1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Rezultat clar, consecinţe incerte

Presa germană de luni şi cea de la finele săptămânii trecute publică numeroase articole consacrate situaţiei din România şi alegerilor parlamentare din 9 decembrie.

La unison, comentatorii de presă notează că alianţa USL a câştigat detaşat scrutinul desfăşurat duminică în România. Totuşi, nu puţini întrezăresc posibilitatea continuării crizei politice interne declanşate în această vară la Bucureşti, după cum avertizează revista Focus în ediţia sa online. Aceasta după ce, în preajma alegerilor, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va refuza numirea lui Victor Ponta în fruntea guvernului. Potrivit legislaţiei, mai arată Focus, dacă Băsescu respinge doi candidaţi, se ajunge la dizolvarea parlamentului şi la alegeri anticipate.

Şi Der Spiegel apreciază că, în ciuda victoriei zdrobitoare a USL, criza politică nu a luat încă sfârşit. Spiegel online explică în context că rămâne de văzut "cum va reacţiona preşedintele Băsescu la acest rezultat", dată fiind declaraţia făcută de acesta, de a nu-i încredinţa formarea noului cabinet lui Victor Ponta. În final se aminteşte de situaţia dezolantă a românilor, cu un "salariu mediu pe enomonie de aproximativ 350 de euro", cu un "sistem de sănătate dezastruos", România fiind "una din cele mai sărace ţări ale Europei". Apoi, mai notează Der Spiegel, "UE priveşte cu îngrijorare dimensiunile corupţiei din această ţară".

Într-un al doilea articol pe aceeaşi temă, Der Spiegel estimează că "lupta pentru putere ar putea să fi intrat într-o a doua rundă", o povară în plus pentru români.

Şi Südkurier atrage atenţia că "Ponta şi Băsescu sunt profund învrăjbiţi", iar Süddeutsche Zeitung apreciază, în ediţia sa de la finele săptămânii, că, în ciuda rezultatului pe care îl va obţine la urne USL, e incert în ce direcţie evoluează lucrurile. Klaus Brill, semnatarul articolului, vorbeşte şi el de ameninţările formulate de Traian Băsescu, potrivit cărora nu îl va accepta pe Ponta în fruntea noului executiv de la Bucureşti şi de recentele formulări ale acestuia cu trimiteri la regnul animal. Articolul se şi intitulează sugestiv "A înghiţi un porc".

"Deşi, potrivit Constituţiei, deţine rolul de mediator suprapartinic, preşedintele Traian Băsescu a intervenit substanţial în campania electorală", constată cotidianul münchenez, cu referire la ameninţările formulate de şeful statului la adresa lui Ponta.

În paginile cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, sub titlul "Alegerile corupţilor", Karl-Peter Schwarz consideră că "nu prea există motive de speranţă ca după alegeri corupţia să se diminueze, în speţă cea a clasei politice." Şi mai amară e constatarea că "o majoritate clară pentru o politică de modernizare, a reformelor economiei de piaţă şi a consolidării statului de drept nu a existat până acum la niciun scrutin în România".