1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Reuniunea OMC de la Geneva

La Geneva au loc negocieri in cadrul reuniunii OMC in vederea abrogarii barierelor vamale

Negocierile de la Geneva din cadrul reuniunii OMC, avansează anevoie. Potrivit cercurilor diplomatice, începând de ieri se lucrează cu bunăvoinţă şi angajament deplin în vederea ajungerii la un compromis. Cei 147 de participanţi şi-au fixat ca termen ziua de mâine, pentru a relansa aşa numita rundă de dezvoltare de la Doha. Ţelul îl constituie fixarea unor puncte de referinţă, asupra cărora să se negocieze ulterior în detaliu.

În cazul în care reprezetanţii celor 147 de state membre vor cădea de acord până la sfârşitul săptămânii asupra unei reglementări-cadru, vor putea fi demarate relativ rapid negocieri detaliate asupra barierelor vamale. Abia atunci va fi vorba de procente şi termene, ceea ce ar putea constitui şansa actualelor convorbiri.

Convorbirile preliminare, în spatele uşilor închise, se desfăşoară mai dificil decât se bănuise anterior. Şi nu este de mirare. Conducerea OMC nu reuşise până ieri după amiază să prezinte o propunere acceptabilă de comprimis. Mărul discordiei îl constituie în continuare subvenţiile agrare ale statelor industralizate. Ţările în curs de dezvoltare, cărora actuala rundă de convorbiri ar trebui să aducă în mod declarat cele mai multe avantaje pretind ca agricultorii din statele bogate să nu mai beneficieze de avantaje comerciale artificiale, îndeosebi la produse ca de pildă bumbacul, care constituie pentru ţări foarte sărace, ca Burkina Faso, singura şansă de a pătrunde cu succes pe piaţa mondială. Între timp, conducerea OMC a lăsat să se înţeleagă că se aşteaptă ca ţările în curs de dezvoltare să nu avanseze revendicări exagerate.

Dar nici în rândul celor industrializate nu domneşte unitatea. UE este de acord să elimine subvenţiile la export numai dacă SUA renunţă la sistemul lor de sprijin financiar pentru fermieri. Ceea ce ar însemna pentru Franţa, stat comunitar cu mari excedente agrare, sfârşitul politicii ei de subvenţionare.

Pe scurt, avem de a face cu disensiuni nord-sud. Statele industrializate din nord le cer celor preponderent agrare din sud ca în schimbul concesiilor agrare, să-şi deschidă pieţele pentru produse industriale şi prestări de servicii.

Iată însă că astăzi licăreşte o speranţă la orizontul negocierilor. Un grup de cinci state şi regiuni importante ale OMC - Brazilia, India, Australia, UE şi SUA, au ajuns la o apropiere a poziţiilor lor, ceea ce ar putea netezi calea spre încheierea amintitului acord-cadru cu participarea tuturor statelor membre. La rândul său, documentul ar fi punctul de plecare al unei noi runde de negocieri asupra măsurilor concrete de diminuare sau eliminare a barierelor vamale. La o asemena anvergură, s-a aflat din surse autorizate, nu este exclus ca termenul final să fie deplasat pe sâmbătă. Cei cinci ar urma să propună în cursul serii de astăzi o linie politică directoare, după care să se orienteze formula de compromis. Există în rândul celor 147 de membri însă şi rezerve în ce priveşte iniţiativa celor cinci. Experţii Camerei Germane de Industrie şi Comerţ au cerut ca acest compromis să fie un semnal şi un impuls pentru economia mondială. SUA şi UE trebuie să renunţe la politica lor protecţionistă, pentru a putea obţine modificări de regim vamal.

În cazul în care reprezentanţii celor 147 de state membre vor cădea de acord până la sfârşitul săptămânii asupra unei reglementări-cadru, vor putea fi demarate relativ rapid negocieri detaliate asupra barierelor vamale. Abia atunci va fi vorba de procente şi termene, ceea ce ar putea constitui şansa actualelor convorbiri.