1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Revenirea crizei europene

Sub acest titlu, Die Welt avertizează că moneda comunitară euro este ameninţată de noi pericole.

default

"Dacă Europa este o familie, atunci această familie ascunde un secret întunecat", scrie cotidianul berlinez, care se grăbeşte să dezvăluie secretul - îndatorarea peste măsură. În timp ce Grecia pare a fi devenit uin "elev model", făcând mai mari progrese decât s-a crezut în ce priveşte reducerea muntelui de datorii, Irlanda, urmată de Portugalia, sunt în momentul de faţă "copiii problemă" ai Uniunii Europene, care "foarte lesne ar putea ajunge în situaţia Greciei".

Noile acţiuni anti-occidentale întreprinse în lumea islamică îi preocupă astăzi pe comentatorii de presă germani. Acţiuni generate de intenţia unui pastor din Florida de a arde în public Coranul, intenţie la care a renunţat până la urmă.

Kölner Stadt-Anzeiger vorbeşte de "capcana fricii" în care a căzut Occidentul şi arată că a fost nevoie de un simplu anunţ al unui pastor de provincie pentru ca Vestul să fie cuprins de teama unor acte de răzbunare din partea islamiştilor. "De aceea ne grăbim să ne cerem scuze, ceea ce, scrie ziarul renan, are trăsături psihotice".

Pe prima sa pagină, Frankfurter Allgemeine Zeitung consideră, în editorialul semnat de Klaus-Dieter Frankenberger, că "rănile Americii", la nouă ani de la atentatele din 11 septembrie, "nu s-au vindecat cum trebuie". Autorul mai constată, în contextul discuţiilor aprinse pe tema deschiderii unui centru de cultură islamic nu departe de Ground Zero şi a protestelor declanşate de anunţul pastorului din Florida, că apelurile repetate la toleranţă, cum este şi cel recent al preşedintelui Obama, nu prea dau rezultate. Obama subliniase că nu o religie, în speţă cea islamică, a fost autorul atacurilor de la 11 septembrie, ci o grupare teroristă islamistă.

Rezultatul referendumului din Turcia este un alt subiect comentat pe larg astăzi în ziarele germane. "Electoratul turc se pronunţă pentru mai multă democraţie", scrie pe prima sa pagină Süddeutsche Zeitung. Cotidianul münchenez apreciază că, prin acceptarea reformei constituţionale propuse de formaţiunea premierului Erdogan, AKP, Turcia scapă de "mult balast" din trecut.

Frankfurter Rundschau salută de asemenea faptul că prin modificarea legii fundamentale din Turcia va fi redusă influenţa armatei. Tagespiegel din Berlin atrage atenţia că cele 58 de procente în favoarea reformei reprezintă un "triumf" pentru Recep Tayyip Erdogan.

Frankfurter Rundschau comentează un alt rezultat, de data aceasta al unui studiu efectuat de Camera de Industrie şi Comerţ din Germania, potrivit căruia tot mai mulţi oameni de origină străină devin întreprinzători. Tot Camera de Comerţ arată că în Germania imigranţii creează în cursul acestui an 150.000 de locuri de muncă prin întreprinderile pe care le deschid.

În sfârşit, Der Standard din Viena publică un reportaj realizat într-o tabără de romi situată la nord de Paris şi arată că, în urma disucţiilor purtate, romii nu vor nicicum să se întoarcă în România, în ciuda declaraţiilor oficiale ale guvernanţilor francezi.

Numeroase ziare aduc astăzi un omagiu cineastului Claude Chabrol, decedat ieri la Paris la vârsta de 80 de ani, unul din părinţii Nouvelle Vague. Frankfurter Allegemeine Zeitung vorbeşte de marele "maestru" al filmului francez, readucând în memoria cititorilor "scene de neuitat" din filmele sale de referinţă.

"Nu să schimbe lumea a fost intenţia lui Chabrol, ci să arate de ce aceasta nu se schimbă", scrie la München Süddeutsche Zeitung, pentru ca Die Welt să-l numească un "entomolog", un cercetător care se ocupă de studiul insectelor.

În paginile de foileton ale ziarelor este prezentată şi pelicula "Somewhere" a Sofiei Coppola, care a câştigat Leul de Aur la Veneţia. Die Welt publică un amplu interviu cu cineasta americană. Acelaşi ziar berlinez îşi opreşte atenţia şi asupra noului roman semnat de Michel Houellebecq, "La Carte et le Territoire", care a fost primit, surprinzător, cu considerabile "rezerve" în Franţa.

Autor: Medana Weident
Redactor: Ovidiu Suciu