1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Revoluţiile mărunte

Revoluţiile din lumea arabă şi dezbaterile din Europa au ipostaziat în ultima vreme şi stadiile diferite şi specificul naţional al emancipării femeilor.

default

În timp ce în Egipt, umăr la umăr cu bărbaţii dar ce-i drept, purtînd încă, majoritatea, vălul islamic, femeile au participat la revoluţia soldată cu demisia preşedintelui Mubarak, în Germania lua temporar sfîrşit o dezbatere dramatică, intens mediatizată, în jurul introducerii sau nu a unei cote de reprezentare a femeilor la conducerea instituţiilor publice şi particulare.

Iar în Italia era pusă la cale o demonstraţie împotriva imaginii pe care guvernul Berlusconi a impus-o femeii, degradîndu-i demnitatea umană. Asistăm oare la un nou val al militantismului feminist?

În locul unui răspuns care nu poate fi nici simplu, nici univoc, nici definitiv – mai grăitoare par a fi cîteva exemple după o prealabilă precizare, pe cît de banală, pe atît de necesară: emanciparea femeilor este rodul unei foarte recente istorii iar procesul este încă departe de a se fi încheiat, chiar dacă militantismul feminist şi cazurile, destul de rare, de discriminare pozitivă, le-au creat uneori bărbaţilor trecătoarea impresie că ei ar fi cei dezavantajaţi.

Vrem totul titra, mai în glumă, mai în serios, publicaţia WELT AM SONNTAG un amplu documentar despre copii, bărbaţi şi carieră în care şase femei îşi destăinuiau experienţele, sentimentele şi viziunile despre emancipare.

Foarte seriosul şi influentul ziar economic HANDELSBLATT relata că, întrebat de ce în comitetul executiv al prosperei DEUTSCHE BANK sunt atît de puţine femei, directorul venerabilei instituţii, Josef Ackermann, ar fi răspuns că speră să afle cîteva candidate spre a conferi conducerii mai multă culoare şi frumuseţe.

Chiar dacă opinia domnului Ackermann se dispensează de orice comentarii, se cuvine totuşi remarcat că emanciparea femeii este cea care a propulsat funcţia ei decorativă de pe scaunul secretarei şi anticamera directorului în fotoliul conducerii, chiar dacă „fericitele” cazuri sunt încă destul de rare - chiar şi în Germania unde, din 30 de întreprinderi cotate la bursă, doar trei au în vîrful ierarhiei manageriale femei.

Dar, fiindcă statisticile sunt plicticoase şi nu întotdeauna fiabile, mai palpitantă a fost lupta care s-a dat în chiar interiorul guvernului federal între ministrul muncii, vajnica, inteligenta, ambiţioasa, gracila Ursula von der Leyen, mamă a şapte copii, adepta introducerii unei cote fixe, de reprezentare a femeilor în conducere, ministrul familiei, tînăra Kristina Schröder, adepta unei cote flexibile, şi puternica Angela Merkel, ostilă oricărei cote legale, dar pledînd, în buna tradiţie domestică a partidului creştin-democrat, pentru o organizare a muncii aptă să garanteze concilierea vieţii de familie cu exigenţele profesionale şi ambiţiile de a face carieră.

Paie pe focul ce demult mocneşte pe terenul emancipării feminine, scoţînd periodic scîntei, a pus cartea singurei femei, fost redactor şef al cotidianului berlinez supra-regional de stînga TAZ, bine cotat la bursa opiniilor, reputat şi pentru nonconformismul unor puncte de vedere. Bascha Mika, autoarea cărţii intitulate „Laşitatea Femeilor”, sapă şi mai adînc tranşeea ce separă femeia casnică de femeia carieristă, cu tezele altminteri nu foarte noi dar polemice, aduse "la zi."

Am ajuns oare din nou de unde am plecat? - se pot întreba cei care au asistat, în mass media germană, la o bătălie publicistică alunecată pe nesimţite de pe terenul luptei de principii pe cel al opiniilor pro sau contra tezelor recentei cărţi. Fiindcă „Laşitatea femeilor” pune bună parte din vina pentru unele din rateurile emancipării şi dificultăţile ascensiunii profesionale, în posturi de conducere, în seama femeilor. Vor ele cu adevărat, vrînd totul, să-şi asume şi toate răspunderile?

Dacă în Germania dezbaterile au o componentă predominant socială şi politică, în Italia, protestele de duminică împotriva imagologiei impuse de Berlusconi femeilor, au încă o dominantă culturală.

Emancipata Europă îşi are, aşadar, şi ea micile ei revoluţii - cu specific naţional.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Cristian Ştefănescu

Vă mai recomandăm