Riscuri mari, bani puţini

Paluel este un sătuc la Canalul Mânecii, situat între Le Havre şi Dieppe. Din furnalele de răcire se înalţă către cer nori groşi de abur. În timp ce panourile publicitare ale companiei "Electricité de France" vorbesc despre avantajele şi puritatea energiei nucleare, despre muncitorii care rezolvă "partea murdară" a activităţii reactorului nu aminteşte nimeni. Un asemenea om a fost şi Philippe Billard, angajat la secţia de decontaminare a sistemului de răcire primară:

"Nu avem instalaţii automatizate care să preia acest proces, ci oameni pentru că sunt mai ieftini. De când mă ştiu am lucrat numai în combinezon de protecţie fiindcă nu există radiaţii mai multe în toată centrala cum sunt cele din secţia de decontaminare."

Philippe s-a născut în Normandia. La centrala din Paluel s-a angajat când avea 19 ani. Timp de peste două decenii a curăţat ţevile de material radioactiv la instalaţia de răcire primară. De ce a făcut asta?

"Păi e simplu: în multe regiuni ale Franţei, centralele nucleare sunt singurele firme care mai oferă locuri de muncă. Da, lucrăm în condiţii precare. Dar când nu ai încotro, accepţi orice." - povesteşte Philippe.

Acum şapte ani când, din cauza vremii nefavorabile, filtrele centralei s-au înfundat cu alge din Canalul Mânecii până când pompele de răcire au cedat, Philippe era acolo. Tot acolo era şi când a avut loc incendiul:

"A luat foc transformatorul şi multe substanţe nocive s-au împrăştiat atunci. Au venit pompierii. Fumul era plin de elemente radioactive. Pompierii purtau costume de protecţie, itineranţii - nu", îşi aminteşte Philippe.

"Culmea cinismului"

"Itineranţii" sunt cei circa 30.000 de lăcătuşi, zidari şi tinichigii care îşi oferă serviciile în sectoarele cu cel mai mare grad de radioactivitate din cele 58 de reactoare de pe teritoriul Franţei. "Nomazii erei nucleare" lucrează ca subcontractori cu angajamente pe perioadă determinată contra unor sume mici.

După mai bine de douăzeci de ani de muncă în mediu radioactiv, Philippe are un salariu brut de 1400 de euro lunar. Companiile se debarasează rapid de subcontractorii nemulţumiţi, susţine el. La rândul lor, ca să nu-şi piardă locurile de muncă, oamenii au început să trişeze:

"Factorul decisiv în prelungirea unui contract este doza maximă de radiaţii admisă în cazul lucrătorilor din industria nucleară. La vremea mea erau permise 50 de mSv (milisivert) pe an. În ziua de azi, limita superioară acceptată este de 20 mSv. Dacă, după doar trei luni de activitate, itinerantul a acumulat deja în organism o doză de 45 mSv, pur şi simplu nu mai poartă aparatul de măsură la locul de muncă, ci îl ascunde undeva în afara secţiei."

Philippe este convins că angajatorii cunosc trucul, dar închid ochii. "Dacă n-ar face-o, sistemul n-ar funcţiona. Uneori te contaminezi în două-trei minute cu un sfert din doza maxim admisă pe an", adaugă el.

Mulţi s-au îmbolnăvit de cancer, dar presa nu analizează şi acest aspect al activităţii în mediul radioactiv. "Culmea cinismului!", comentează Philippe rezultatele unui nou studiu realizat în SUA şi publicat de AFP, conform căruia angajaţii din industria nucleară trăiesc mai mult comparativ cu restul populaţiei.

Autori: Christoph Wöß, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident