), a devenit astăzi principala acuzatoare.

Faptul că, mutatis mutandis, istoria se repetă și oamenii nu fac decât să-și schimbe rolurile între ei este un spectacol descurajant. România dă impresia că se învârte într-un cerc închis în care evoluția este imposibilă.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident