Rezervorul de iluzii al românului | România | DW | 15.12.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Rezervorul de iluzii al românului

Bolile psihice intră în faze acute în momente de restrişte naţională. Crizele se înmulţesc. Probleme creează şi polarizarea prin manipulare a poporului ca o parte să susţină aruncarea în aer a democraţiei. Şi nu doar ea.

Probleme majore generează şi mecanismele noastre de apărare psihologică.  Bunăoară capacitatea noastră de a ne minţi frumos când este prea urât în jur. Căci de resurse de iluzii chiar inepuizabile se bucură unii români.

În faţa vertiginoasei neruşinări cu care, la umbra doliului naţional, li se demontează statul de drept, mulţi coboară ochii, ruşinaţi. Unii, ce-i drept, sunt revoltaţi şi protestează. Prea mulţi preferă însă autoamăgirea. Şi nu puţini se resemnează, raţionalizând, c-o fi şi o păţi. Că vor vedea ei, PSD-iştii, la următoarele alegeri. Că n-ar fi dracul chiar aşa de negru. C-am fi învăţat să rezistăm. Că mai e timp. Că nu-i vor lăsa occidentalii. Sau CCR. Sau poate chiar, culmea, Tudose, cine ştie. Că se va scoate în afara legii PSD, căci urmăreşte scopuri anticonstituţionale.  Etc.

”Vedem toţi, (dar) dăm atenţie foarte puţini pericolului, refuzăm să credem că se poate întâmpla" (nenoricirea cea mare), nota recent o observatoare atentă şi sagace a refulării de către români, a catastrofei politico-juridice din România.

Efectul inadecvării în replică la insolenţa mafiei politice din România riscă să fie devastator. Şi nu e vorba, în context, doar de imposibilitatea judecării multor violatori, asasini şi mari hoţi cu protecţie politică; a unor infractori sau penali sus-puşi ca Dragnea, Tăriceanu şi Ghiţă; sau a altora, apăraţi doar de emascularea procuraturii româneşti şi întărirea până peste poate a drepturilor acordate şi celor mai iresponsabili şi violenţi delincvenţi de drept comun.

În fond, carenţe juridice şi politice exsanguinează ţara nu de azi, de ieri. România conduce de mult lista emigranţilor din ţări neimplicate într-un război catastrofal precum cel sirian. E clar că, dacă se impune oligarhia de rit teleormănean, exodul va lua proporţii biblice. Ţara se va goli de oameni. Iar Europa apuseană se va umple de români. Până când, îngrijoraţi de fuga forţei lor de muncă, stăpânii de sclavi se vor revolta şi vor proceda la reînchiderea frontierelor româneşti într-o Europă care oricum se pregăteşte să se redivizeze, împărţindu-se pe ”viteze”. 

Scenariul unei proxime catastrofe româneşti e atât de probabil încât n-ar trebui să fie nevoie să fie scos în evidenţă. Şi totuşi mulţi preferă să-l ignore, să nesocotească până şi cele mai dramatice apeluri. De pildă cele zugrăvind în culori sumbre viitorul copiilor românilor care ezită încă să se revolte în reacţie la masacrarea insolentă a legilor justiţiei româneşti de către Dragnea şi acoliţii lui din PSD, din ALDE şi UDMR.

Or toate acestea nu sunt doar efectul neglijenţei, al prostiei, manipulării ori indiferenţei multora. Ci şi al instinctivei edulcorări a unei realităţi insuportabile, care determină şi oameni inteligenţi, extrem de avizaţi şi cultivaţi, dar afectaţi direct, într-o manieră de nesuferit, să caute subterfugii intelectuale. Să umanizeze, prin urmare, inadmisibilul şi barbaria. Am auzit, astfel, intelectuali de marcă întristaţi de spectacolul imund al parlamentului cârmit spre antidemocraţie de un infractor şi de un penal, liniştindu-se cu fantezii. Reducând de pildă asaltul fără precedent al Comisiei Iordache asupra justiţiei şi deci asupra statului de drept la o simplă astuţie, la o vicleană manevră tactică, menită, ce-i drept verosimil, ca, în final, să-l lase apărat pe Liviu Dragnea.

Căci multe din modificările operate în această săptămânănă neagră ar fi, în opinia lor, atât de făţiş neconstituţionale sau anticonstituţionale, că nu ar fi posibil să nu fie respinse de CCR. Iar refuzul de a valida cele mai vădite orori legislative ar calma o panicată opinie publică într-atât încât să tolereze schimbările având drept scop să-i protejeze de gratii pe Dragnea, Tăriceanu şi eiusdem farinae.

Ştirile de acest fel abundă şi circulă vesel prin cercurile intelectuale româneşti. Mă tem că trebuie să-i contrazic, însă, pe analiştii prea optimişti. Şi prea relativişti. Adevărul, dezolant, e că asaltul PSD asupra democraţiei şi statului de drept nu pare defel a fi de ordin tactic, ci sistemic. Înţelegem natura agresiunii dacă îi analizăm contextul românesc, preliminariile şi resursele ideologice naţional-comuniste şi analogiile nu doar ruseşti, ci şi cele turceşti, europene şi sudamericane.

În acest context, în care, obsedată de dreapta naţionalistă din Ungaria sau Polonia, Europa occidentală e incapabilă să vadă mult mai gravul derapaj din România în trista lui dimensiune adevărată, e nerealistă speranţa într-un amplu ajutor extern. Nu mai puţin amăgitoare este nădejdea într-un miracol intern. Dracul e uneori atât de negru pe cât pare. Sau poate chiar mai negru.  

A refula realitatea spre a te autolinişti şi-a tempera angoasa proprie sau a altora, a accepta supapa subordonării propriei gândiri în faţa inconştientei proiecţii a dorinţelor şi nevoilor noastre, a lua visul unei soluţii virtuale drept unitate de măsură, preferând-o unor rezolvări reale, toate acestea convin de minune mafiei restauraţioniste. Care alimentează harnic rezervorul de iluzii al românilor, stimulând orice speculaţii şi raţionalizări în stare, spre a-l parafraza pe Camus, să-l demobilizeze pe ”omul revoltat”. 

În fapt, în arsenalul mijloacelor paşnice, rămâne, cred, doar ultima soluţie. Încă o revoluţie.