Revistele ISI, rețea de fraudă academică

Iată o știre grozavă: o cercetătoare din Franța în vârstă de 91 de ani a obținut titlul de doctor cu o teza de istorie socială recentă. E vorba despre Colette Bourlier care a studiat situația muncitorilor imigranți din Besançon în ultima jumătate a secolului trecut (The Guardian).

Dar nu atât vârsta cercetătoarei este de reținut sau tema investigației, ci faptul că titlul de doctor mai poate fi înțeles ca o încununare a carierei, ca o formă de recunoaștere a unei înalte competențe, cu o valoare în sine, netranzacționabilă. Colette Bourlier nu mai poate obține niciun avantaj practic de pe urma acestui titlu, nici măcar sub raport academic. La 91 de ani, titlul de doctor este ceva gratuit și, prin urmare, absolut.

Nu există poate exemplu mai contrastant prin comparație cu decăderea dramatică a titlurilor academice din toată lumea și în special din România, unde doctoratul se află la polul opus. Dacă pentru cercetătoarea din Besançon, doctoratul nu are decât valoare în sine, în România tinde să aibă o valoare aproape exclusiv tranzacționistă. E o monedă cu care posesorul cumpără un serviciu mai bine plătit, un post academic mai înalt, și în general se cațără în pozițiile instituționale cele mai avantajoase. În sine însă nu valorează nimic, deoarece nu s-a bazat pe niciun efort personal, pe nicio cercetare, fiind o jalnică compilație de texte mai mult sau mai puțin ingenioasă. Și ca să fim mai riguroși, e vorba de o monedă calpă, dar care continuă să circule și să aducă benficii grație unui acord social foarte larg. Câtă vreme societatea e de acord să folosească această monedă (diplomele de toate tipurile), ea valorează mult, adică exact atâta cât poate tranzacționa.

Așa se explică rezistența foarte mare a societății românești la recenta campanie de condamnare a plagiatelor. În ciuda tuturor presiunilor, ministrul Educației nu a reușit să întreprindă ceva decisiv, pierzându-se în proceduri și lăsând cumva lucrurile să se rezolve de la sine. Dar stilul acesta ocolitor și evaziv nu trebuie privit doar ca o trăsătură de caracter a ministrului, ci ca pe un răspuns al Guvernului la o nevăzută, dar puternică opoziție a mediului academic. E ca și cum ar veni cineva să confiște valuta, așa cum bine știm că s-a mai întâmplat. E de înțeles atunci că toți deținătorii de valută vor căuta să se protejeze.

Așa cum am mai spus însă nu plagiatul în sine este marea problemă, el nefiind decât un caz particular al fraudei academice, care ia chipuri extrem de versatile și despre care aflăm treptat tot mai multe lucruri.

La începutul lunii martie, 70 de cercetători din domeniul matematicii au adresat Ministerului Educației un memoriu în care sunt semnalate câteva procedee de fraudare și care solicită o reevaluare mai exigentă a listei de reviste indexate ISI. ”Politica de a folosi indicatori bibliometrici - se arată în memoriu - a constituit un progres la momentul adoptării sale, prin faptul că evaluarea publicațiilor a devenit mai puțin subiectivă. Din păcate, a devenit evident în cei zece ani scurși de atunci că simpla aplicare a indicatorilor bibliometrici drept criterii de selecție nu este suficientă. Numărul revistelor indexate ISI românești a explodat, crescând de la 7 la 56 în intervalul 2006-2016. Se poate presupune că multe dintre aceste reviste au drept scop principal acumularea de articole și citări ISI și, cel mult secundar, publicarea unor rezultate științifice de calitate. Același fenomen a avut loc și în străinătate, cu precădere în țările asiatice fără tradiție științifică puternică.”

Intervievat de Pressone.ro cercetătorul Sergiu Moroianu, de la Institutul de Matematică al Academiei spune că: ”Efectul asupra credibilității oamenilor de știință din România în raport cu colegii din străinătate este catastrofal. E mai rău decât efectul poveștii romilor care au mâncat lebede la Viena (poveste inventată, se pare) asupra imaginii României în Europa de vest!” (”Metoda Suveica în cercetare: rețea de reviste care se citează între ele”, Codruța Simina)

Dar acesta este efectul dureros de suprafață, căci ceea ce contează în cele din urmă e devalorizarea cercetării autentice. Și aspectul cel mai important din acest exemplu este că una din cauzele degradării vieții academice este chiar reforma modernizatoare din ultimul deceniu, care a introdus criterii cantitative (indicatori bibliometrici) de evaluare a performanței intelectuale. Modernizarea aplicată pe un teren fără tradiție intelectuală solidă, la fel ca în atâtea alte domenii, produce efecte contrare celor sperate. Aviz amatorilor de reforme cu orice preț din Ministerul Educației.