1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Revoluţiile izbucnesc în stradă, internetul este doar instrumentul"

24 iunie 2011

Globalizarea, drepturile omului şi media - în jurul acestor trei cuvinte-cheie s-au derulat cele trei zile de dezbateri ale Deutsche Welle Global Media Forum, conferinţă organizată la Bonn.

https://p.dw.com/p/11iDi
Erik Bettermann - directorul general al DW la finalul forumului
Erik Bettermann - directorul general al DW la finalul forumuluiImagine: DW

Preşedintele director general al Deutsche Welle, Erik Bettermann, a propus, la finalul dezbaterilor, crearea unei alianţe globale pentru drepturile omului.

"Fără drepturile omului nu există societate civilă. Fără societate civilă nu există securitatea dreptului şi nici bunăstare economică. Vasul comunicant dintre acestea trebuie să fie media".

A fost unul dintre argumentele folosite, în discursul de rămas bun rostit, la finalul conferinţei de la Bonn, de către preşedintele director general al Deutsche Welle, Erik Bettermann, pentru a face media să-şi ia în serios rolul de apărător al drepturilor omului.

În cele peste 50 de evenimente derulate sub egida Deutsche Welle Global Media Forum s-a discutat despre traficul de carne vie, despre libertatea în internet şi despre victimele traficanţilor de droguri latino-americani.

Jurnaliştii au putut participa şi la workshopuri cu aplicaţii practice - de exemplu, cum să relatezi despre încălcările drepturilor omului fără să lezezi demnitatea victimelor.

Rolul noilor medii şi al reţelelor sociale, oportunităţile, riscurile şi graniţele acestora, au revenit în discuţii de fiecare dată, indiferent de subiectul iniţial. După întreg elanul generat de avalanşele de ştiri despre revoluţiile arabe, Lina Ben Mhenni, tunisianca devenită celebră pentru că a transmis, prin intermediul internetului, veşti din ţara sa, într-o vreme în care dictatura încă nu picase, câştigătoare, acum, a marelui premiu Best of Blogs, a avertizat asupra unei percepţii superficiale. O percepţie care, de fapt, sacrifică oamenii şi adevărul: “Nu este o revoluţie Facebook sau Twitter. Este o revoluţie a poporului. În Tunisia totul a izbucnit în stradă. Internetul nu a fost decât un instrument“.

Şi ediţia de anul viitor a Deutsche Welle Global Media Forum va avea ca punct central drepturile omului - mai exact, dreptul la educaţie. Julia Galvao Alvinho, din Portugalia, crede că e important să baţi mereu această monedă - "mai ales că, în ultimii zece ani, agenda drepturilor omului a cam fost abandonată de pe agenda media".

Autor: Matthias von Hein / cş
Redactor: Petre M. Iancu