1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Revoluţii cosmetice şi varii forme de fascism

Alegeri epocale? Arabia Saudită le-a permis femeilor să voteze. Şi să fie votate. Iar în Franţa democraţii s-au mobilizat, înfrângând la urne Frontul Naţional. Am asistat la revoluţii? Sau e doar praf în ochi?

Alegeri în premieră cu femei în Arabia Saudită

Alegeri în premieră cu femei în Arabia Saudită

Premiera saudită s-a dovedit un bun prilej pentru oştirea gazetarilor cuminţi din vest să exulte, să se extazieze şi să publice pasionate comentarii, exaltând progresul.

Comentariile multora exprimă aceeaşi debordantă euforie pe care le-a stârnit-o şi ceea ce nu puţini politicieni, precum şeful PE, Martin Schulz, afirmă a fi ”gravul eşec” al Frontului Naţional în cel de-al doilea tur al scrutinului regional francez.

E-adevărat că, în ziua de graţie de sâmbătă, 12 decembrie 2015, Arabia Saudită a permis pentru prima dată în istorie unui grup de nouă sute de femei acoperite de burci, sau mai precis de hijab şi de niqab, să se alăture altor 6.000 de oameni, de această dată bărbaţi, să voteze şi să fie, culmea, votate în alegeri comunale. A relata această poveste n-are nicio legătură cu politc incorecta recitare a poeziei despre zece negri mititei. În capitală s-au ales chiar trei femei, alte două – şi-au adjudecat mandate în oraşul Djidda, iar la Mekka, oraşul cel mai sfânt, islamic, una a ajuns să obţină un mandat în importantul parlament local.

Ei bravos. E o clipă mare, oameni buni. Trăim momente importante. Ai zice, ascultând diverse comentarii, că s-ar fi arătat zorii democraţiei. Ai spune că se întrezăreşte aurora, mirifică, a reformei islamului. Ai crede că se crapă în fine de ziuă în ţara wahabitismului. Cea care, extrăgându-şi legitimitatea din paza Mekkăi şi a Kaabei, a dat lumii ideologia născătoare de salafism de tipul al Quaidei şi al Statului Islamic. E statul care a răspândit pe meridiane specia de extremism sunit dând azi Europei bătăi de cap poate mai mari chiar decât cele suscitate de fundamentalismul iranian.

De ce să nu fim euforici? În fond dreptul femeilor de a vota în Europa s-a cucerit tardiv. Adjudecarea lui îmi pare contemporană cu „omul recent”, descris, de asemenea recent, de H.R. Patapievici. Americanii îl au abia din 1919 sau 20. Marea Britanie, leagănul modernei democraţii europene, l-a introdus doar in extremis, în 1928, după decenii de revoluţie a sufragetelor, ce n-a rămas fără o seamă de victime.

În Elveţia, modelul democraţiei consensuale, a mai fost nevoie de încă aproape o jumătate de secol, înainte ca gospodinelor să li se permită, în 1970, să-şi depună buletinele de vot. Demersul a avut rezultate, să recunoaştem, pe alocuri, paradoxale, dacă nu de-a dreptul înspăimântătoare, pentru corectitudinea politică. Căci multe au votat în referendumul confederaţiei privind minaretele în favoarea interdicţiei lor, aşa cum s-au pronunţat majoritar şi pentru limitarea imigraţiei în alt plebiscit helvet monitorizat cu starşnică atenţie de paznicii ideologici ai PC.

Dar hai să fim serioşi. Arabia Saudită e la fel de departe de englezii şi elveţienii veacului trecut şi de egalitatea în drepturi, precum integrarea evreilor germani, gen Henry Kissinger, în societatea americană de absorbţia eşuată a magrebinilor din suburbiile franceze, în cea a Hexagonului din acest secol XXI.

Revista der Stern publica luni o listă de interdicţie care continuă să le îngrădească libertatea reprezentantelor sexului frumos. Cărora nu li se permite, între altele, nici să conducă un automobil, nici să călătorească neînsoţite, să se mărite pe cont propriu, cu cine ar dori, să lucreze ori să divorţeze cum şi când le taie capul, să se arate în public fără voal, să iasă la cafea cu un bărbat străin de trib.

Unde să punem că, alături de Turcia şi Qatar, Arabia Saudită trece drept finanţatorul principal al Statului Islamic, cel clădit pe islamofascism? Se miră oare cineva că, şi din această cauză, imaginea statului saudit a coborât la o altitudine mai joasă chiar decât cea, de-a dreptul infernală, a Mării Moarte? Că tirania de la Riad nădăjduieşte s-o ridice niţel, introducând votul fără urmări reale al femeilor? Dar că mulţi europeni se arată reticenţi când li se iau cu asalt ţările de sute de mii de refugiaţi din care nu puţinin îndoctrinaţi de salafism, deşi Franţa n-a reuşit să-şi integreze, timp de decenii, segmente importante din imigraţia celor şase milioane de nordafricani?

În acest context e, categoric, prematură bucuria celor care au răsuflat uşuraţi pentru că Frontul Naţional n-a parvenit la cârma nici uneia din marile regiuni franceze. Extremiştii din Hexagon, care îmbină tendinţele fascistoide şi comunistoide cu o priză generoasă de populism şi putinism au fost blocaţi la mantinelă, literlamente, în ultima clipă, de frica de radicalism politic indusă şi exacerbată în rândul electoratului republican, francez.

Unul, la care clasa politică a apelat în disperare de cauză să se prezinte la urne deşi, ca alte electorate europene, a fost trimis în corzi, e ameţit şi dă din colţ în colţ, nu doar din pricina deceniilor de proastă gestiune a integrării imigraţiei, cu precădere musulmane, ci şi din pricina îndoctrinării sale.

La dispariţia unui gânditor de clasă, ca Benedict Anderson, autorul Comunităţilor Imaginate, mort zilele trecute în Indonezia, e adecvat să punem degetul pe rana acestei funeste îndoctrinări. Lui Anderson îi datorăm în bună parte înţelegerea greşelii majore care este demonizarea patriotismului, de către o gândire post-naţională ce pretinde, progresist, că a-ţi iubi ţara ar ţine, chipurile, de-o încremenire maladivă în vetust. Că ar fi un impuls anti-uman, o cantonare în patologie aborigenă, ce s-ar cere defosată grabnic din societăţile deschise.

Se înşeală amarnic cei care cred, ca Martin Schulz, că Marine le Pen e „un uriaş părelnic”. E-adevărat că a umflat-o cu pompa orbirea faţă de realităţi a adversarilor politici democraţi. Că a pierdut doar fiindcă s-a aliat ad-hoc stânga cu dreapta moderată nu e chiar mare scofală, de vreme ce extremiştii şi-au adjudecat mai multe milioane de voturi decât oricând.

Or, dacă la Berlin, Paris şi Bruxelles superbia elitei post-naţionale, cea politic corectă, îşi va perpetua vechile manevre, încercând să se menţină autist şi oportunist în turnul ei de fildeş, la adăpost de realităţi, prin aruncat de praf în ochi, fascismul chiar riscă să redevină soarta Europei.