1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Revistele culturale - doar un lux?

Reprezintă iubitorii de cultură o minoritate? Dacă da, atunci de ce pînă şi în unele democraţii, drepturile lor nu sunt respectate şi satisfăcute la fel ca cele ale restului minorităţilor?

Cu resemnare, fără proteste publice, fără apeluri disperate, fără lacrimi, lumea civilizată asistă la reducerea tot mai masivă a fondurilor publice alocate culturii.

În situaţii mai speciale, în cazuri mai izolate, chiar la aservirea culturii, finanţată încă de mîna publică, unor ţeluri şi criterii care nu mai au prea mult de-a face cu autenticele valori şi cu deplina libertate de expresie.

Dar, cum un rău nu vine niciodată singur, la fel de neputincioşi asistă cititorii segmentului premium al presei scrise, tipărite pe hîrtie, la dispariţia unor publicaţii de prestigiu, precum hebdomadarul Newsweek sau ziarele Financial Times Deutschland şi Frankfurter Rundschau. Lista rămîne, din nefericire, deschisă. Supravieţuirea publicaţiilor doar în spaţiul digital nu poate fi decît parţial consolatoare.

In aceste împrejurări, lectura unei reviste europene de cultură, precum LETTRE INTERNATIONAL, în cazul dat ediţia germană, avînd un format încă mai mare decît pandantul ei românesc, este dublată de sentimente de teamă şi bucurie.

Teama că într-o bună zi, din lipsă de fonduri, de subvenţii sau donaţii, publicaţia de înaltă ţinută estetică şi intelectuală ar înceta să mai apară. Bucuria că revista trimestrială europeană încă mai există, încă mai apare în Germania, Italia, Spania, Ungaria şi fireşte, în România, făcînd loc în cuprinsul ei, în fiecare număr, şi contribuţiilor unor intelectuali şi artişti „autohtoni”.

Paralelisme: Corneliu Baba şi Heiner Müller

Numărul 99, ultimul din anul 2012 al ediţiei germane a revistei LETTRE INTERNATIONAL, mi s-a părut deosebit de reuşit, poate şi sub incidenţa crizei în care a intrat presa scrisă. Dincolo de acest criteriu conjectural însă, acest număr este întru totul izbutit prin înalta ţinută intelectuală, prin funcţiile revelatoare sau cognitive ale fiecărui text în parte. Şi prin elementul surpriză ce nu lipseşte din cuprins. De pildă, eseul colaj sau mai degrabă palimpsestul cu multe note de subsol despre pictorul Corneliu Baba şi dramaturgul Heiner Müller, text semnat de Mark Lammert. Autorul este convins de funcţia taumaturgică a artei, considerată un antidot la angoase. Teza este demonstrată, în cazul pictorului român ca şi în cel al dramaturgului german, prin fragmente interpuse de text din însemnările celor doi artişti, prin amintiri legate de împrejurările în care autorul eseului i-a cunoscut şi reîntîlnit, sau prin decupaje din scrierile unor contemporani precum André Malraux, Curzio Malaparte…

Pe Corneliu Baba, autorul eseului, profesor la Institutul de Arte Plastice din Berlin, l-a cunoscut personal, l-a vizitat în repetate rînduri şi la Bucureşti, i-a admirat şi interpretat pînzele, citînd, între alte exegeze, şi decriptarea de către Andrei Pleşu a gamei cromatice folosită de marele pictor român. În aparatul bibliografic al eseului lui Lammert se regăsesc trimiteri şi la textele altor scriitori sau istorici de artă români: Pavel Şuşară, Ana Blandiana, Henry Mavrodin.

Lammert desluşeşte în opera de tinereţe a lui Corneliu Baba două tendinţe: cea a picturii religioase de sorginte bizantin-ortodoxă şi influenţa academică, datorată profesorului său Nicolae Tonitza, aflat, la acea vreme, la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase din München.

