1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Revista Presei

Sumitul tripartit germano-franco-britanic de la Berlin şi temerile restului membrilor Uniunii Europene de un eventual directorat sau triumvirat - reţin azi din plin atenţia analiştilor politici ce-şi publică opiniile în ziarele germane şi străine. Dar ca deobicei, se profilează la orizontul actualităţii şi alte evenimente cum ar fi în Germania, chestiunea nerezolvată încă a taxei de autostradă şi dezasturl financiar provocat de acest eşec.Nu lipseşte nici azi tema recurentă a hegemoniei politice a Americii , relaţiile acesteia cu bătrînul continent.Semnalăm de asemenea publicarea in FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG a doua articole referitoare la România: scandalul în jurul trustului editorial Rangier, şi translarea spre răsărit a frontierei sărăciei în Europa după aderarea în acest an a noilor membri, ajutoarele regionale de dezvoltare acordate zonelor mai sărace ale continentului devenind după 2007, cînd este programată aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, o prioritate de vîrf.De asemenea, în ediţia sa de azi, cotidianul FINANCIAL TIMES emite opinii critice la adresa premierului Adrian Năstase şi a felului în care au decurs procedurile de angajare a concernului american Bechtel în construirea unui tronson de autostradă în România.

Dar despre acest subiect detalii în grupajul nostru de ştiri economice.

Să revenim la tema numărul unu a zilei:
întîlnirea Blair Chirac Schroder, de la Berlin menită, în optica cotidianului OSTSEE ZEITUNG să convingă ţările mici ale Uniunii de necesitatea de a fi conduse de cele mari.
KOLNISCHE RUNDSCHAU consideră decisiv un alt aspect şi anume, faptul că antanta celor trei să nu aducă prejudicii ci avantaje celorlalţi.Or, perdantul principal este chiar Germania findcă Schroder este membrul cel mai slab al triadei, pornind şi de la simplul fapt că Franţa şi Marea Britanie sunt puteri nucleare iar republica federală nu. Italia a reacţionat alergic la summitul tripartit de la Berlin şi de aceea GENERAL ANZEIGER din vechea capitală germană, oraşul Bonn - ţine să facă următoarea precizare : italienii sunt europeni convinşi - Berlusconi, nu.
NEUE OSNABRUCKER ZEITUNG recomandă statelor care emit critici la adresa aşa zisului triumvirat să-şi rezolve propriile teme de casă şi anume să contribuie la consolidarea şi nu la fragilizarea Europei.Iar celor trei WESTDEUTSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG le recomandă un plus de delicateţe şi tact.Din Franţa PARIS NORMANDIE este înclină să creadă că nimeni nu consestă necesitatea unui nucleu forte al Europei în timp ce de la Madrid EL PAIS susţine sus şi tare că Europa ca realitate globalizată, aparţine tuturor.
.Varianta contrară ar echivala cu sfîrşitul Europei.
DAILY TELEGRAPH de la Londra întrevede şi unele subtilităţi politice ale trioului Schrdoer Chirac Blair şi anume, transformarea premierului britanic într-o punte de legătură cu America, perturbată după războiul din Irak.Iar dacă de un directorat poate fi vorba atunci acesta nu poate fi decît cel franco - german -opinează restrictiv LE FIGARO . Conciliant, de la Copenhaga ziarul POLITIKEN întrevede în summitul tripartit de la Berlin încercarea de reînviorare a Europei zguduită de crize.Una minoră dar recentă este generată de politica bugetară a Uniunii: Germania s-a temut ca programele de ajutoare regionale destinate regiunilor sărace ale Europei vor prejudicia noile landuri.Temerile sunt spulberate între timp relevă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG , în ale cărui pagini întîlnim azi şi articolul despre scandalul iscat de afirmaţia făcută de tenismenul Roger Federer, care ar fi suferit un şoc cultural sosind din însoritul Melbourne în Bucureştiul cenuşiu bîntuit de haite de cîini vagabonzi.
Opinia, publicată în cotidianul Blick aparţinînd trustului editorial Ringier care este puternic angajat pe piaţa românască a stîrnit mînia preierului Năstase necesitînd intervenţia ambasadorului Elveţiei în România .Inaltul diplomat elveţian a fost nevoit să nuanţeze imaginea:
faptele au fost parţial exagerate sau pur şi simplu eronat prezentate .In schimb premierul Năstase a fost la rîndul lui criticat în paginile cotidianului FINANCIAL TIMES aşa cum am menţionat deja .Cum şi de ce - aflaţi din grupajul de ştiri economice. Incheiem revista presei oprindu-ne asupra unei teme economice cu imense implicaţii politice şi sociale: eşecul sistemului de taxare a utilizatorilor autostrăzilor din Germania însumat la 6,5 miliarde de euro pînă la ora actuală - aşa cum scrie ABENDZEITUNG negru pe alb, azi.El ar fi simptomatic pentru degringolada politică şi economică a actualei coaliţii roşu verde şi ar aduce imense prejudicii mărcii made in Germany opinează HANNOVERSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG .
Săptămînalul DIE ZEIT în ediţia sa de azi îi învinuieşte pe germani că ar vedea totul în negru şi că ar căuta mereu în toate nod în papură, fiind cuprinşi pe de-asupra de viziuni catastrofice. In Germania nu se schimbă nimic pînă nu se produce o catastrofă iar dacă totuşi se schimbă ceva, atunci tocmai schimbarea este percepută drept catastrofă. Cum poate fi străpuns acest cerc vicios ? Prin realism şi pragmatism recomandă săptămînalul citat.

  • Data 19.02.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1A6
  • Data 19.02.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1A6