1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Reuniune la vârf UE-Rusia, la Rostov pe Don

Liderul de la Kremlin, Dimitri Medvedev, va fi pentru prima dată, de la semnarea Tratatului de la Lisabona, gazda conducerii UE grupate în jurul preşedintelui Consiliului European, Hermann von Rompuy.

default

Oraşul Rostov pe Don, aflat în sudul Rusiei, nu departe de ţărmul Mării Azov, este locul în care anul acesta se desfăşoară reuniunea la vârf UE-Rusia. Pentru prima dată, UE va fi reprezentată, pe lângă preşedintele Comisiei, Jose Manuel Durao Barrroso, şi de noul preşedinte permanent al Consiliului European, Hermann van Rompuy, dimpreună cu noua responsabilă pentru politica externă a Uniunii, Catherine Ashton. Din partea Federaţiei Ruse, la întâlniri va lua parte preşedintele Dimitri Medvedev şi şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov. Ordinea de zi este complexă, cuprinzând parteneriatul bilateral de modernizare şi chestiuni de politică internaţională, de pildă programul atomic iranian sau criza monedei euro, la care nu se aşteaptă însă rezultate concrete. Fiodor Lukianov, expert în relaţii internaţionale, deplânge faptul că nu există o strategie pe termen lung de dezvoltare a parteneriatului UE-Rusia: "Relaţiile noastre cu UE sunt prea vagi. Se tot recurge la diverse formule fiindcă nu există ţeluri concrete. Ce vor de fapt Rusia şi UE una de la cealaltă în următorii cinci sau zece ani? Nimeni nu are răspuns la această întrebare."

Până acum a fost elaborat numai un memorandum privind partneriatul de modernizare. Iniţiat în cursul reuniunii trecute, desfăşurată la Stockholm, documentul îşi propune o înşiruire a principiilor care stau la baza parteneriatului amintit, de exemplu înlăturarea barierelor comerciale sau stimualrea investiţiilor în tehnologia de vârf. Poate că acum, la Rostov pe Don, acest memorandum va fi adoptat. Cu privire la alte chestiuni concrete, cum ar fi desfiinţarea obligativităţii vizelor Schengen pentru cetăţenii ruşi, lucrurile sunt mai complicate. Chestiunea libertăţii de călătorie este însă crucială pentru raporturile Rusiei cu vecinii de la vest, evidenţiază ambasadorul Moscovei la UE, Vladimir Cişiov: "Aceasta va fi una din principalele teme ale reuniunii şi va fi de mare interes şi pentru opinia publică. E de înţeles, fiindcă atunci când vorbim de preţul cerealelor sau oţelului, chestiunea priveşte direct câteva mii de persoane. Dacă vorbim însă de problema vizelor, aceasta afectează milioane de oameni. Milioane de cetăţeni ai Federaţiei Ruse vor să meargă anual în UE, milioane de cetăţeni ai UE vor să vină, dintr-un motiv sau altul, la noi."

Cişiov a adăugat că preşedintele Dimitri Medvedev ar fi de acord cu desfiinţarea imediată a vizelor, şi de aceea vrea să afle care sunt propunerile concrete ale UE în vedera atingerii acestui ţel. De partea celaltă, şefa diplomaţiei comunitare, Catherine Ashton, apreciază că mai e cale lungă până la libertatea totală de călătorie, Rusia trebuind să-şi securizeze mai întâi graniţele cu ţările asiatice.

O altă chestiune înscrisă pe ordinea de zi este criza din spaţiul euro. Viceministrul rus de Externe Alexandr Gruşco a declarat în acest sens: " Observăm cu atenţie cum încearcă UE să gestioneze criza care afectează sever o serie de state. Observăm ce măsuri se iau pentru consolidarea monedei comune şi a sistemului financiar european. Nu este vorba aici de curiozitate. Noi avem multe interese comune cu UE - sociale, economice şi politice. Apoi, mare parte din rezerva noastră valutară este în euro."

Respectarea drepturilor omului în Rusia, o temă care provoacă periodic tensiuni în raporturile mutuale, va fi şi ea adusă în discuţie la Rostov pe Don. Surse diplomatice de la Bruxelles au confirmat că reprezentanţii UE vor exprima îngrijorare faţă de respectarea libertăţii de opinie şi a drepturilor omului în Caucazul de Nord.

Autor: Stephan Laack / Ioachim Alexandru
Redactor: Cristian Ştefănescu