1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Riscurile şi avantajele nestatorniciei

Neliniştile din Tibet, recidiva violenţelor în Irak, dezbaterile generate de cazul Kosovo par astăzi eclipsate de vizita preşedintelui Franţei, Nikolas Sarkozy, la Londra.

default

Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni Sarkozy, la Londra, primiţi de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi de Prinţul Philip

Pe prima pagină a marilor ziare germane apar în imagini color, secvenţele noii „ofensive amoroase” - scrie DIE PRESSE - a şefului Palatului Elysee pornit să cucerească inimile stăpînilor Castelului Windsor.

Până şi foarte seriosul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG comentează evenimentul folosindu-se de terminologia relaţiilor sentimentale.

„În triunghi” se intitulează comentariul publicat pe prima pagină a cotidianului german, care dă de înţeles că între Berlin, Paris şi Londra s-ar instala periodic sentimentul geloziei ori de cîte ori relaţiile a doi membri din amintitul trinom devin mai strînse, părînd a marginaliza al treilea actant al coeziunii celor mai mari membri ai Uniunii Europene.

Impresia este confirmată de opinia cotidianului PARIS - NORMANDIE care atrage clar şi răspicat atenţia asupra faptului că pentru Nicolas Sarkozy axa Paris-Berlin nu este suficientă spre a asigura buna funcţionare a motorului european. Ziarul se întreabă dacă slăbiciunea preşedintelui Sarkozy faţă de Londra este o nouă dovadă a nestatorniciei politicii sale externe sau doar a preferinţelor sale anglo-saxone, atestate deja de discursul rostit toamna trecută la Washington.

Propovăduind noua frăţie cu Londra, aşa numita „entente amicale” menită să înlocuiască istorica „entente cordiale”, Sarkozy nu elimină necunoscutele noii relaţii întemeiate şi pe mai vechiul statut de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU pe care cele două puteri nucleare, Franţa şi Marea Britanie, îl deţin - remarcă NEUE ZÜRCHER ZEITUNG.

Ofensiva de farmec a lui Sarkozy este potenţată şi de prezenţa Carlei Bruni, comparată cînd cu Grace Kelly, regretata principesă monegască, cînd cu neuitata Jacqueline Kennedy.

Oricum, spre „La Bruni” s-au îndreptat cel mai intens privirile britanicilor şi atenţia corozivă a presei de bulevard scrie SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, în comentariul ce însoţeşte imaginea fotografică a întîlnirii cuplului prezidenţial francez cu capetele încoronate ale Marii Britanii.

Aceleaşi efuziuni emoţionale prin care Nicolas Sarkozy doreşte să-şi seducă partenerii europeni de pe celălalt mal al Canalului Mînecii conţin necunoscute şi în planul politicii Uniunii Europene relevă NEUE OSSNABRÜCKER ZEITUNG , precizînd că Bruxelles-ul are de cîştigat dacă Londra se va angaja mai puternic în treburile comunităţii dar că la fel de bine cei 27 ar avea de pierdut dacă proiectele franco-britanice vor deveni prioritare. De ce?

De la Viena, deja citatul DIE PRESSE pare a se afla în posesia unui răspuns: atît premierul Brown cât şi preşedintele Sarkozy acţionează doar în numele intereselor lor naţionale.

Acelaşi ziar se opreşte asupra neliniştilor din Tibet, menţionînd că un diplomat chinez de rang înalt consideră incidentele violente de pe acoperişul lumii drept asemănătoare turbulenţelor care au zguduit periferiile Parisului. Analogia, deşi deplasată, se vrea o ripostă dată criticilor severe formulate de preşedintele Sarkozy la adresa responsabililor politici de la Pekin. Demnitarul chinez întăreşte însă ciudata logică a comparaţiei reamintind că aşa cum Naţiunile Unite nu au trimis o comisie specială de investigare a recentelor violenţe de la Villiers le Bel, unde mii de poliţişti francezi au fost trimişi spre a înăbuşi răzmeriţa, nu este nici acum cazul ca ONU să procedeze altfel în chestiunea tibetană.

Iar ideea de a boicota Jocurile Olimpice nu pare a cuceri încă asentimentul opiniei publice. BERLINER ZEITUNG consideră că un boicot nu ar aduce prejudicii decît populaţiei Imperiului de Mijloc şi nu clasei sale politice.

Punînd degetul pe rană, DER MORGEN crede că doar politica poate lansa un semnal Chinei. În ce fel?

Deocamdată, semnalele pe care Pekinul le lansează nu prevestesc nici destindere nici disponibilitate de dialog constată LA REPUBBLICA nu fără a atrage atenţia asupra soartei amare rezervate călugărilor budişti revoltaţi: deportarea în lagărele de muncă forţată.