1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Revanşa opoziţiei anticomuniste din anii 90

Dezbaterile legate de modificarea Constituţiei pun în lumină o dialectică subtilă a vieţii politice româneşti, care face ca PSD să se apropie de ideile opoziţiei anticomuniste din 1990.

default

Primul ministru, Emil Boc, a enunţat luni printre priorităţile sale politice modificarea Constituţiei, dar întâmplarea a făcut ca, simultan, Institutul Ovidiu Şincai, fundaţie afiliată PSD, să publice o analiză consistentă a sistemului constituţional românesc.

Fundaţia social-democrată adoptă fără echivoc o poziţie de adversitate faţă de preşedintele Traian Băsescu, dar “diagnoza” pe care a publicat-o nu este un pamflet politic, ci o analiză cât se poate de sobră. Este un început binevenit al unei dezbateri politice care s-a complăcut prea mult în retorică partizană.

În linii mari, social-democraţii argumentează în favoarea sistemului bicameral şi a unui regim politic parlamentar, dar abordeazaă totodată şi tema sistemelor electorale în relaţie directă cu arhitectura modelului constituţional.

Dezbaterea care ar fi trebui să aibă loc anul trecut înaintea referendumului declanşat de preşedinte are loc, din păcate, abia acum.

Este de remarcat însă o dialectică subtilă a vieţii politice româneşti, care face ca astăzi PSD să se apropie mult de ideile exprimate de liberali şi de ţărănişti în anii 90. Este poate evoluţia cea mai plină de semnificaţii din ultima vreme.

În cadrul Constituantei care a funcţionat între 1990 şi 1991, ţărăniştii şi liberalii au pledat, insistent, pentru soluţiile tradiţionale conţinute în Constituţia de la 1923.

Cu excepţia Avocatului Poporului, instituţie în favoarea căreia s-a pronunţat surprinzător liberalul Dan Amedeo Lăzărescu, partidele „istorice” au refuzat inovaţiile, preferând soluţiile verificate de tradiţia instituţională care a precedat instaurarea regimului comunist.

Din momentul în care s-a văzut că restaurarea monarhiei constituţionale nu este realistă, opoziţia anticomunistă a pledat pe larg pentru o republică parlamentară, cu un preşedinte ales indirect.

„Alegerea preşedintelui prin vot universal şi direct de către electorat care, după o dictatură atât de lungă, nu are încă informaţia democratică strict necesară - spunea un deputat PNŢCD - poate conduce la exploatarea unor stări emoţionale sau de conjunctură, pe termen scurt, care să conducă la o alegere neanalizată în amănunt”.

Acelaşi vorbitor susţinea că parlamentul este superior preşedintelui, deoarece „ preşedintele provine dintr-o formaţiune politică, pe când parlamentul reprezintă toate formaţiunile politice, deci reprezintă mai sigur întreaga naţiune.”

Reprezentanţii partidelor istorice au susţinut superioritatea de circumstanţă, dar şi de esenţă, a unui regim parlamentar:

„Cea mai proastă Cameră, spunea Dan Amedeo Lăzărescu, reluând o vorbă de spirit a Contelui de Cavour, este superioară celei mai bune antecamere”.

Evoluţiile politice din ultimii au făcut însă ca PSD să adopte integral acest punct de vedere, ceea ce este, evident, o ironie istorică, deoarece ţărăniştii şi liberalii se refereau cu siguranţă şi la riscurile realegerii lui Ion Iliescu.

În partea finală a raportului publicat de Fundaţia Ovidiu Şincai apar astăzi recomandări la care ar fi subscris, cu siguranţă, şi vârstnicii opozanţi anticomunişti din anii 90:

“Alegerea Preşedintelui Republicii de către Parlament, cu menţinerea duratei mandatului prezidenţial la cinci ani - se arată în raport - poate reprezenta o măsură prin care instituţia parlamentară ar deveni mai puternică iar o parte din conflictele interinstituţionale ar fi soluţionate.”

Bicameralismul, ca şi alte subiecte implicate de logica ansamblului constituţional, sunt tratate în acelaşi spirit “tradiţional” şi, de aceea, putem spune că opoziţia anilor 90 obţine astăzi o nesperată şi spectaculoasă revanşă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu