Revenirea în civilizație. Corespondență de la București | România | DW | 21.01.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Revenirea în civilizație. Corespondență de la București

Ce au însemnat mega-protestele de sâmbătă seara, calificate de unii tineri drept ‘’Revoluția generației noastre‘’? Un pas mic pentru omenire, dar un salt uriaș pentru români.

‘’Bunul Dumnezeu și-a întors fața spre români”, își vor fi spus nu puțini din credincioșii ieșiți în stradă cu zecile de mii, în seara zilei de 20 ianuarie 2018, să sfideze frigul, ninsoarea și un regim corupt, delincvent și ticălos.

‘’De ce oare‘’, se vor fi întrebat alții, ‘’s-au adunat toți acești bucureșteni și oaspeți din toate colțurile țării ori din afara ei, tineri și bătrâni, bolnavi și sănătoși, înghețați și indiferenți la ger, veseli și triști, combativi și disperați, zgribuliți și expansivi?‘’

De ce, pașnici dar hotărâți, au luat cu asalt, sub ochii neîmblânziți ai jandarmilor călare, mai întâi Piața Universității, iar apoi Piața Constituției din fața clădirii Parlamentului, o “casă“ zisă cândva, antifrastic, a “Poporului“, când de fapt era a dictaturii ceaușiste, înainte de a deveni a dictaturii majorității?

Scandările oamenilor n-au lăsat mult timp nelămuriți decât pe cei mai creduli ori paranoici adepți ai teoriei conspirației, acreditate, întru autopărarea sa, de regimul Dragnea, sub noțiunea de “stat paralel“. „Hoții, hoții, hoții“, a izbucnit spontan, din mii de gâtlejuri. ‘’Ne-am săturat/Cât ați furat“, s-a mai strigat, precum și laitmotivul protestelor de un an încoace: “PSD ciuma roșie!“

Unele dintre cele mai inventive și, pentru mine, impresionante mesaje au legat țara de globul pământesc și de omenirea Planetei Albastre. S-a rezistat la Londra, la Paris și în Germania, dar s-a venit și pe jos preț de aproximativ 500 de kilometri, de la Cluj, ori cu microbuzul și trenul din maghiarimea secuie. “Am plecat din toată țara/Protestăm și din Sahara“, le-au transmis mafioților alianței PSD-ALDE-UDMR trei români muncind pe platforma petrolieră din deșertul algerian. Grosul expatriaților n-a lipsit nici el de la apel: “Din Milano-n România/Jos Guvernul și hoția“! “Parlament de infractori/Anchetează procurori!“

Dar unde oare nu s-a protestat? S-a manifestat și la Iași, Brăila, Galați, Buzău, ba chiar și în Teleorman, în regiuni și fiefuri de baroni roșii, în care a demonstra implică riscuri notabile de șicanare. I s-a arătat pisica lui “Erdogan de Teleorman“, alias “Dragnea, dă-te prins“ și i s-a luat peste picior opțiunea aiuritoare de premier. Intelectuala din Videle s-a văzut retrimisă de urgență în  “Iran/Pakistan/Teleorman“.

Scriitorul Mircea Cărtărescu a subliniat că merge la proteste cu sentimentul că a rămas, împreună cu oamenii din stradă, “singur pe baricade“. M-am uitat în jur și m-am văzut tentat să-i dau dreptate. Între absențele cele mai notabile i-am detectat - cu excepția lui Siegfried Mureșan și a lui Peter Eckstein Kovacs - pe oamenii politici. Pe liderii opoziției. Pe capii Bisericii ortodoxe române. Pe jurnaliștii unor inexistente televiziuni credibile. Pe stelele minciunilor propagandistice din prime time. Pe fruntașii Academiei Române. Pe Cati Andronescu și demența care o determină să uite, la televizor, că nu protestatarii, ci ea însăși și ai ei din PSD i-au răpit țării în răstimp de doar un an și stabilitatea și credibilitatea, dându-i jos două guverne, o justiție și un sistem de stat de drept.

Pare clar că locul asumat al tuturor acestor inși e lângă liderii PSD, inventatori ai statutului paralel și ai antisorosismului militant, lângă foștii securiști și torționari, alături de complicii jafului, analfabeților cu doctorat și hoților de drumul…pardon, din Parlamenul mare.

Mi se pare evident că, dacă mafia i-a scos pe români din democrația liberală, protestatarii au repus țara pe făgașul civilizației.

Istoria, sunt sigur, nu-i va uita pe dezertori. Și nici asupra crimei de a-i lăsa singuri pe români la greu nu va trece prea ușor. Eu unul n-am de gând să-i iert. Și nici lui Mircea Cărtărescu nu i-am putut, aseară, da dreptate. Pe eminentul scriitor sentimentul solitudinii l-a înșelat. Pe baricade, m-am simțit parte a unei umanități impresionant de numeroase și de solidare. De drepte. Și de frumoase.