Mark Lammert este familiarizat şi cu istoria României, îl citează, între alţii, şi pe controversatul Curzio Malaparte care, în romanul său Kaputt, scris în 1944, întrevedea în români un popor simpatic, nobil, un neam de ţărani simpli şi prietenoşi. Ar fi de dorit ca rafinatul eseu-palimpest al lui Mark Lammert să apară în traducere şi în ediţia română a revistei LETTRE.

Revoluţii false, recuperări primejdioase

La fel cum, mai mult decît recomandabile, ar fi şi restul contribuţiilor incluse în ediţia germană. Bunăoară, comentariul lui Sergio Benvenuto despre stadiul actual al democraţiei în lume. Filozoful italian se întreabă dacă democraţia este sau nu sortită eşecului, răspunsul rămînînd în coadă de peşte, dar flancat de speranţa ca istoria să contrazică teza biologistă conform căreia homo sapiens nu poate întemeia o societate cu adevărat conformă principiului egalităţii.

De la New York, Tom Engelhardt descrie cu sarcasm cazul generalului David Petraeus, a cărui mărire şi decădere poate fi citită în două registre: ca istorie şi ca farsă.

Revoluţiile arabe sunt radiografiate de Hussein Agha şi Robert Malley, doi experţi în istoria şi realităţile acestei regiuni căzută pradă unor convulsii dramatice cu final deschis. Diagnosticul pus nu este deloc încurajator: roata istoriei este dată înapoi, islamul recuperează terenul pierdut, cîştigă parcele noi, iar rebeliunile din Tunisia, Libia ori Egipt au, la urma urmei, prea puţin de-a face cu ceea ce se înţelege printr-o revoluţie.

Despre panica identitară, formele haosului şi recrudescenţa religiei scrie filozoful ceh Václav Bélohradsky, despre secretele bursei furnizează detalii Donald Mackenzie. Istoria Orientului Apropiat şi dubla morală a occidentului stau în miezul interviului acordat revistei de Etel Adnan, scriitoare şi plasticiană cosmopolită, născută la Beirut.

Mai reconfortantă este lectura notelor de călătorie pe Dunăre, de la Linz la Viena, semnate de Bora Cósic sau magia, poezia şi natura descoperite de Vassili Golovanov la Marea Caspică.

Natură şi cultură

Conform unei excelente tradiţii, revista LETTRE INTERNATIONAL rezervă şi beletristicii locul cuvenit. În deschiderea numărului 99 este publicat un text de Antonio Tabucchi, iar în interior o amuzantă şi inteligentă înscenare memorialistică semnată de Georg Stefan Troller. Autorul, născut la Viena, un adevărat cetăţean al lumii, simulează în registru ficţional interviuri şi întîlniri cu vedetele vremii: Louis-Ferdinand Céline, Marlene Dietrich, cuplul Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir, Groucho Marx, totul culminînd cu un autointerviu, în oglindă. Din cuprinsul revistei nu lipsesc nici superbe fotografii şi ilustraţii, între care şi reproducerile unor creaţii suprarealist-dadaiste ale lui Daniel Spoerri, artist originar din România.

Şi cum în 2013 se împlinesc două secole de la naşterea compozitorului Richard Wagner, ultimul număr al revistei pe anul 2012 se opreşte asupra unor interferenţe estetice inedite: întîlnirea lui Meyerhold, Eisenstein şi Bulgakov cu opera wagneriană.

Numărul 99 al revistei, cunoscută şi sub sigla LI, face cititorului o invitaţie irezistibilă la o lectură completă - da capo al fine. Ceea ce, în zilele noastre, ar putea trece în ochii utilizatorilor învederaţi ai noilor medii şi metode de comunicare drept un obicei învechit, iar pentru semenii noştri cărora le lipseşte timpul spre a citi pe îndelete şi reviste, un adevărat lux. Un lux necesar pentru o anumită minoritate ale cărei drepturi se cer respectate chiar şi (dacă nu mai ales) în vremuri de criză…