1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Revigoarare economică a Germaniei

Guvernul şi Banca Naţională a Germaniei sunt unanim de părere că Republica Federală a depăşit perioada de stagnare economică în care se afla. Atât executivul cât şi Deutsche Bundesbank prevăd pentru anul viitor o relansare a economiei, care nu se va mai baza doar pe exporturi. Şi experţii în domeniu estimează că Germania va avea în 2005 o creştere economică de 0,8% iar în 2006 chiar de 1,2%

Ultimul raport asupra situaţiei economiei al ministrului Wolfgang Clement

Ultimul raport asupra situaţiei economiei al ministrului Wolfgang Clement

La ultimul său raport privitor la conjunctura economică a Germaniei, actualul ministru al economiei Wolfgang Clement a renunţat la optimismul exagerat de care a dat dovadă până în prezent. Pentru prima oară de la preluarea funcţiei, Clement nu a estimat creşterea economică a Republicii Federale de a fi peste nivelul prognozat de instituţiile economice. Ministrul s-a aliniat părerii experţilor, care prevăd pentru anul 2006 o creştere economică de doar 1,2%. Wolfgang Clement a corectat astfel descendent ultima sa declaraţie cu 0,4%.

Estimările experţilor sunt însă un bun început pentru viitorul ministru Edmund Stiober. Acestea sunt baza pe care viitorul guvern va calcula venitul din impozite al statului şi va forma bugetul pe anul viitor.

Nici în calculul bugetului de stat nu se prevăd surprize negative. De câteva luni, veniturile din impozite se află peste nivelul prevăzut de guvern – o dovadă în plus că economia germană este pe cale de a se relansa.

Pentru noul guvern, aceste date sunt îmbucurătoare, mai ales dacă se ţine cont de faptul că bugetele din anii anteriori au fost sistematic depăşite, ceea ce a dus la creşterea continuă a deficitului bugetar.

Economia germană, care a început anul prin stagnare, şi-a revenit surprinzător. Cu toate că preţul ridicat al petrolului a încetinit ritmul de creştere – ceea ce nu este de mirare – relansarea nu a putut fi oprită pe termen lung. Dimpotrivă: în fiecare semestru sporul economic devine din ce în ce mai clar.

Prima care profită de relansare este industria, care se bucură nu numai de exporturi ci şi de revigorarea investiţiilor interne.

Toate acestea vor duce şi la o revigorare pe piaţa muncii. Datele statistice arată că o creştere de doar un procent a economiei duce deja la creearea de noi locuri de muncă, chiar dacă la început, majoritatea noilor joburi vor fi doar cele cu salariu mic. Însă speranţa unui loc de muncă şi stabilitatea unui venit constant, vor avea ca efect direct o revigorare a consumului intern, care reprezintă aproape o jumătate din Brodusul Intern Brut.

Chiar dacă semnele relansării economice sunt încă vagi, calculele experţilor în domeniu arată că Germania porneşte încet dar sigur pe drumul cel bun.

  • Data 24.10.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadski/ Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Gg
  • Data 24.10.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadski/ Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Gg