1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Rolul constituţional al muncii

“Voi face un apel către parlamentari, a spus Preşedintele, să inserăm în Constituţie şi faptul că primul furnizor de prosperitate pentru orice cetăţean este munca”.

The builders at work. Copyright: Dimitris Kapsimalis

Die Krise in Griechenland und das Bauwesen

Propoziţia aceasta este de natură să stârnească o mulţime de controverse. Ce înseamnă că “munca este principalul furnizor de prosperitate”?

Dacă citim acest îndemn în contextul dezbaterilor publice din ultimul an, atunci propunerea Preşedintelui ar crea un temei mai ferm pentru diminuarea asistenţei sociale. Cine “nu munceşte” nu va avea temei costituţional să revendice ceva din partea statului. O asemenea prevedere ar avea ca efect nu atât o legitimitate suplimentară pentru cei care sunt inseraţi în mecanismul productiv sau în aparatul de stat, cât o delegitimare radicală a celor “neangajaţi”. Ar fi o contrapondere pentru Art. 1 punctul 3 din actuala Constituţie, care prevede că România este “stat social”.

Munca este şi aşa principala formă de integrare socială, în ciuda diverselor portiţe şi tertipuri legale, dar o afirmare emfatică ar avea rolul de a crea o puternică presiune morală asupra celor “neangajaţi”. Lipsa unei slujbe plătite ar funcţiona odată în plus ca declasare socială.

Dar nu este singura interpretare posibilă. Citită în afara unui context politic imediat, propoziţia preşedintelui poate suna pur şi simplu ca un îndemn general de natură morală, aşa cum este binecunoscutul precept al Apostolului Pavel: “Cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce!”. Ar fi însă prea mult şi totodată prea puţin pentru un articol de Constituţie.

Mult mai familiar pentru cei deprinşi cu dezbaterile ideologice ar fi sensul marxist al propunerii preşedintelui. Poate părea surprinzător, dar dacă eliminăm din discuţie sensul moral şi religios rămâne perechea antagonică munca şi capitalul.

Într-adevăr munca nu poate fi luată aici în sensul ei cel mai general, de activitate creatoare, ci cu înţelesul economic al termenului, care înseamnă a utiliza capacităţile fizice şi intelectuale pentru a obţine un venit, sub formă de salariu. Dar în sensul acesta care exclude orice altă activitate neplătită, oricât ar fi ea de laborioasă, munca se opune şi se asociază totodată capitalului. Munca şi capitalul sunt legate indisociabil în efortul de creare a prosperităţii sociale.

Munca în detrimentul capitalului?

Traian Băsescu

Traian Băsescu

Şi de aceea se pune imediat întrebarea: nu cumva propunerea Preşedintelui favorizează munca în detrimentul capitalului? Este greu de susţinut că Preşedintele ar urmări premediat un asemenea înţeles, dar el decurge cu necesitate din propriile afirmaţii. A spune că munca este principalul furnizor de prosperitate înseamnă să delegitimezi pe posesorul de capital, care în sensul acesta strict economic “nu munceşte”. Ne amintim viziunea caustică a lui Marx: “Capitalul este o muncă moartă, care, asemenea unui vampir, nu se însufleţeşte decât sugând munca vie, iar viaţa sa este cu atât mai frenetică cu cât absoarbe mai mult din aceasta”.

Dar mult mai familiare sunt sloganurile epocii comuniste care exaltau superioritatea morală şi politică a “celor ce muncesc”. Încadrarea în “câmpul muncii” devenise o datorie civică şi cine se sustrăgea acestui imperativ era nevoit să plătească preţul greu al marginalizării şi declasării sociale.

Mult mai recent, fostul preşedinte Ion Iliescu căuta să readucă PSD-ul pe calea stângii tradiţionale de sursă marxistă, cerând partidului să-i reprezinte cu precădere pe salariaţi. Sau cu alte cuvinte “pe cei care muncesc”.

A spune că “munca” este principalul furnizor de prosperitate pare aşadar să fie chiar una din propoziţiile fundamentale ale socialismului, care nu încetează nici astăzi în epoca post-marxistă să privească cu multă suspiciune capitalul. Iar cine citeşte aceste cuvinte având experienţa dureroasă a economiei româneşti din ultimii 20 de ani nu poate să nu constate că sună mai curând ca un imperativ ideologic decât ca o realitate.

Se pot face şi unele comparaţii de natură strict constituţională. De exemplu, în noua Constituţie a Ungariei în partea introductivă care este un fel de profesiune de credinţă se spune că „forţa comunităţii şi onoarea fiecărei persoane se întemeiază pe muncă şi pe performanţa intelectuală”. Este o formulare care depăşeşte cu mult sensul economic al muncii şi care defineşte mai curând un cadru moral. În orice caz „onoarea” este o noţiune politică de sursă conservatoare, disociată de „prosperitate”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara că nu a îndrăznit să facă propunerea referitoare la muncă în proiectul oficial de modificare a Constituţiei. El a avut într-adevăr motive serioase de ezitare căci propunerea sa riscă să provoace confuzii mari, amestecând dreapta cu stânga, marxismul cu liberalismul şi realul cu ideologia.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident