1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Revoluţiile, moscheile şi democraţia

Nu pot participa la o revoluţie începută într-o moschee, a declarat poetul Adonis, alias Ali Ahmad Said, într-un dialog despre conflictul din Siria şi riscurile unei intervenţii militare.

Cînd religia ca instituţie ne conduce, suntem în plină tiranie.

Este doar una din memorabilele reflecţii ale celui mai mare poet arab în viaţă, Adonis, născut în Siria, refugiat în Liban, trăind în cele din urmă, în exil, la Paris.

Şi este foarte bine că, în aceste zile, cînd ipoteza unei intervenţii militare în Siria face să curgă atît de multă cerneală, cu speranţa de a putea împiedica şi mai multă vărsare de sînge, un ziar german acordă unui intelectual arab de primă mărime, şansa de a-şi exprima opiniile. FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică un amplu interviu cu Ali Ahmad Said care, sub pseudonimul Adonis, trece drept cel mai reprezentativ poet contemporan de limbă arabă, laureat între altele, al Premiului „Goethe”.

Schriftsteller Adonis

Într-un prim moment, scriitorul a salutat aşa numita primăvară arabă, la a cărei germinare, cum singur mărturiseşte, intelectualii arabi au contribuit din plin. Ulterior însă, cînd militanţii islamişti, clerul musulman, au instrumentalizat mişcarea pentru democraţie şi libertate, virînd-o spre violenţă şi plasînd-o sub tutela religiei, Adonis s-a distanţat categoric şi explicit de aşa zisa revoluţie.

O societate a cărei legislaţie este fundamentată religios este o dictatură, declară Adonis.

Care ar fi diferenţa dintre o dictatură religioasă şi una militară, vrea să ştie interlocutorul poetului sirian. Răspunsul este cît se poate de limpede şi memorabil: o dictatură militară controlează spiritul şi ideile politice, o dictatură religioasă controlează spiritul, inima, corpul, deci întreaga existenţă. Dar ambele dictaturi sunt profund ostile principiilor democratice. Iar teocraţiile, mai rău încă, sunt şi nelegitime, injuste, impunînd întregii comunităţi aceleaşi obligaţii dar nu şi aceleaşi drepturi. Adonis neagă fără nici o ezitare părerea musulmanilor că islamul ar fi garantul libertăţii.

Religia nu oferă şi nu garantează nici o libertate, nimănui, fără nici o excepţie! exclamă poetul, adăugînd că doar declaraţia universală a drepturilor omului îşi poate aroga această calitate şi doar constituţia poate veghea la respectarea libertăţii individului. Iar în lumea arabă, doar spiritul laicist, secular, pot contribui la coagularea unei societăţi moderne. Dar din păcate azi, lumea arabă nu este încă compatibilă cu laicismul.

Că în istoria ei, lumea arabă nu a cunoscut democraţia este o tristă realitate, la care se adaugă, cu cuvintele poetului, faptul că de 1500 de ani, arabii se învîrt în cerc, dornici de a deţine puterea dar fără a ţine cont de evoluţiile progresiste ale societăţii. Nici aşa zişii eliberatori, care în ţările arabe au răsturnat unii dictatori de la putere, nu au inclus în programele lor politice principiile statului laic, deşi, potrivit unei declaraţii a Fraţilor Musulmani din Siria, urnele vor decide cine va ieşi învingător.

Or, Adonis ştie că nici în Siria nu va fi acceptat un preşedinte creştin şi nici în Egipt, un preşedinte creştin de confesiune coptă pur şi simplu fiindcă dogma împărţirii unei societăţi în majorităţi şi minorităţi religioase, dăinuie încă. Poetul sirian va merge la urne dar va vota împotriva Fraţilor Musulmani. El nu omite să menţioneze că mecanismele democratice nu pot împiedica ajungerea unui tiran la putere, cum din nefericire istoria a dovedit-o deja.

Revoluţia a degenerat într-o revoltă armată , în rîndul revoluţionarilor s-au infiltrat mercenari din Arabia Saudită, Qatar, America, grupusculele rebele vor doar să răstoarne de la putere actualul regim de la Damasc, occidentul se comportă în contextul dat ca un ignorant, tratîndu-i în general pe arabi şi islamul, fără prea mult respect, crede Adonis. Iar faptul că pînă la ora actuală nici o soluţie politică nu a putut fi aflată în Siria s-ar datora tot aşa zişilor revoluţionari, sprijiniţi financiar de puteri străine care nu au nici un interes în curmarea violenţelor, ba dimpotrivă, urmăresc destrămarea societăţii siriene, sleirea resurselor ei umane şi economice.

Doar o ţară slăbită şi scindată este dispusă să accepte la masa tratativelor condiţiile pe care alţii i le impun. Dacă este posibilă o scindare a Siriei în mai multe state, vrea să ştie Fouad El-Auwad, partenerul de dialog al lui Adonis. Care nu exclude această eventualitate dar în acelaşi timp nu crede că ea va deveni realitate.

Siria este un conglomerat complex. Arabia Saudită, Qatar, Turcia ar dori, sub pretextul unui islam moderat, să supună ţările, de la Maroc pînă la Pakistan, unei hegemonii sunite, ceea ce ar crea o zonă islamică extinsă de la Mediterana peste Caucaz pînă la frontierele cu Rusia, izolînd-o dar oferind posibilitatea instrumentalizării musulmanilor din Federaţia Rusă şi din China. Pe de altă parte Rusia şi China îşi apără propriile interese în Siria, care la rîndul ei se învecinează cu Turcia, Liban, Israel, Iordania şi Irak, atingînd şi regiunile locuite de kurzi. Siria nu este prea departe nici de Egipt, mergînd spre Africa şi nici de Cipru şi Grecia, pornind spre Europa. In finalul dialogului, Adonis avertizează că o intervenţie militară în Siria ar face ca ţara să cadă în mîinile jihadiştilor, care astfel ar controla întreaga regiune. Îşi doreşte occidentul aşa ceva? Adonis crede că nu.