1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Rolul mass media în dialogul culturilor

Ce rol revine mass media în dialogul dintre occident şi lumea islamică, dacă acestea contribuie mai mult la înţelegere reciprocă sau, dimpotrivă, stimulează părerile preconcepute.

default

Când e vorba de islam, titluri de genul "Cât de periculos este Islamul?" nu constituie o raritate în presa germană. Sub genericul "Mecca Germania", săptămânalul Spiegel avertizează faţă de o "tăcută islamizare" a Republicii Federale.

Astfel, a apărut deja bănuiala că mass media promovează o imagine contorsionată a lumii musulmane. În numeroase articole musulmanilor li se recomandă imperativ să se integreze în societatea germană.

Obstacolul principal în calea acestei integrări ar fi afinitatea religiei islamice faţă de extremism. Totuşi, acestea nu se înscriu în cadrul unei campanii antimusulmane, afirmă profesorul Oliver Hahn, de la facultatea de jurnalistică a Universităţii Iserlohn.

"Nu aş vorbi despre o campanie împotriva islamului, deşi se urmăreşte stigmatizarea sa tot sugerându-se că această religie are ceva comun cu terorismul. Foarte adesea, acest clişeu are însă legătură cu lipsa de cunoaştere."

Un raport publicat de Oficiul European pentru Monitorizarea Rasismului şi Xenofobiei din Viena, prescurtat EUMC, a ajuns la o concluzie similară. Musulmanii devin adesea în Europa victime ale unor stereotipuri negative prin conţinutul articolelor din presă, se arată în raport. Problema nu există însă doar în Europa. Experta în domeniul mass media Susan Schenk din cadrul Universităţii Tehnice din Dresda a analizat imaginea islamului, aşa cum este ea promovată de 707 posturi de ştiri din întreaga lume.

Iată rezultatul observaţiilor sale: "Mediile occidentale, şi mă refer aici în primul rând la CNN International şi BBC, difuzează aceeaşi imagine când vine vorba de islam. Al Jazeera în limba engleză se deosebeşte doar sub aspectul unor nuanţe. Pot spune că relatările celor trei posturi internaţionale sunt foarte asemănătoare şi acestea dau tonul."

O serie de evenimente au adus în atenţia omenirii situaţia comunităţilor musulmane din întrega lume. Între acestea se numără atacurile de la 11 septembrie, uciderea cineastului olandez Theo van Gogh, atentatele de la Madrid şi Londra.

Din perspectivă musulmană, evenimente politice, cum ar fi invazia americană în Afganistan şi Irak, au deteriorat masiv raporturile cu vestul, ca să nu mai pomenim de scandalul provocat de publicarea unor caricaturi cu profetul Mahomed în presa din Danemarca.

Mass media nu ar trebui să fie însă părtinitoare, consideră Leena El Ali, membră a organizaţiei americane "Search for Common Ground", care militează pentru pace şi bună înţelegere la nivel mondial. "Nu ar trebui să conteze dacă tocmai este în desfăşurare un război pe care considerăm că trebuie să-l justificăm numai fiindcă suntem americani. Dintr-un motiv sau altul, ziariştii americani sunt astăzi mai întâi democraţi sau republicani, înainte de a fi ziarişti, sau sunt din oficiu pro sau antimusulmani. Nici nu ştiu de când este permis în presă aşa ceva."

Mai ales oamenii care nu ştiu mare lucru despre islam se orientează în funcţie de ce spune presa. De aceea, ziariştilor le revine aici o mare responsabilitate, susţine profesorul Hahn. "Ziariştii se trezesc astăzi că trebuie să fie nişte enciclopedişti, fiind siliţi să scrie despre cele mai diverse teme. Ei ajung adesea în situaţia dificilă să nu ştie ceea ce ştiu de pildă experţii. Viteza şi actualitatea sunt importante dar ele nu reprezintă totul. Mi-aş dori relatări mai bine documentate, mai puţin superficiale şi ideologizate."

Autori: Diana Hodali/Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident