1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Rezoluţia IAEA împotriva Iranului, o decizie politică

Consiliul Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a adoptat vinerea trecută o rezoluţie împotriva Iranului. Este vorba de o decizie politică.

default

Mohammed El - Baradei, şeful IAEA

Controversa din jurul programului atomic iranian poate duce omul la disperare. De ani de zile, străinătate, dar mai ales Washingtonul şi aliaţii săi, se luptă cu regimul de la Teheran, pentru a stabili în ce măsură este Iranul autorizat să deruleze cercetări nucleare, dar mai ales în ce măsură are dreptul de a îmbogăţi uraniu.

Iranul insistă că, în calitate de semnatar al Acordului de Neproliferare Nucleară, are toate drepturile în acest sens. Adversarii ţării islamice contestă acest drept, acuzând ţara că nu urmăreşte ţeluri paşnice, ci intenţionează să se doteze cu arme atomice.

Agenţia ONU pentru Energie Atomică, IAEA, cu sediul la Viena, ar trebui de fapt să fie în stare, prin autoritatea şi specialiştii de care dispune, să clarifice lucrurile şi să arbitreze acest conflict. Nu este însă capabilă de acest lucru, fapt dovedit de ultima rezoluţie a Consiliului Guvernatorilor, organul său de conducere.

În document, Iranul este condamnat pentru construcţia unei a doua instalaţii de îmbogăţire a uraniului. Ţării i se cere să sisteze lucrările, fiind ameninţată implicit cu o înăsprire a sancţiunilor deja în vigoare.

Despre dispariţia perspectivei unei soluţii internaţionale amiabile, aşa cum a existat în ultimul timp, nu se spune niciun cuvânt. Chiar dacă Iranul ar putea fi acuzat că a tărăgănat tratativele sau chiar că nu a fost un partener onest, planul la care acum s-a renunţat aparent, elaborat cu concursul Agenţiei din Viena, ar fi meritat atenţie.

Potrivit acestui plan, Iranul ar fi urmat să trimită uraniul său îmbogăţit deja în Rusia şi Franţa, pentru a fi preparat acolo în forma finală, în care îi este de trebuinţă Republicii Islamice - conform propiilor afirmaţii pentru cercetări în domeniul medical.

Teheranul a tras de timp, a încercat să scape prin diverse subterfugii, pentru a comunica la urmă că nu va permite ieşirea din ţară a uraniului - inferior îmbunătăţit - pe care îl deţine. Motivul rezidă aparent în temerea că astfel, Iranul nu se va bucura de fructele eforturilor de până acum.

Reacţia străinătăţii părea să confirme că aceste temeri sunt îndreptăţite. Din declaraţiile supărate ale politicienilor occidentali s-a putut înţelege că miza chestiunii nu a fost în primul rând soluţionarea echitabilă a litigiului ci întrebarea cum poate fi scos, măcar temporar, uraniul îmbogăţit din mâinile mulahilor de la Teheran.

Şi rezoluţia Consiliului Guvernatorilor pare să dovedească acest lucru: Aparent, semnatarii ei ştiu cât de şubrede le sunt argumentele împotriva Iranului. În caz contrar, ei ar fi acuzat deja Teheranul de încălcarea unor acorduri sau de comportament malonest.

Construcţia unei a doua instalaţii de îmbogăţire a uraniului nu este motiv suficient în acest sens, fiindcă şantierul a fost deja inspectat de experţii Agenţiei, şi mai este nevoie de mult timp până să poată fi dată în folosinţă. Acum, noile condamnări şi ameninţări cu înăsprirea sancţiunilor nu vor duce la ţintă, otrăvind doar, la fel ca în trecut, atmosfera tratativelor.

Secretarul general al Agenţiei pentru Energie Atomică, Mohammed el Baradei, a sperat în ultimul timp că va putea obţine la sfârşit de mandat un succes în controversa cu Iranul. După ce că a insistat mereu asupra faptului că nu există indicii care să ateste dorinţa Iranului de a se dota în secret cu bombe atomice, şi el se arată dezamăgit de liderii de la Teheran.

Deşi ar putea fi adevărat, El Baradei se fereşte bineînţeles să spună că rezoluţiile de genul celei votate vineri nu sunt rezultatul cercetărilor făcute de inspectorii săi, ci sunt decizii politice, luate de guvernele ţărilor reprezentate în Consiliul Guvernatorilor. Atâta timp cât regulile acestui joc nu se schimbă, mereu vor exista motive de disperare.

Autor: Peter Philipp / Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu