1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

Revista 22: Securitatea şi rutina răului

Într-un amplu interviu, Gabriel Liiceanu, face referiri la volumul său intitulat „Dragul meu turnător“, la dosarul său de Securitate şi anunţă că a intentat un proces ofiţerului de Securitate Ion Pătrulescu.

default

Herta Müller şi Gabriel Liiceanu, la o dezbatere desfăşurată în 2010 la Bucureşti, pe tema dosarelor de Securitate

Ați căutat explicația răului în volumul Dragul meu turnător. Ați găsit-o?

Atât cât poate mintea noastră să găsească explicația a tot ce e mai rău în istoria speciei umane: răul. Ultimele două capitole sunt dedicate acestei probleme. Specia umană, în substratul ei biologic, este o specie cu un grad foarte înalt de agresivitate intraspecifică. Asta a spus-o un biolog de talia lui Konrad Lorenz. O agresivitate intraspecifică, spune Lorenz, comparabilă numai cu cea a șobolanilor, care se întreucid pe clanuri, pe familii, total opusă comportamentului intraspecific al gâștelor sălbatice, caracterizat prin grija pentru fiecare individ al speciei, prin solidaritate, compasiune etc. Un adevărat „comportament creștinesc“ la scara animală. În cazul omului, comportamentul gâștelor lorenziene nu poate fi indus decât prin civilizație, prin coduri religioase și morale, sabotate la tot pasul de-a lungul istoriei de răbufniri ale fondului intraspecific agresiv. Adevărul sintagmei homo homini lupus apare atunci la lumină în toată grozăvia lui.

Ei bine, credința mea e că, folosind ideologia ca armă („lupta de clasă“), comunismul a reușit să evacueze în zece ani câteva milenii de morală iudeo-creștină care creaseră – asta fiind cea mai importantă invenție a speciei umane – conștiința.

Dar ce e conștiința? A te „perpeli“, așa cum spuneți în carte?

E faptul de a-ți păsa. Faptul de a nu-ți fi indiferent rezultatul acțiunilor tale asupra altora, a semenilor tăi, a celorlalți asemenea ție. De a avea, spun eu, tranzitivitatea gestului propriu, de a-ți reprezenta ce produce el în cel pe care-l vizează. Conștiința e modul prin care oamenii au reușit să învingă comportamentul egoist cel mai cras (care poate merge de la însușirea hrăpăreț-animalică a bunului celuilalt până la uciderea lui) și să-l înlocuiască cu un comportament compasiv: mila, venirea în ajutor, binefacerea, grija, iubirea, facerea deliberată a binelui, punerea în slujba celorlalți etc. Conștiința morală a apărut în Vechiul Testament (vezi legământul de pe muntele Sinai) și s-a rafinat și sistematizat în Noul Testament. Iar apoi, când s-a secularizat, în iluminismul secolului XVIII, și a devenit conștiința morală a filozofilor, ea a rămas înscrisă în fibrele comportamentului uman într-o formă laică, dar păstrând în conținut urma originii ei explicit-religioase. Altfel spus, Dumnezeu a continuat să existe chiar și după ce a fost ucis. Asta înseamnă că, atunci când facem ceva rău, ne perpelim chiar și dacă nu credem că există un tribunal extramundan în fața căruia vom da seama.

Acest tribunal, fictiv sau nu, a dispărut în comunism. În comunism „s-a dat drumul la crimă“ în numele unei ideologii a urii. Dacă celălalt nu mai e seamănul, ci dușmanul, a-l ucide e un lucru bun, nu unul rău și condamnabil. Ăsta, cred eu, este mecanismul răului care a făcut cu putință răul în comunism și care a permis apariția unei categorii de mutanți: oamenii care nu se mai perpelesc interior când fac răul. Ba chiar îl fac sistematic. Uneori, convinși că excluzând, prigonind, ucigând fac binele (comunismul fanatic, mânat de crez ideologic). Alteori, nefiind vorba de niciun crez (și acesta e cazul comunismului în România, unde n-a existat o cultură politică a stângii), dar aliniindu-se răului istoric și făcând răul din lichelism, fără nicio altă credință decât credința în binele propriu obținut pe spezele răului făcut altora.

Citiţi interviul integral pe revista22.ro accesând linkurile de mai jos.

Link-uri www