1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Reuniuni interguvernamentale germano-ruse

Chiar dacă intervenţia militară a Rusiei în Georgia umbreşte relaţiile marii puteri cu Europa Occidentală, contactele nu se doresc a fi rupte. La St.Petersburg, are loc reuniunea la nivel înalt germano-rusă.

default

Cacnelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev

În ultimul deceniu, la consultările interguvernamentale germano-ruse, cancelarii Gerhard Schröder si Angela Merkel, au fost însoţiţi de întregul cabinet de la Berlin. De data aceasta, la cea de-a zecea reuniune la nivel înalt a celor două părţi, delegaţia germană se compune din doar şase miniştri şi, fireşte, cancelarul Merkel, iar şederea membrilor cabinetului german la St.Petersburg se limitează la ziua de astăzi fără înnoptare, aşa cum era în trecut.

Cu alte cuvinte: după conflictul din Georgia, relaţiile Germaniei cu Rusia încă nu s-au limpezit. Consultările, la care va participa şi ministrul federal de externe, Frank-Walter Steinmeier, au loc în faza în care observatorii europeni, printre care şi 25 de germani, şi-au început misiunea în Georgia, iar trupele ruseşti mai au la dispoziţie zece zile să se retragă din zona de securitate din jurul Osetiei de Sud. Respectarea acordului ar fi condiţia principală pentru o eventuală reluare a negocierilor privind semnarea unui acord de parteneriat strategic cu Rusia, la summit-ul Uniunii Europene din luna octombrie.

"Fireşte că situaţia din Caucaz şi Georgia se vor afla pe ordinea de zi, dar să nu uităm că relaţiile Germaniei cu Rusia vizează un spectru mult mai larg de interese. În perioada crizei din Caucaz relaţiile economice dintre cele două state au evoluat în continuare foarte bine. Şi de această dată vor exista discuţii pe teme economice, iar ele nu vor fi afectate de conflictul din Caucaz." - susţine Christoph Heusgen, coordonator al departamentului de politică externă din Cancelarie.

Economia germană aşteaptă semnale pozitive în urma reuniunii de la St.Petersburg. Germania este cel mai important partener al Rusiei în comerţul exterior, iar Rusia cel mai mare furnizor de energie al Europei. Cancelarul Angela Merkel va fi însoţit de o mică delegaţie formată din reprezentanţi ai economiei germane şi de ministrul de resort, Michael Glos. La baza discuţiilor vor sta eficienţa energetică şi tehnologiile din sistemul sanitar.

De asemenea, de pe agenda zilei, nu va lipsi o altă temă de actualitate de care este afectată şi Rusia: criza financiară.

"Bursa de la Moscova şi-a pierdut aproape jumătate din valoarea de piaţă, iar unele bănci ruseşti au de suferit de pe urma crizei. Miniştrii de finanţe ai celor două state vor analiza şi aspectele legate de criza de pe piaţa financiară." - adaugă Christoph Heusgen.

Întrucât cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pledează pentru neîntreruperea contactelor diplomatice chiar şi în perioade de relaţii tensionate, această întâlnire se doreşte a fi un semnal important al reapropierii celor două părţi. Astfel, şefa executivului german va mai rămâne câteva ore în plus la St.Petersburg faţă de delegaţia sa pentru o cină cu preşedintele Medvedev.

Vă mai recomandăm